În data de 20 noiembrie, în jurul orei 16.00, în dreptul localității Lățunaș, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au identificat, pe teritoriul Republicii Serbia, cu ajutorul aparaturii din dotare, un grup de peste 100 de migranți care se îndreptau înspre frontiera comună cu România, în scopul intrării ilegale în țara noastră.

Imediat, polițiștii de frontieră români au acționat preventiv și au anunțat autoritățile sârbe, reușind astfel să împiedice grupul de migranți să pătrundă în România.

Polițiștii de frontieră au beneficiat și de sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație.

Măsurile de supraveghere din zonă vor fi intensificate pentru descurajarea pătrunderii pe teritoriul României a altor grupuri de migranți.

Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »


Setari Cookie-uri