"Să nu vă fie ruşine!". Papa Francisc îndeamnă Ucraina să aibă "curajul steagului alb" și să negiceze sfârșitul războiului

papa francisc
Getty

Papa Francisc a declarat, într-un interviu acordat postului elveţian RSI, că Ucraina ar trebui să aibă ceea ce el a numit curajul "steagului alb" şi să negocieze sfârşitul războiului cu Rusia.

 

În interviul respectiv, Papa Francisc a fost întrebat care este poziţia sa cu privire la dezbaterea între cei care spun că Ucraina ar trebui să renunţe, deoarece nu a fost capabilă să respingă forţele ruseşti, şi cei care spun că făcând acest lucru ar legitima acţiunile părţii celei mai puternice. Cel care l-a intervievat pe papă a folosit termenul "steag alb" în întrebare.

"Este o interpretare, este adevărat", a spus Suveranul Pontif, potrivit unei transcrieri prealabile a interviului şi a unei înregistrări video parţiale puse la dispoziţia Reuters. Interviul urmează să fie difuzat pe 20 martie, în cadrul unui nou program cultural.

"Dar cred că cel mai puternic este cel care priveşte situaţia, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază", a continuat Papa Francisc, adăugând că negocierile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaţionale.

"Cuvântul negociere este un cuvânt curajos. Când vezi că eşti învins, că lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi", a spus Papa Francisc.

Citește și
papa francisc
Papa Francisc a anunțat că este bolnav. ”Vă mulțumesc tuturor”
Imagini cu casa lui Mihai Neșu. A construit-o în 3 ani și arată spectaculos. „Nu e ușor să fii mereu pe șantier”

Este, din câte se pare, pentru prima dată când Papa Francisc foloseşte termeni precum "steag alb" sau "învins" în discuţia despre războiul din Ucraina, deşi a mai vorbit în trecut despre necesitatea negocierilor.

Anul trecut, Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, a trimis un emisar de pace, cardinalul italian Matteo Zuppi, la Kiev, Moscova şi Washington pentru a sonda liderii din aceste ţări.

"Se poate simţi ruşine", a spus Francisc despre negocieri, "dar cu câţi morţi se va sfârşi (războiul)? (Ar trebui) să se negocieze în timp, să se găsească o ţară care poate fi un mediator", a completat Papa Francisc, menţionând Turcia printre ţările care s-au oferit să facă demersuri în acest sens.

"Să nu vă fie ruşine să negociaţi, înainte ca lucrurile să se înrăutăţească", a îndemnat Papa Francisc, care a făcut sute de apeluri pentru ceea ce el numeşte "Ucraina martiră". Întrebat dacă este dispus să medieze, Papa Francisc a răspuns: "Sunt aici".

Într-o altă parte a interviului, vorbind despre războiul dintre Israel şi Hamas, suveranul pontif a spus: "Negocierea nu este niciodată o capitulare".

Luna trecută, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că 31.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi de la invazia rusă din februarie 2022 şi că zeci de mii de civili au fost ucişi în zonele ocupate ale ţării.

Interviul cu Papa Francisc de la RSI a fost înregistrat luna trecută, cu mult înainte de ultima propunere, de vineri, a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a găzdui un summit între Ucraina şi Rusia pentru a pune capăt războiului. Erdogan a făcut această nouă propunere după o întâlnire avută la Istanbul cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

Un purtător de cuvânt al lui Zelenski nu a răspuns imediat la o solicitare de a-şi spune punctul de vedere cu privire la comentariile papei, menţionează Reuters.

Zelenski nu vrea să renunțe la teritorii ucrainene

Vineri, la Istanbul, Zelenski a reiterat că, deşi doreşte pacea, nu este dispus să renunţe la teritorii, în timp ce de la Moscova mesajul este că Rusia nu se va opri până când nu-şi va atinge obiectivele "operaţiunii militare speciale" declanşate la 24 februarie 2022.

Proproul plan de pace al liderului ucrainean prevede retragerea trupelor ruseşti de pe întreg teritoriul Ucrainei şi restabilirea graniţelor sale de stat. Kremlinul a exclus însă angajarea în discuţii de pace în condiţiile stabilite de Kiev.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
Citește și...
Papa Francisc a acceptat demisia unui alt episcop polonez acuzat că a acoperit agresiuni sexuale comise de preoţi
Papa Francisc a acceptat demisia unui alt episcop polonez acuzat că a acoperit agresiuni sexuale comise de preoţi

Vaticanul a anunţat sâmbătă că Papa Francisc a acceptat demisia episcopului Andrzej Dziuba, în vârstă de 73 de ani, acuzat că a acoperit agresiuni sexuale comise de preoţii din subordinea sa asupra unor minori, informează AFP.

Papa Francisc a anunțat că este bolnav. ”Vă mulțumesc tuturor”
Papa Francisc a anunțat că este bolnav. ”Vă mulțumesc tuturor”

Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, a mărturisit că a suferit sâmbătă de bronşită, în timpul unui eveniment la Vatican când a tuşit şi nu a putut să-şi citească discursul, scrie AFP.

 

Papa Francisc şi-a anulat sâmbătă programul din cauza unei „uşoare gripe”
Papa Francisc şi-a anulat sâmbătă programul din cauza unei „uşoare gripe”

Papa Francisc „are o uşoară gripă şi din motive de precauţie şi-a anulat audienţele programate” pentru sâmbătă, a anunţat Cetatea Vaticanului, potrivit agenţiilor AFP şi EFE.

 

Papa Francisc l-a primit în audiență pe prim-ministrul României. Ce cadou i-a făcut suveranul
Papa Francisc l-a primit în audiență pe prim-ministrul României. Ce cadou i-a făcut suveranul

Papa Francisc l-a primit în audiență pe Marcel Ciolacu. Apoi premierul și mai mulți miniștri au ținut o ședință comună cu guvernul de la Roma pentru mai multe acorduri care să le facă viața mai ușoară celor peste un milion de romani din Italia.

VIDEO. În ce limbă a vorbit premierul Marcel Ciolacu cu Papa Francisc la Vatican. A fost ajutat de un translator
VIDEO. În ce limbă a vorbit premierul Marcel Ciolacu cu Papa Francisc la Vatican. A fost ajutat de un translator

Premierul Marcel Ciolacu a fost primit, joi dimineaţă, într-o audienţă privată la Sanctitatea Sa Papa Francisc.

Recomandări
Rusia avansează rapid pe front și profită din plin de greșeala Occidentului. Ordinul disperat dat de Zelenski
Rusia avansează rapid pe front și profită din plin de greșeala Occidentului. Ordinul disperat dat de Zelenski

Trupele lui Vladimir Putin avansează „din mai multe poziții” în Harkov, iar Kievul a ordonat ca circa 6.000 de civili să fie evacuați de urgență.

Cine este Andrei Belousov, noul ministru al Apărării din Rusia. Detalii mai puțin știute despre viața sa
Cine este Andrei Belousov, noul ministru al Apărării din Rusia. Detalii mai puțin știute despre viața sa

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis din funcţie pe Serghei Şoigu şi l-a înlocuit la conducerea Ministerului rus al Apărării cu Andrei Belousov, după mai bine de doi ani de război în Ucraina, în plină ofensivă rusă în Harkov.

Ministerul Finanţelor a împrumutat într-o singură zi peste un miliard de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat într-o singură zi peste un miliard de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni 1,084 de miliarde lei prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), citate de Agerpres.