Liderul Statului Islamic în Irak, Abu Yasser al-Issawi, ucis în Irak

Abu Yasser al-Issawi
Twitter

Forţele irakiene l-au ucis pe Abu Yasser al-Issawi, liderul grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Irak, din care mai supravieţuiesc doar celule clandestine, în urma înfrângerii militare a organizaţiei în această ţară, relatează AFP, scrie News.ro. 

Şefului Guvernului irakian a făcut acest anunţ la exact o săptămână după un dublu atentat sinucigaş sângeros într-o piaţă din Bagdad, revendicat de SI, care a şocat profund opinia publică în ţară.

Irakul nu a mai fost vizat de asemenea atacuri în centrul capitalei sale de peste trei ani.

Abu Yasser al-Issawi era, potrivit unor experţi, un membru de rang înalt al organizaţiei jihadiste - care a deţinut o vreme controlul asupra unei treimi din suprafaţa ţării şi asupra unor porţiuni largi din teritoriul Siriei - dar care este redusă în prezent, în Irak, la celule ascunse în zone deşertice şi muntoase.

Coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite a efectuat ”cinci raiduri aeriene şi a ucis cel puţin zece jihadişti în provincia Kirkuk, la nord de Bagdad, declarau miercuri surse din domeniul securităţii pentru AFP.

Citește și
havarna
Comuna Havârna, din județul Botoșani, a intrat în carantină. Rata de infectare a ajuns la 13
Ucrainenii uciși de un rus în Germania erau soldați răniți în război care se recuperau medical în Bavaria

Al-Issawi se află, dă asigurări un militar irakian de rang înalt, între victimele acestor raiduri, pe care coaliţia internaţională continuă să le efectueze împotriva jihadiştilor, care îşi păstrează capacitatea de a comite atacuri de mică anvergură, dar sângeroase.

Acest militar de rang înalt precizează, sub protecţia anonimatului, că Abu Yasser al-Issawi - Jabbar Salman Ali al-Issawi pe adevăratul său nume - este un irakian originar de la Fallujah (vest), care a fost ”emirul” regiunii de nord a Bagdadului, iar apoi al nord-vestului sirian.

”Am promis acest lucru şi mi-am ţinut promisiunea. Răspunsul nostru împotriva SI a fost un trăsnet”, a scris joi seara, pe Twitter, Mustafa al-Kazimi, care a anunţat moartea lui Abu Yasser al-Issawi.

”Eroicele noastre forţe armate l-au eliminat pe comandantul Daesh (acronimul arab al SI) Abu Yasser al-Issaui într-o operaţiune a serviciilor de informaţii”, a anunţat el, citat de Reuters.

Al-Issawi pretindea că este ”vice-califul” Statului Islamic, potrivit premierului irakian.

Asupra Bagdadului se exercită presiuni să prezinte opiniei publice rezultate ale ”războiului său împotriva terorismului”.

Strada cere ca jihadiştii fugari să fie uciţi şi ca cei care au fost condamnaţi la moarte să fie executaţi cât mai rapid.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Dan Petrescu a fost prezentat oficial! Unde va antrena
NEWS ALERT Dan Petrescu a fost prezentat oficial! Unde va antrena
Citește și...
Declin istoric pentru economia Statelor Unite, cauzat de pandemia de COVID-19
Declin istoric pentru economia Statelor Unite, cauzat de pandemia de COVID-19

Economia Statelor Unite s-a contractat cu 3,5% în 2020, cel mai grav declin după anul 1946, din cauza pandemiei de coronavirus care a redus cheltuielile de consum şi investiţiile companiei.

Comuna Havârna, din județul Botoșani, a intrat în carantină. Rata de infectare a ajuns la 13
Comuna Havârna, din județul Botoșani, a intrat în carantină. Rata de infectare a ajuns la 13

Comuna Havârna, din județul Botoșani, a intrat de joi seară, la ora 21, în carantină.

Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Novavax a dovedit o eficiență de 89%. Care este vulnerabilitatea sa
Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Novavax a dovedit o eficiență de 89%. Care este vulnerabilitatea sa

Studiile clinice ale vaccinului anti-COVID-19 Novavax au arătat o eficacitate de 89,3%, a anunţat joi compania într-un comunicat în care dă publicităţii rezultatele studiilor din faza a treia, etapă în care au fost implicate peste 15.000 de persoane.

Recomandări
INTERVIU. Gabriela Firea: ”Nici măcar dacă m-ar ruga Marcel Ciolacu, personal, să preiau conducerea PSD, nu voi face asta”
INTERVIU. Gabriela Firea: ”Nici măcar dacă m-ar ruga Marcel Ciolacu, personal, să preiau conducerea PSD, nu voi face asta”

Gabriela Firea, candidat PSD la Primăria Capitalei, promite public faptul că, dacă va câștiga încă un mandat în fruntea administrației Bucureștiului, nu va încerca să-i fure scaunul lui Marcel Ciolacu de la șefia PSD, nici dacă el o va ruga asta.

Stare de asediu în Istanbul. Violențe la manifestațiile de 1 Mai. Peste 40.000 de polițiști arestează protestatari. VIDEO
Stare de asediu în Istanbul. Violențe la manifestațiile de 1 Mai. Peste 40.000 de polițiști arestează protestatari. VIDEO

Zeci de manifestanţi adunaţi la Istanbul pentru a sărbători 1 Mai au fost reţinuţi miercuri de forţele de ordine, relatează AFP.

Cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner. La 6 luni de la crimă, un alt suspect a fost dus în spatele gratiilor
Cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner. La 6 luni de la crimă, un alt suspect a fost dus în spatele gratiilor

Al doilea suspect în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner a fost adus marți-noapte în România, sub escortă.