Iohannis susține protestul ”pentru autostrăzi”: ”Vreau să știe protestatarii că sunt alături de ei șîeu”

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că PSD a picat şi ultimul test al reponsabilităţii, după ce legea bugetului de stat a ajuns la promulgare neschimbată, din Parlament.

Declarațiile șefului statului au fost transmise LIVE pe www.stirileprotv.ro și pe pagina de Facebook a Știrilor Pro TV.

Șeful statului a afirmat că, în ceea ce priveşte pensiile, PSD ”trăieşte într-o lume paralelă”. 

De asemenea, Klaus Iohannis a spus că susține protestul din 15 martie de la ora 15.00: ”În legătură cu protestul care se desfășoară astăzi la ora 15.00, pentru autostrăzi. Vreau să știe protestatarii că sunt alături de ei șîeu.”

Zeci de companii private, asociaţii, hoteluri, baruri, restaurante, cofetarii, antreprenori, dar şi instituţii publice din România intră, vineri, 15 martie, la ora 15:00, într-o grevă de 15 minute.

Citește și
parlament
Bugetul pe 2019, adoptat fără nicio modificare, în timp record. Ironii între parlamentari
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Vor participa la protestul faţă de lipsa autostrăzilor din România iniţiat de Ştefan Mandachi, un antreprenor care a construit singur un metru de autostradă, la ieşirea din Suceava.

Vineri, sute de angajaţi din toată ţara îşi vor opri activitatea pentru a atrage atenţia că ţara nu are autostrăzi.

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:

„Bună ziua! PSD a picat și ultimul test al responsabilității.

Legea Bugetului de stat, pe care am retrimis-o Parlamentului pentru corectarea gravelor erori din conținutul său, a ajuns la promulgare neschimbată. O zi, o singură zi, atât a alocat PSD, în Parlament, pentru reexaminarea unui proiect atât de important pentru țară.

Este nu doar o crasă lipsă de seriozitate, este de-a dreptul rea-voință refuzul PSD de a repara un buget care, în mod evident, va genera efecte negative în economie, resimțite, din păcate, de cetățeni.

Mi-aș fi dorit să promulg un buget bun pentru România și pentru români. Nu a fost să fie! Dintr-o logică exclusiv politicianistă, PSD nu a ținut cont de nimic și a mers mai departe cu bugetul rușinii naționale!

Când nici în acest an nu vom avea spitale și autostrăzi, dar vom avea prețuri majorate, noi taxe și impozite, deficite și dezechilibre economice, adevărul nu va mai putea fi contestat: PSD este singurul vinovat pentru întârzierea progresului României!

Degeaba încearcă PSD să găsească țapi ispășitori, când de fapt bugetul a fost întârziat excesiv doar pentru că Guvernul l-a aprobat și l-a trimis Parlamentului pentru dezbateri cu o întârziere de 3 luni față de termenul prevăzut de lege.

Majoritatea pesedistă, interesată mai degrabă de cumetrii politice și de lupta împotriva justiției, demonstrează o lipsă gravă de responsabilitate în ceea ce privește finanțele publice și situația economică a României.

Exemplul Ordonanței 114 ne arată că această guvernare este toxică pentru stabilitatea economică și financiară a României și pentru bunăstarea populației în același timp, populație care suportă în fiecare zi costurile finale ale incompetenței și imposturii PSD.

Experimentele unor așa-ziși vizionari din PSD amenință viitorul unor sectoare economice vitale pentru România. Au făcut un buget care să dea frumos pe hârtie, dar care este bazat pe promisiunea că la rectificarea bugetară se vor astupa anumite găuri.

Sunt invocate cu cinism, în discursuri populiste, categoriile cele mai vulnerabile, însă deciziile politice arată că PSD nu este deloc interesat de ceea ce se întâmplă cu acești oameni.

În legătură cu pensiile, constat că la Guvern se trăiește de-a dreptul într-o lume paralelă.

Nu, doamnă prim-ministru, nu ați mărit nimic anticipat! Încetați să-i mai amăgiți pe români și citiți propriul dumneavoastră program de guvernare! Da, acela din scoarță în scoarță! Acolo scrie clar că, în 2018, punctul de pensie va fi 1.100 lei, iar în 2019, și da, suntem în 2019, va fi 1.265 lei.

Știți cât este punctul de pensie acum? Nu, nu este 1.265 lei, așa cum ați promis și cum scrie în programul dumneavoastră de guvernare! Este 1.100 lei. Abia în septembrie, cu creșterea pe care ați promis-o și pe care, sincer nu știm dacă o veți respecta, va crește la ce ați promis pentru tot anul, 1.265 lei.

Deci, pentru anul 2019, creșterea pensiilor este doar la un sfert din ceea ce ați promis și doar pe ultimul trimestru.

Iar ceea ce numiți dumneavoastră creșteri anticipate reprezintă doar o acordare întârziată a drepturilor care au fost promise și se cuvin pensionarilor! Acesta este adevărul cu pensiile promise și mărite!

Întotdeauna alții, nu PSD, sunt de vină pentru starea educației, pentru situația din sănătate, pentru problemele bugetelor locale, pentru întârzierea majorării alocațiilor copiilor și pentru drepturile încălcate ale pensionarilor. Doamne ferește, nu PSD, ca și cum nu ar fi PSD la guvernare!

În realitate, toată guvernarea pesedistă din ultimii 2 ani este o mare gaură neagră pentru economia românească și pentru societatea românească. Sau, mai simplu spus, guvernarea PSD a eșuat!

Iar în legătură cu protestul care se desfășoară astăzi la ora 15:00, un protest pentru autostrăzi, vreau să știe protestatarii că sunt alături de ei #șîeu!

Vă mulțumesc! Vă doresc o zi bună!” 

Miercuri, Parlamentul a respins cererea de reexaminare a Legii bugetului de stat pe 2019, trimisă de preşedintele Klaus Iohannis, adoptând proiectul fără nicio modificare, în ciuda solicitărilor șefului statului.

Iohannis a trimis vinerea trecută Parlamentului, spre reexaminare, legea bugetului de stat pe anul 2019, evidenţiind că alocarea resurselor bugetare este "fundamentată pe o prognoză nerealistă", afectează funcţionarea unor instituţii publice cu rol esenţial, dar şi dezvoltarea comunităţilor locale şi realizarea unor investiţii strategice.

Luni, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că bugetul a fost elaborat "foarte bine" şi nu poate fi modificat din cauza "mofturilor unui om care, întâmplător, este preşedintele României". 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Caroline Wozniacki, făcută praf de fanii tenisului! Nu au uitat de conflictul cu Halep
Caroline Wozniacki, făcută praf de fanii tenisului! Nu au uitat de conflictul cu Halep
Citește și...
Iohannis: Sectorul privat, atât de defăimat de unii politicieni, merită apreciat
Iohannis: Sectorul privat, atât de defăimat de unii politicieni, merită apreciat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că sectorul privat, defăimat de unii politicieni "tributari reflexelor comuniste, autoritariste", merită apreciat, deoarece suplineşte nevoia comunităţii pe care actuala guvernare o ignoră.

Bugetul pe 2019, adoptat fără nicio modificare, în timp record. Ironii între parlamentari
Bugetul pe 2019, adoptat fără nicio modificare, în timp record. Ironii între parlamentari

Bugetul pe 2019 a fost adoptat în timp record, fără nici o modificare. În mai puțin de o oră și jumătate, deputații și senatorii puterii au respins obiecțiile președintelui Klaus Iohannis și i-au trimis legea în aceeași formă.

Barna: Alianţa USR PLUS are încrederea că preşedintele va demara referendumul pe justiție
Barna: Alianţa USR PLUS are încrederea că preşedintele va demara referendumul pe justiție

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat miercuri că, în prezent, se deschide calea organizării unei consultări populare pe Justiţie, la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Parlamentul a votat bugetul de stat pe 2019 în forma respinsă de Klaus Iohannis, fără modificări
Parlamentul a votat bugetul de stat pe 2019 în forma respinsă de Klaus Iohannis, fără modificări

Bugetul pe 2019 a fost adoptat miercuri, după ce şeful statului l-a contestat la CCR, apoi a cerut reexaminarea sa în Parlament. 

CCR a admis sesizarea lui Iohannis privind modificarea Legii referendumului
CCR a admis sesizarea lui Iohannis privind modificarea Legii referendumului

Curtea Constituţională a României a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, care vizează şi alegerile pentru Parlamentul European.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Localnicii din Slănic au atras atenția asupra unui fenomen neobișnuit în ianuarie. Craterul din centrul orașului s-a adâncit
Localnicii din Slănic au atras atenția asupra unui fenomen neobișnuit în ianuarie. Craterul din centrul orașului s-a adâncit

Craterul din centrul orașului Slănic Prahova s-a adâncit peste noapte cu 20 de centimetri. Deja 42 de oameni au fost evacuați din locuințe. Două familii care n-au avut unde să se ducă sunt găzduite temporar în pensiuni din zonă.

Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE
Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE).