Guvernul va limita adaosul comercial pentru toate produsele alimentare românești. ”La import să pună orice adaos doresc”

Produsele româneşti sunt cu 30% mai căutate decât în anii trecuţi. Care se vând cel mai bine

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale intenţionează să elaboreze un proiect de act normativ conform căruia adaosul comercial al retailerilor pentru produsele româneşti să nu depăşească 20%, a declarat, vineri, ministrul de resort, Florin Barbu.

"Până pe 31 decembrie, Ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial a fost transpusă de către Parlament în lege. Este în derulare în momentul de faţă un proiect legislativ prin care, împreună cu colegii mei de la Ministerul Agriculturii, vrem ca toate produsele agroalimentare care sunt procesate în România să aibă un adaos comercial corect. Nu mai vrem ca pe rafturile retailerilor din România adaosul comercial la produsele româneşti să depăşească 20%.

Astfel, produsele româneşti să aibă adaos comercial limitat până în 20%, iar la produsele care vin din import retailerii să pună orice adaos comercial doresc. Pentru că în momentul de faţă, dacă facem o analiză, şi am făcut această analiză, produsele agroalimentare româneşti au adaos comercial mai mare decât produsele care vin din import în magazinele de retail", a explicat ministrul Agriculturii.

Barbu vede ieftiniri de aproape 30%

El a subliniat că, în 2023 şi 2024, de când există plafonarea adaosului comercial, produsele s-au ieftinit cu procente între 8% şi peste 28%.

"Dacă ne raportăm la anul 2022, indicele preţurilor de consum de la INS arată faptul că produsele erau mai scumpe cu 30% faţă de anul 2023, când am avut plafonare de adaos comercial", a spus Florin Barbu.

Citește și
alimente
Lista alimentelor cu adaos plafonat, extinsă la 21 de produse. Măsura a fost prelungită cu trei luni
Ramzan Kadîrov vrea ca un stat NATO să fie atacat de Rusia cu rachete hipersonice Kinzhal: „Este neapărat necesar!”

Ministrul Agriculturii a vizitat vineri, alături de managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, candidatul Coaliţiei PSD-PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, târgul de promovare a produselor româneşti din curtea MADR.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
ANAF a amendat ”două principale lanțuri de magazine” cu 2 milioane lei pentru depășirea cotei de adaos comercial
ANAF a amendat ”două principale lanțuri de magazine” cu 2 milioane lei pentru depășirea cotei de adaos comercial

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță că a amendat cu 2 milioane lei „două din principalele lanțuri de magazine de comerț cu amănuntul din București” pentru depășirea cotei de adaos comercial de maximum 20%.

Lista alimentelor cu adaos plafonat, extinsă la 21 de produse. Măsura a fost prelungită cu trei luni
Lista alimentelor cu adaos plafonat, extinsă la 21 de produse. Măsura a fost prelungită cu trei luni

Guvernul a prelungit, vineri, limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază cu trei luni, iar lista va fi extinsă cu şapte produse, a anunţat premierul Marcel Ciolacu.  

Alimente specifice Crăciunului, pe lista produselor cu adaos comercial plafonat până la 31 ianuarie
Alimente specifice Crăciunului, pe lista produselor cu adaos comercial plafonat până la 31 ianuarie

Vom putea cumpăra alimentele de bază mai ieftine până pe 31 ianuarie. Plafonarea adaosului comercial în cazul lor a fost prelungită până la finalul lunii ianuarie.

ANAF a aplicat o amendă record unui operator economic. Un milion de lei pentru nerespectarea cotei de adaos de 20%
ANAF a aplicat o amendă record unui operator economic. Un milion de lei pentru nerespectarea cotei de adaos de 20%

ANAF a amendat un mare lanț de magazine alimentare, cu 1 milion de lei, pentru că a depășit cu mult adaosul comercial permis prin lege pentru mai multe produse.  

Adaosul comercial pentru 14 grupe de alimente este plafonat pentru o perioadă de 3 luni, începând de azi
Adaosul comercial pentru 14 grupe de alimente este plafonat pentru o perioadă de 3 luni, începând de azi

Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare se vor limita, începând de marţi, pentru o perioadă de 3 luni, ordonanţa de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază fiind aprobată de Guvern la 30 iunie 2023.

Recomandări
Occidentul critică Beijingul pentru că ”joacă la două capete”. ”Nu poate continua să ajute cea mai mare amenințare”
Occidentul critică Beijingul pentru că ”joacă la două capete”. ”Nu poate continua să ajute cea mai mare amenințare”

Aflat în vizită oficială în China, Vladimir Putin încearcă să arate lumii că el și Xi Jinping sunt mai apropiați ca niciodată. 

Medicul de la Institutul Oncologic care ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate, plasat în arest la domiciliu
Medicul de la Institutul Oncologic care ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate, plasat în arest la domiciliu

Medicul chirurg de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă după ce a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase, iar aceasta a murit în urma unei septicemii, a fost plasat în arest la domiciliu.

Cel mai folosit vechicul de luptă al infanteriei NATO va fi produs și în România. Uzina care va fabrica temuta șenilată
Cel mai folosit vechicul de luptă al infanteriei NATO va fi produs și în România. Uzina care va fabrica temuta șenilată

Concernul Rheinmetall, devenit acționar majoritar la Automecanica Mediaș, a anunțat ce vehicule militare va produce în țara noastră: transportorul blindat Lynx și camioanele HX.