Prinţul Andrew a renunțat la îndatoririle publice, în urma scandalului Epstein

printul andrew
Getty

Prinţul Andrew, al cărui nume a fost implicat în afacerea Epstein, a anunţat că renunţă la îndatoririle publice, ca urmare a „perturbărilor majore” provocate activităţilor familiei regale de asocierea cu omul de afaceri american.

Prinţul Andrew, al doilea fiu al reginei Angliei, Elisabeta a II-a, a menţionat într-un comunicat că renunţă la îndatoririle publice pentru „viitorul previzibil” şi că a obţinut permisiunea mamei sale în acest sens.

„Desigur, sunt dispus să ajut toate agenţiile de aplicare a legii în anchetele lor, dacă va fi necesar”, a adăugat prinţul.

Virginia Roberts, una din reclamantele din afacerea Epstein, a afirmat că a fost forţată să întreţină relaţii sexuale cu prinţul Andrew la Londra, în 2001, pe când avea 17 ani, apoi în alte două rânduri la New York şi pe insula privată a omului de afaceri american din Caraibe.

Într-un interviu acordat BBC difuzat săptămâna trecută, prinţul Andrew a afirmat că nu-şi aminteşte să se fi întâlnit cu Roberts.

Citește și
Jeffrey Epstein, un milionar acuzat de trafic de minore, s-a sinucis
Prințul Andrew, despre scandalul Epstein: ”Nu am bănuit vreun comportament de acest fel”
Nu s-au omorât cu munca, dar au încasat lunar peste 7.000 de euro. Politicienii români cu activitate discretă în Parlamentul European

Jeffrey Epstein a murit pe 10 august în celula sa din închisoarea newyorkeză în care era încarcerat, rezultatele autopsiei confirmând o sinucidere prin spânzurătoare. 

Palatul Buckingham a dezminţit în mai multe rânduri orice comportament inadecvat din partea prinţului Andrew.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gigi Becali anunță o revenire de senzație la FCSB
NEWS ALERT Gigi Becali anunță o revenire de senzație la FCSB
Citește și...
Prinţul Andrew, primele declarații despre femeia care îl acuză de viol. Legătura lui cu Epstein
Prinţul Andrew, primele declarații despre femeia care îl acuză de viol. Legătura lui cu Epstein

Prinţul Andrew, al cărui nume a fost implicat în afacerea Epstein, a afirmat că nu-şi aminteşte să se fi întâlnit cu femeia care l-a acuzat de agresiune sexuală când era minoră, potrivit extraselor dintr-un interviu pentru BBC date publicităţii vineri seară.

Prințul Andrew, despre scandalul Epstein: ”Nu am bănuit vreun comportament de acest fel”
Prințul Andrew, despre scandalul Epstein: ”Nu am bănuit vreun comportament de acest fel”

Prinţul Andrew, criticat de presa britanică pentru legăturile sale cu Jeffrey Epstein, a declarat sâmbătă că niciodată nu a "văzut" şi nici nu a "bănuit" abuzurile sexuale comise de celebrul finanţist american, decedat în închisoare după ce a fost cercetat pentru viol şi raporturi sexuale cu minore, informează AFP.

Noi dezvăluiri despre prințul Andrew în cazul Epstein. Cum a fost văzut în apartamentul din NY
Noi dezvăluiri despre prințul Andrew în cazul Epstein. Cum a fost văzut în apartamentul din NY

Prinţul Andrew a fost văzut în apartamentul din New York al investitorului Jeffrey Epstein în timp ce două tinere îi masau picioarele, potrivit unui schimb de e-mail-uri, dezvăluit de The Guardian.

Recomandări
Macron și Xi au pus la cale un armistițiu la nivel mondial. „Lumea de astăzi nu este prea pașnică”
Macron și Xi au pus la cale un armistițiu la nivel mondial. „Lumea de astăzi nu este prea pașnică”

Președintele chinez Xi Jinping a revenit în Europa după 5 ani. Primit cu toate onorurile la Paris, nu a fost menajat.

Netanyahu, acuzat că pune în pericol pacea din Gaza prin bombardarea Rafah. „Acest lucru ar părea a fi un truc”
Netanyahu, acuzat că pune în pericol pacea din Gaza prin bombardarea Rafah. „Acest lucru ar părea a fi un truc”

Hamas a acceptat luni o propunere de încetare a focului în Gaza din partea mediatorilor, dar Israelul a declarat că termenii nu îi îndeplinesc cerinţele şi a continuat loviturile în Rafah, plănuind în acelaşi timp să continue negocierile pentru un acord.

Vremea extremă s-a dezlănțuit în România. Potop cu grindină în Prahova, mașini luate de ape și oameni terifiați
Vremea extremă s-a dezlănțuit în România. Potop cu grindină în Prahova, mașini luate de ape și oameni terifiați

Am intrat în luna fenomenelor meteo extreme, spun specialiștii. În Prahova, Vâlcea și Mehedinți, furtunile iscate din senin i-au înspăimântat pe oameni și au provocat stricăciuni mari.