Bărbatul împuşcat de poliţişti, după ce i-a atacat cu furca, a murit la spital

barbat gorj
Pro TV

Bărbatul de 40 de ani, împuşcat duminică cu mai multe focuri de armă de poliţiştii care au intervenit în scandalul pe care acesta îl provocase în curtea cumnatei sale, a decedat marţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova.

 

Purtătorul de cuvânt al SJU Craiova, Cristiana Geormăneanu, a declarat, pentru AGERPRES, că pacientul a decedat în secţia ATI a spitalului unde se afla după intervenţia chirurgicală la care fusese supus.

"Pacientul a fost adus în urgenţă, cu plăgi împuşcate extrem de grave, la nivelul toracelui şi abdomenului. A fost supus unei intervenţii chirugicale, iar în cursul zilei de marţi a decedat", a precizat Cristiana Geormăneanu.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Gorj, duminică, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi prin 112 de o localnică din comuna Borăscu cu privire la faptul că un bărbat din aceeaşi localitate, care îi este cumnat, ar fi pătruns fără drept în curtea casei sale şi ar fi provocat scandal.

Citește și
politie
Bărbat împuşcat de poliţişti după ce le-a lovit maşina cu o furcă şi a asmuţit câinele pe ei
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

"La sosirea poliţiştilor la faţa locului, bărbatul a devenit agresiv, îndreptându-se în direcţia acestora cu o furcă, provocând distrugeri la o autospecială de poliţie, aflată în dotarea Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru, şi asmuţind un câine ce îi aparţine spre cei doi poliţişti. Bărbatul a fost somat de către poliţişti, aceştia executând ulterior 3 focuri de avertisment în plan vertical şi, întrucât acesta nu a încetat comportamentul agresiv, au executat cinci focuri de armă, cu armamentul din dotare, în direcţia acestuia şi unul asupra câinelui. Bărbatul a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în stare de conştientă", se arată în comunicatul de presă.

În urma decesului, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Prima apariție publică a lui Adrian Mititelu Jr după ce a ieșit din comă
FOTO Prima apariție publică a lui Adrian Mititelu Jr după ce a ieșit din comă
Citește și...
Ce a pățit bărbatul care și-a amenințat frații și i-a atacat pe polițiști cu o furcă
Ce a pățit bărbatul care și-a amenințat frații și i-a atacat pe polițiști cu o furcă

Doi polițiști din Gorj au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă pentru a-l potoli pe un individ de 42 de ani care îi atacase. Bărbatul a fost rănit de trei dintre proiectile și se află acum în grijă medicilor.

Bărbat împuşcat de poliţişti după ce le-a lovit maşina cu o furcă şi a asmuţit câinele pe ei
Bărbat împuşcat de poliţişti după ce le-a lovit maşina cu o furcă şi a asmuţit câinele pe ei

Poliţişti din Motru au tras mai multe focuri de armă asupra unui bărbat de 40 de ani din comuna Borăscu ce provocase un scandal în curtea cumnatei.

Un bărbat din Vrancea, găsit mort pe un deal. „Era o furcă ruptă lângă el”
Un bărbat din Vrancea, găsit mort pe un deal. „Era o furcă ruptă lângă el”

Un bărbat în vârstă de 70 de ani, din comuna Vizantea-Livezi, judeţul Vrancea, a fost găsit mort, pe un deal, iar după modul cum este sfâşiat trupul său există bănuiala că a fost ucis de un urs.

Recomandări
Demonstrație de forță a trupelor NATO, cu ”dedicație” pentru Rusia: Această zonă rămâne sub protecţia Alianţei!
Demonstrație de forță a trupelor NATO, cu ”dedicație” pentru Rusia: Această zonă rămâne sub protecţia Alianţei!

Alianța NATO a încheiat un exerciţiu militar, "Brave Griffin", la frontiera dintre Polonia şi Lituania privind securizarea faimosului Coridor Suwalki.

Pacienții români, trimiși de la spitalele de stat la cele private. Cum se întâmplă, de fapt, în alte țări din UE
Pacienții români, trimiși de la spitalele de stat la cele private. Cum se întâmplă, de fapt, în alte țări din UE

În multe state, medicii lucrează și la stat și la privat, iar interzicerea acestei practici ar goli spitalele publice. Doar că în alte țări, situația este bine reglementată și pacienții nu sunt forțați să meargă la privat.

Ca să prindă viteză în cursa pentru Primăria Capitalei, liberalul Sebastian Burduja a venit cu motocicleta să se înscrie
Ca să prindă viteză în cursa pentru Primăria Capitalei, liberalul Sebastian Burduja a venit cu motocicleta să se înscrie

Ca să prindă viteză în cursa pentru primăria Capitalei, liberalul Sebastian Burduja a venit cu motocicleta să își depună candidatura.