Anchetă la Iași, după ce un pacient a fost plimbat între 2 spitale și a murit

ambulanta pe strada
Agerpres

Direcția de Sănătate Publică Iași a demarat o anchetă, după ce familia unui bărbat a reclamat că acesta a murit, din cauză că a fost transferat de la un spital la altul.

Iaşi: Anchetă demarată în cazul unui bătrân decedat după ce a fost transferat de la un spital la altul

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Marius Voicescu, a declarat, vineri, că la sediul instituţiei a fost depusă o plângere în care o femeie reclamă că tatăl său a murit pe 20 decembrie, după ce a fost plimbat între Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul de Boli Infecţioase, informează Agerpres.

„La începutul săptămânii am primit o reclamaţie. DSP a demarat o anchetă. În momentul în care vom avea rezultatele, le vom face publice. Vom vedea dacă a fost respectat protocolul privind transferul interclinic. Dacă există un diagnostic clar, atunci trebuie dus într-o clinică de specialitate. Dacă nu, se duce la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Sfântul Spiridon", a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.

În reclamaţia sa, fiica septuagenarului susţine că pe 18 decembrie 2017 bărbatul a început să se simtă rău, să acuze dureri în piept şi să aibă o tuse uscată, motiv pentru care a sunat la 112. Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a transportat bărbatul la Spitalul de Pneumoftiziologie, unde a şi fost internat cu diagnosticul de bronhopneumonie. În fişa medicală a pacientului există şi o trimitere de la medicul de familie către unitate medicală, eliberată pe 13 decembrie 2017.

Citește și
Ambulanta
Din ce cauză a murit tânăra însărcinată, plimbată la patru spitale
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Cei de la Spitalul de Pneumoftiziologie ar fi transferat bătrânul la Spitalul de Boli Infecţioase, cu suspiciunea de gripă, fără ca aparţinătorii să fie anunţaţi. Pe 20 decembrie, el a fost găsit mort în toaleta instituţiei medicale.

„Este un pacient cu vechi antecedente cardiace, adică triplu by pass aorto-coronarian din cauza mai multor infarcturi miocardice, cu anevrism de ventricul stâng. Cu o zi înainte de internarea la noi, pe baza unui bilet de trimitere, prin solicitare la Ambulanţă, prin 112, a fost direcţionat la Spitalul de Pneumoftiziologie, unde a fost internat. Pacientul a stat un pic mai mult de 30 de ore în Spitalul Pneumoftiziologie. A fost o suspiciune din partea celor de acolo că pacientul ar avea gripă, deci să fie bronhopneumonie cu infecţie gripală. Nu a fost vorba de gripă. Raportul macroscopic anatomopatologic arată că leziunile cele mai importante erau cele de bronhopneumonie. Practic, este vorba de două lucruri concomitente: o infecţie bronho-pulmonară severă, pe de altă parte au fost şi problemele cardiace cronice. La Spitalul de Pneumoftiziologie a fost făcută şi o electrocardiogramă, fără nicio modificare vizibilă", a declarat dr Mihnea Hurmuzache, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase.

O anchetă a fost demarată şi de reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi de Colegiul Medicilor, după ce fiica bătrânului a depus o reclamaţie şi la aceste instituţii

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Pacienta unui spital din SUA, abandonată de personal în ger, într-o stație de autobuz
Pacienta unui spital din SUA, abandonată de personal în ger, într-o stație de autobuz

Un spital din Statele Unite este vizat de o anchetă, după ce pe rețelele de socializare a apărut o filmare cu o pacientă care așteaptă în ger, într-o stație de autobuz din Baltimore, purtând doar halatul primit în unitatea medicală.

Din ce cauză a murit tânăra însărcinată, plimbată la patru spitale
Din ce cauză a murit tânăra însărcinată, plimbată la patru spitale

Au apărut primele concluzii în cazul tinerei gravide din Roman, care a murit după ce a fost plimbată pe la patru spitale. Medicii legişti au terminat necropsia şi au confirmat că decesul a fost provocat de o infecţie generalizată.

Anunțul făcut de medici, cu privire la starea de sănătate a lui Florin Iordache
Anunțul făcut de medici, cu privire la starea de sănătate a lui Florin Iordache

Deputatul PSD Florin Iordache, diagnosticat cu colecistită acută, a fost operat joi, evoluţia stării sale de sănătate fiind una bună, a declarat vineri prof. dr. Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca.

Elevă prinsă sub tramvai, la Arad. Se juca pe telefon în timp ce traversa
Elevă prinsă sub tramvai, la Arad. Se juca pe telefon în timp ce traversa

O elevă de 12 ani din Arad a fost transportată la spital în stare gravă, după ce joi după-amiază a fost lovită de tramvai, în timp ce traversa strada în centrul oraşului.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.