Proiectul legii pensiilor a fost publicat. DOCUMENTUL OFICIAL

×
Codul embed a fost copiat

Proiectul Legii pensiilor, asupra căruia au existat inclusiv miercuri discuţii între liderul PSD Liviu Dragnea şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a fost pus joi sear[ în dezbatere publică.

Joi seară, la ora 21:00, proiectul a fost postat pe site-ul Ministerului Muncii. Documentul poate fi descărcat de la finalul acestui articol.

ANALIZĂ: Cine este "penalizat" de noua lege a pensiilor

Ce prevede noul proiect:

Potrivit comunicatului oficial, proiectul se bazează pe mai multe principii fundamentale: contributivitate, egalitate, solidaritate socială şi imprescriptibilitate. „În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici stagiul complet de cotizare.”

Citește și
Liviu Dragnea
Dragnea: Potrivit noii legi, fiecare pensie va fi cel puţin dublată în 2021
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

„Printre noutățile aduse de acest proiect de lege se numără introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare.

Condiția pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.

Proiectul de lege prevede și debirocratizarea și accesul online la informațiile despre propriile contribuții. Astfel, ANAF va transmite către Casa Națională de Pensii Publice sumele datorate și plătite pentru fiecare salariat. Cetățenii se vor putea informa de pe site-ul CNPP cu privire la stagiul de cotizare realizat, venitul obținut și sumele achitate drept contribuții.”

„Ca și excepție, actuala pensie anticipată (nepenalizată) devine pensie pentru limită de vârstă. Adică persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare, inclusiv din perioade asimilate, se pot pensiona cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare. În același timp, în acest caz se poate cumula pensia cu salariul și se valorifică perioadele necontributive asimilate. O altă noutate este aceea că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani și au născut 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani. Începând cu al 4-lea copil se adaugă câte 1 an în plus, pentru fiecare copil.”

„Pensia minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv. Persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară. Persoanele cu vechime între 10 ani și 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară. În cazul în care din calculul pensiei rezultă o sumă mai mare, atunci persoana o va primi pe aceasta. Formula a fost introdusă pentru a remedia o inechitate prevăzută de legislația în vigoare, din cauza căreia nu se făcea nicio diferențiere în funcție de anii lucrați între beneficiarii de pensie minimă. Adică, în practică se ajunge în situația în care un pensionar care a lucrat 12 ani, spre exemplu, să primească la fel cu unul care a lucrat 35 de ani, dar pe salariul minim pe economie.

"O altă noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opțiunii pentru indemnizația socială minimă.Pensionarii aflați deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie și indemnizația socială minimă, cu 3 luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opțiunea se va face prin poștă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Națională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghișee.

Pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizația socială minimă ei opt opta pentru aceasta din urmă. Pensionarii care nu optează în termenul de 3 luni amintit rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivității.”

„Pensia va fi reprezentată de Numărul Total de Puncte înmulțit cu Valoarea Punctului de Referință (VPR). Numărul total de puncte este suma punctajelor anuale. Punctajul anual este suma punctajelor lunare împărțită la 12 luni. Punctajul lunar este venitul brut realizat împărțit la câștigul mediu brut pe economie.
VPR va fi de 75 de lei în anul 2021 și a fost determinată prin împărțirea Valorii punctului de pensie din anul 2021, adică 1.875 de lei, la 25, care reprezintă vechimea medie de ani din sistemul de pensii, rezultată în urma aplicării ultimelor patru legi ale pensiilor.
Formula de calcul are avantajul nu doar că elimină inechitățile, dar duce și la creșterea tuturor pensiilor.
Aplicarea legii:
Legea se aplică etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare.
Valoarea punctului de pensie se actualizează conform Programului de Guvernare, și anume:
* 1.265 de lei în 2019;
* 1.775 de lei în 2020;
* 1.875 de lei în 2021, adică suma aferentă VPR nou introdus de 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global și altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții;
* iar din anul 2022 Valoarea Punctului de Referință se va indexa, anual, cu inflația.
Proiectul de lege urmărește eliminarea inechităților din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat același număr de ani, în aceeași profesie și au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechitățile din sistem dintre femei și bărbați care au lucrat același număr de ani, în aceleași condiții și care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuție se egalizează."

Legea Pensiilor, discutată cu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, au discutat miercuri, la Parlament, despre forma finală a legii pensiilor, care ar urma să fie prezentată joi. Dragnea spunea că această lege ar urma să “reaşeze un sistem uriaş şi care a tot fost complicat de-a lungul anilor”, în timp ce Vasilescu anunţa că aceia care vor să îşi spună punctul de vedere referitor la proiect vor putea să trimită mesaje la minister.

Potrivit unor surse politice, în ultima perioadă Liviu Dragnea şi Olguţa Vasilescu s-au întâlnit zilnic pentru a discuta o formă finală a noii legi a pensiilor, iar miercuri au discutat forma finală a proiectului, care astăzi ar urma să fie făcut public.

Liviu Dragnea şi Olguţa Vasilescu au anunţat că proiectul de lege va fi prezentat joi, urmând să fie pus în dezbatere publică până în 8 septembrie, iar apoi va intra în procedură parlamentară. Ministrul Muncii spunea că toată lumea poate să-şi spună punctul de vedere pe lege, poate trimite mesaje la minister cu ce i se pare în neregulă sau să ceară anumite modificări.

Lia Olguţa Vasilescu a dat asigurări, marţi seară, la TVR, că nicio pensie nu va scădea, iar vârsta de pensionare nu se va modifica.

Proiectul prevede că pensionarii care nu pot aduce acte pentru sporurile primite din 1975 până în 2001 vor primi din oficiu un procent de mărire de 10%. Totodată, cei care vor să îşi cumpere vechimea vor putea plăti şi pentru o vechime mai mică de 5 ani.

"După ce am decis asupra formulei de calcul, cea care o să elimine toate inechităţile care erau în legea pensiilor, automat a trebuit să facem simulări pe foarte multe dosare. Am făcut pe toate dosarele pe care le aveam la Casa Naţională de Pensii, pierdute sau câştigate în instanţă", a explicat ministrul Muncii.

Iniţial, au existat trei formule de calcul, iar în urma simulărilor a fost aleasă una.

"Pensia va fi egală cu numărul de puncte X VPR, VPR-ul este valoarea punctului de pensie, valoarea punctului de referinţă, împărţit la 25, 25 care este un parametru determinat de vechimea medie din ultimele 4 legi ale pensiilor. Ei bine, VPR-ul va fi 1.875 la nivelul anului 2021, cât va însemna punctul de pensie atunci, împărţit la 25, deci dă cifra de 75, care va fi 75 de lei. Apoi, numărul de puncte înseamnă suma punctajelor anuale. Deci se înmulţesc acestea - nr. de puncte şi cu valoarea punctului de referinţă. Şi am luat şi un exemplu, ca să fie şi mai uşor de priceput pentru toată lumea - 40 de puncte, să zicem, ori 75, care este VPR-ul, există o pensie de 3.000 de lei. Din toate calculele pe care le-am făcut până acum, pensiile se dublează în cei 4 ani", a spus ministrul Muncii.

Potrivit acesteia, în anul 2019, la o dată care urmează să fie comunicată de Finanţe, se va ajunge la un punct de pensie de 1.265 de lei. Creşterea se va face într-o singură etapă, cel mai probabil în luna iulie, cum s-a procedat până acum. În 2020, se va ajunge la 1.775 de lei, în condiţiile în care s-a pornit de la un punct de pensie de la 871 de lei, cât a fost în 2016. A ajuns la 917 în luna ianuarie, apoi din iulie, anul trecut, a ajuns la 1.000 de lei şi din iulie anul acesta la 1.100 de lei.

La rândul său, Liviu Dragnea spunea că noua lege a pensiilor va îndrepta "o uriaşă nedreptate care există în România de ani buni", va "reaşeaza un sistem uriaş" care a fost complicat şi va rezolva problema celor care pentru aceeaşi durată de muncă şi aceleaşi condiţii au pensii diferite.

"Este o lege complexă, este vorba despre reaşezarea unui sistem uriaş şi care a tot fost complicat de-a lungul anilor, încâlcit, o nebunie. Sunt români care pe aceeaşi durată de muncă, pe aceleaşi condiţii de muncă au pensii diferite. De ce? Pentru că unii au ieşit la pensie pe o anumită prevedere legislativă care stabilea un cuantum al pensiei în funcţie de numărul de ani de muncă, alţii pe altă prevedere. (...) Sigur, toate celelalte reglaje pentru ca legea pensiilor să fie o lege onestă şi românul care astăzi este activ, tânăr, care începe să muncească, student, să ştie că, atunci când va ajunge la pensie, statul român are un sistem de pensii corect şi onest şi pensia lui va reflecta şi calitatea muncii şi riscurile şi durata de viaţă în care a muncit (...) Avem curajul să o facem, aşa cum am spus şi cu legea salarizării", susţinea Liviu Dragnea.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Prioritățile Guvernului la rectificare. 115 milioane pentru Catedrala Mântuirii, 23 pentru școli
Prioritățile Guvernului la rectificare. 115 milioane pentru Catedrala Mântuirii, 23 pentru școli

Ministerul Finanţelor a publicat propunerea pentru prima rectificare bugetară din 2018. Pe baza unor venituri presupuse a fi mai mari s-au dat bani mai mulţi pentru pensii şi salarii, dar s-au luat fonduri de la investiţii şi de la câteva instituţii.

Dragnea: Potrivit noii legi, fiecare pensie va fi cel puţin dublată în 2021
Dragnea: Potrivit noii legi, fiecare pensie va fi cel puţin dublată în 2021

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că în urma aplicării noii legi a pensiilor, care va fi pusă săptămâna viitoare în dezbatere publică, fiecare pensie va fi cel puţin dublată în 2021.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.