Un elev din Republica Moldova a ajuns la terapie intensivă, după ce a fost obligat să facă 150 de genuflexiuni

Terapie intensivă

Caz șocant în Republica Moldova. Un elev în vârstă de 15 ani, de la Liceul Teoretic Ginta Latină din Chișinău, a ajuns la terapie intensivă, după ce a fost pedepsit, de profesoara de sport, pentru că ar fi întârziat la oră, informează publika.md.

Cei patru copii au fost puși să execute câte 150 de genuflexiuni. Elevii ar fi făcut exercițiile cu greu. La un moment dat, unul dintre ei a început să se simtă rău și a plecat acasă. A doua zi, copilul a fost internat în spital.

Băiatul suferă de anemie și afecțiuni cardiovasculare, însă medicul i-a permis să meargă la orele de sport. Totuși, efortul depus a fost prea mare pentru el.

„I s-a ridicat temperatura și s-au umflat picioarele. A doua zi, am chemat ambulanța, pentru că situația s-a agravat. Medicii ne-au zis că el are distrofie musculară și a făcut exces de efort fizic”, a declarat Marina Leahu, bunica băiatului.
Directorul adjunct al instituției, Violeta Panfil, a afirmat că niciun elev nu a fost pedepsit, iar genuflexiunile fac parte din noul program.

„Toți elevii, când au mers la lecția de educație fizică, au făcut aceleași exerciții. Toată clasa a întârziat și au făcut un efort fizic pe care l-a propus doamna profesoară”, a spus aceasta. Cazul a ajuns și în vizorul Direcției Educație, Tineret și Sport al municipiului Chișinău.

Citește și
Michael Schnedlitz
Ce spun experții despre experimentele care arată băuturi pozitive la coronavirus. Cât de reale sunt
Imagini surprinse cu drona arată un sat ucrainean în ruine în timp ce localnicii fug din calea rușilor VIDEO

 

Articol recomandat de sport.ro
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 16 decembrie. 5.991 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2
Coronavirus România, bilanț 16 decembrie. 5.991 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

Coronavirus România, bilanț 16 decembrie. Pe teritoriul României, au fost confirmate 571.749 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Ce spun experții despre experimentele care arată băuturi pozitive la coronavirus. Cât de reale sunt
Ce spun experții despre experimentele care arată băuturi pozitive la coronavirus. Cât de reale sunt

În ultima perioadă, pe rețelele de socializare au apărut mai multe filmări în care diferite persoane încearcă să demonstreze ineficiența testelor pentru coronavirus. Experții spun însă că aceste experimente arată doar rezultate fals pozitive.

Cercetători: Noua tulpină de coronavirus care se răspândeşte în Marea Britanie are mutaţii majore
Cercetători: Noua tulpină de coronavirus care se răspândeşte în Marea Britanie are mutaţii majore

Cercetătorii britanici încearcă să stabilească dacă răspândirea rapidă în sudul Angliei a noii variante de coronavirus care provoacă Covid-19 are legătură cu mutaţii majore detectate la tulpină, transmite Reuters.

Recomandări
Ultima zi a Săptămânii Patimilor. La miezul nopții, oamenii au primit Sfânta Lumină, ca simbol al Învierii Mântuitorului
Ultima zi a Săptămânii Patimilor. La miezul nopții, oamenii au primit Sfânta Lumină, ca simbol al Învierii Mântuitorului

Pentru creștinii ortodocși și greco-catolici, este ultima zi a Săptămânii Patimilor. Potrivit Noului Testament în Sâmbăta Mare trupul Fiului lui Dumnezeu răstignit pe cruce a fost coborât în mormânt.

Rușii și-ar fi bombardat singuri un oraș. Cinci oameni au fost răniți | Video
Rușii și-ar fi bombardat singuri un oraș. Cinci oameni au fost răniți | Video

O explozie a rănit cinci persoane în orașul rus Belgorod, spune guvernatorul acestuia.

A plouat cu dosare pentru droguri, pe litoral. Unde își ascundea marfa un traficant la festival
A plouat cu dosare pentru droguri, pe litoral. Unde își ascundea marfa un traficant la festival

Pe litoral a plouat cu dosare penale. Poliţiştii au prins cu droguri mai mulţi turişti, în special străini, veniţi în România la festivalurile și petrecerile organizate la mare.