Argentina este prima echipă calificată în semifinalele Cupei Mondiale de baschet masculin din China, după ce a învins-o pe Serbia, una dintre principalele favorite la câștigarea medaliilor de aur, scor 97-87.

HotNews.roFoto: Hotnews

Serbia, vicecampioana olimpică, finalistă la Mondialul din 2014 și la Campionatul European din 2017, era considerată principala favorită la câștigarea competiției, după SUA.

Argentina va juca în semifinale la CM pentru prima dată după anul 2006, urmând să întâlnească învingătoarea dintre SUA și Franța.

Argentina are victorii pe linie la CM din China, câștigând toate meciurile din grupa inițială, cu Coreea de Sud (scor 95-69), Nigeria (scor 94-81) și Rusia (scor 69-61), pentru ca apoi să le învingă pe Venezuela, scor 87-67, și pe Polonia, scor 91-65.

Se mai dispută în sferturi:

Marţi

Spania - Polonia

Miercuri

SUA - Franţa

Australia - Cehia.