Izvorul Tămăduirii 2023. Ce este bine să faci în prima vineri de după Paște și ce superstiții au românii de sfințirea apelor

×
Codul embed a fost copiat

Este mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Vineri este prăznuit Izvorul Tămăduirii, închinat Maicii Domnului. Încă de joi seară, Biserica Greacă din Brăila, care a fost construită peste un izvor, a devenit loc de pelerinaj pentru mii de oameni.

Au venit să se roage și să primească agheasma mică, despre care se spune că ar vindeca orice boală.

Credincioșii care au trecut deja pe la Biserica din Brăila au luat apa sfințită, cu convingerea că aceasta face minuni.

Femeie: „O luăm când e nevoie, când avem probleme, înțelegi? Pentru boală. Mai dăm și pe la copii.”

Femeie: „Mama este bolnavă și trebuia să îi luăm și ei, și celorlalți."

Legenda spune că izvorul din Brăila a fost descoperit în timp ce se punea piatra de temelie a viitoarei biserici. Apele ar vindeca multe boli, însă doar în prima vineri de după Paște.

Citește și
Un fotomodel din Rusia și fiica ei au fost ucise în stațiunea turcească Bodrum, suspectul, fostul soț al victimei, prins după 6 luni

Femeie: „De astăzi de dimineață au fost oameni. Omul, pentru credință, nu contează niciodată nici timpul, nici vremea…"

Femeie: „M-am hotărât pe moment, așa, și am venit, că ne ajută foarte mult."

Voluntarii din parohie au umplut pentru astăzi mii de sticle cu apa vindecătoare. Acestea au fost depozitate în biserică și au fost păzite de jandarmi.

Andreea Iconaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brăila: „În curtea lăcașului sfânt, conform estimărilor pe care le-am avut din anii anteriori, vor fi peste zece mii de credincioși."

În fiecare an, Izvorul Tămăduirii transformă Brăila într-un loc de pelerinaj pentru mii de credinciosi veniți din toată țara. Biserica Greacă este singura din România care are trei hramuri și trei altare.

Este o zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. La Mănăstirea Dervent din județul Constanța au sosit foarte mulți enoriași încă de joi seară, în ciuda faptului că a plouat și este destul de frig. Vin să ia apă sfințită, pentru că – spun oamenii – este făcătoare de minuni. Au petrecut noaptea în mașini sau în curtea lăcașului de cult, dar zona mănăstirii îi atrage oe credincioși datorită crucilor de piatră, nu numai datorită Izvorului Tămăduirii. Se spune că și ele fac minuni și au puteri tămăduitoare. În aceste momente, ÎPS Teodosie oficiază slujba, după care enoriașii vor pleca alături de prelați spre Izvorul Tămăduirii. La prânz va începe slujba de sfințire a apelor.

Reprezentanții bisericii au avut grijă că apa din izvor să fie depozitată în butoaie mari cu o zi înainte. Sunt și suficiente forțe de ordine, jandarmi și polițiști, care se asigură că nu vor fi incidente și că oamenii nu se vor mai îmbulzi după apa sfințită, așa cum s-a întâmplat în alți ani.

Izvorul Tămăduirii de aici a fost consemnat în mai multe scrieri de călugări. Legenda spune că Sfântul Apostol Andrei a sosit pe aceste meleaguri însetat, a lovit cu toiagul într-o piatră și de acolo a început să curgă apă, adică Izvorul Tămăduirii de astăzi.

Legenda Izvorului Tămăduirii

Legenda Izvorului Tămăduirii de la Biserica Greacă din Brăila spune că, demult, pe înserat, un cioban, care îşi ducea oile de la păscut spre casă, era supărat şi îngândurat că mama lui orbise şi se ruga la Dumnezeu să-i dea acesteia sănătate.

Deodată, în faţă, i-a apărut Maica Domnului şi i-a spus să construiască o mică troiţă lângă stejarul cel mai bătrân din zonă şi să o împodobească cu multe icoane şi, în fiecare seară când va trece pe acolo, să aprindă candela şi să se roage pentru că mama lui să poată vedea. A doua zi, ciobanul s-a apucat de treabă şi, în trei zile, a terminat de construit mica troiţă. A observat, însă, că pe lângă construcţia făcută de el, un firicel de apă a apărut şi s-a apucat să sape un șanț pentru ca apa să se poată scurge.

Pentru că era foarte cald şi îi era sete, omul a băut din apa ce curgea şi, văzând că este rece şi bună la gust, a pus într-o sticlă să-i ducă şi mamei sale acasă să-i dea să bea şi să se spele pe faţă. La numai o săptămână după ce a băut din această apă, mama ciobanului s-a vindecat şi a început să zărească lumina zilei.

De Izvorul Tămăduirii se sfințesc apele

Creștinii ortodocși vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasmă Mica. Cuvântul "agheasmă" (gr. aghios - sfințire) înseamnă sfințire și denumește atât apa sfințită, cât și slujba pentru sfințirea ei. Sunt însă și persoane care susțin că termenul "aghiasmă" vine de la "iazmă", potrivit crestinortodox.ro.

Izvorul Tămăduirii - Tradiții și credințe populare

În aceasta zi, în unele zone ale țării, tinerii adolescenți fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fară martori, în casa, în grădini sau în jurul unui copac înflorit.

Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunțarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului și al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoțite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrățișarea frățească, ospătarea cu alimente rituale și dansul.

Superstiții de Izvorul Tămăduirii 

Legat de această zi, în tradiția populară există mai multe superstiții, de care românii țin cont. 

În prima vineri de după Paște nu se mănâncă nimic picant sau sărat pentru acest lucru poate aduce ghinion.

De Izvorul Tămăduirii oamenii nu trebuie să se spele pe cap pentru că se crede că își vor pierde energia și vor fi predispuși la boli.

De asemenea, gospodinele nu bagă rufe la mașină, nu calcă hainele din casă și nu cos nimic.

Articol recomandat de sport.ro
Caz de Dosarele X. Superba italiancă a dispărut și nimeni nu mai știe de ea
Caz de Dosarele X. Superba italiancă a dispărut și nimeni nu mai știe de ea
Citește și...
Care este stadiul lucrărilor pe secţiunea Tigveni - Curtea de Argeş a Autostrăzii A1 Sibiu - Piteşti. VIDEO
Care este stadiul lucrărilor pe secţiunea Tigveni - Curtea de Argeş a Autostrăzii A1 Sibiu - Piteşti. VIDEO

CNAIR prezintă stadiul lucrărilor pe secţiunea Tigveni - Curtea de Argeş a Autostrăzii A1 Sibiu - Piteşti, anunţând că a fost săpat peste un kilometru de tunel. Stadiul de execuţie a lucrărilor pe acest tronson este 30%.

Cum a ajuns Mihai Tudose să-i dea cadou o pisică lui Ciolacu. „După 12 ore de serviciu ai o treabă cu litiera la pisică”
Cum a ajuns Mihai Tudose să-i dea cadou o pisică lui Ciolacu. „După 12 ore de serviciu ai o treabă cu litiera la pisică”

Eurodeputatul Mihai Tudose a povestit, într-o emisiune TV, cum i-a oferit lui Marcel Ciolacu, de Crăciun, anul trecut, o pisică, ştiind că acesta îşi dorea de mai mult timp una.

 

Doi tineri au fost arestaţi după ce ar fi agresat fizic şi ar fi sustras telefonul mobil al unui tânăr din Giurgiu
Doi tineri au fost arestaţi după ce ar fi agresat fizic şi ar fi sustras telefonul mobil al unui tânăr din Giurgiu

Doi tineri, cu vârste de 19, respectiv 20 de ani, ambii din municipiul Bucureşti, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi agresat fizic şi ar fi sustras telefonul mobil al unui tânăr, în vârstă de 19 ani, din localitatea Ulmi.

Recomandări
Ungaria, după ce România a depășit-o la PIB: maghiarii trăiesc mai bine și sunt mai bogați, nu emigrează ca românii
Ungaria, după ce România a depășit-o la PIB: maghiarii trăiesc mai bine și sunt mai bogați, nu emigrează ca românii

Ministrul maghiar al Economiei susține că ungurii trăiesc mai bine și sunt mai bogați decât românii, chiar dacă PIB-ul României l-a depășit pe cel al Ungariei. În plus, economia Ungariei este bazată pe export, nu pe consum, ca a României.  

Care este situația actuală din Slănic Prahova, unde o stradă s-a surpat. Noi informații imagini de la fața locului
Care este situația actuală din Slănic Prahova, unde o stradă s-a surpat. Noi informații imagini de la fața locului

Prefectul județului Prahova a oferit noi informații, sâmbătă, despre situația din Slănic Prahova, oraș în care o stradă s-a surpat pe 25 aprilie.

Noi detalii despre starea lui Florin Piersic. S-a ridicat în picioare pentru prima dată după câteva săptămâni
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic. S-a ridicat în picioare pentru prima dată după câteva săptămâni

Starea actorului Florin Piersic, internat la Spitalul Foișor, pe secția ATI, are o evoluție lent favorabilă.