Semifinala Croaţia – Anglia, cel mai vizionat meci de până acum de la Cupa Mondială. TVR 1 a fost lider absolut de audienţă

12 iulie 2018, 11:20

Partida Croaţia – Anglia, încheiată cu 2-1, după prelungiri, a calificat pentru prima dată Croaţia în finala Cupei Mondiale şi a adus din nou TVR 1 pe prima poziţie în topul audienţelor, pe toate categoriile de public. Cel mai vizionat meci al Campionatului Mondial de până acum a înregistrat o medie de aproape 2.300.000 de telespectatori la nivel naţional.

(w500) Croația-A

A doua semifinală a Campionatului Mondial a stârnit un interes şi mai mare pentru telespectatori decât prima, astfel că a avut 127.000 de telespectatori peste prima partidă a acestei faze.

Meciul a fost vizionat în medie, la TVR 1, de 2.291.000 de telespectatori la nivel naţional, ceea ce corespunde unui rating* de 12,8% şi unei cote de piaţă** de 29,4%. Ca şi la nivel naţional, pe publicul urban, unu din trei televizoare a fost deschis pe TVR 1 la semifinala Croaţia-Anglia: 1.349.000 de telespectatori din oraşe au urmărit jocul determinat al Croaţiei până în ultimul minut (rating 14% şi cotă de piaţă 32,1%). 625.000 reprezintă cifra corespunzătoare publicului comercial, unde TVR 1 a înregistrat un rating mediu de 14,1% şi o cotă medie de piaţă de 39,6%.

Recordul de audiență a fost înregistrat în ultimele 10 minute ale meciului încheiat 2-1 în favoarea Croației, care joacă în premieră finala unui Campionat Mondial de Fotbal. În acel moment, TVR 1 era urmărit de aproape 3 milioane de oameni.

Franţa şi Croaţia joacă Finala CM FIFA Rusia 2018 duminică, în direct la TVR 1 şi TVR HD

TVR 1 şi TVR HD vor transmite în direct Finala CM FIFA Rusia, dintre Franţa şi Croaţia duminică, 15 iulie, începând cu ora 18.00, de pe Luzhniki Stadium, din Moscova. Partida va fi comentată de Emil Hossu-Longin şi Marian Olaianos.

Iar sâmbătă, 14 iulie, de la ora 17.00, tot în direct la TVR 1 şi TVR HD vedem finala mică, dintre reprezentativele Belgiei şi Angliei. Vor comenta meciul de pe Sankt Petersburg Stadium Marian Olaianos şi Florin Mihoc.

TVR transmite în direct şi în exclusivitate toate partidele Campionatului Mondial de Fotbal – FIFA Rusia 2018. Cele mai noi informaţii despre cea mai frumoasă poveste a celui mai frumos sport” se găsesc pe stiri.tvr.ro, în secţiunea dedicată http://stiri.tvr.ro/cm2018.html.

 

*Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o staţie TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din universul targetului analizat.

**Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Sursa: Kantar Media, date prelucrate SRTv

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite