„Ambulanța pentru monumente”, proiectul din România premiat de CE și lăudat de Prințul Charles

×
Codul embed a fost copiat

Munca a sute de voluntari din Sibiu, care se dedică reabilitării unor construcții istorice din satele din Transilvania, a fost răsplătită de Comisia Europeană cu un important premiu din domeniul patrimoniului.

Prin intermediul proiectului „Ambulanța pentru monumente” au fost salvate în patru ani zeci de clădiri de patrimoniu din România. Și iniţiativa a devenit un exemplu demn de urmat de alte țări.

Ba mai mult, cei implicați au fost lăudaţi de Prințul Charles.

În Transilvania sunt numeroase biserici fortificate, adică o adevărată moștenire arhitecturală. Dar multe dintre ele se află într-o stare deplorabilă. Totuși, există o speranță. O asociație din Sibiu se ocupă de renovarea acestora. Și, în prag de Ziua Europei, a primit o răsplată pe măsură - Premiul European pentru Patrimoniu, cel mai important din categoria Educație, Formare și Conștientizare. Voluntarii au fost felicitați chiar de prințul Charles al Marii Britanii.

Prințul Charles: „Doamnelor și domnilor, dragii voluntari, doresc doar să va spun cât de plin de admirație sunt pentru ce ați făcut în ultimii ani pentru a salva atât de multe dintre monumentele frumoase, dar grav amenințate din țară voastră. Câștigarea acestui prestigios premiu este un tribut imens adus muncii minunate pe care o faceți. Mă gândesc la toate acele frumoase biserci de lemn ale căror acoperișuri din șindrilă le-ați reparat cu meticulozitate”.

Citește și
tunel
Celebrarea căderii Zidului Berlinului dezvăluie monumente ținute secrete de autorități
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

În concurs au fost înscrise 21 de inițiative din 15 țări europene.

Eugen Vaida, coordonatorul programului „Ambulanță pentru monumente”: „În cei 4 ani de activitate, Ambulanța pentru monumente a reprezentat punerea în siguranță a peste 30 de clădiri istorice cu ajutorul comunităților locale, în special, care ne-au oferit cazare și masă. Dorim să-i identificăm și să-i sprijinim pe cei pasionați de patrimoniu și care se pricep la aceste lucruri și să-și inființeze propria asociație și să preia precum o franciză acest proiect”.

Echipa din România speră acum să obțină și Premiul Publicului.

În proiectele de renovare derulate până acum au fost atrași peste 200 de voluntari dornici să redescopere meșteșuguri uitate.

Iar astfel de inițiative urmează să fie puse în practică și în alte județe, printre care Argeș, Mehedinți, Prahova și Suceava.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Muzeul etnografic, din vecinătatea Castelului Bran, riscă să dispară
Muzeul etnografic, din vecinătatea Castelului Bran, riscă să dispară

Muzeul etnografic, aflat în vecinătatea Castelului Bran, riscă să dispară, deși cuprinde monumente unice de arhitectură.

Celebrarea căderii Zidului Berlinului dezvăluie monumente ținute secrete de autorități
Celebrarea căderii Zidului Berlinului dezvăluie monumente ținute secrete de autorități

Un tunel săpat pe sub Zidul Berlinului în timpul regimului comunist a fost deschis acum publicului. Cu o lungime de o sută de metri, a fost construit în 1971 de câțiva oameni care reuşiseră deja să fugă în Berlinul de Vest.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.