Zece cadre medicale, majoritatea asistente, de la Spitalul "Prof. Dr. Nicolae Oblu" din Iaşi, au fost depistate cu COVID-19, după întoarcerea la serviciu, a declarat, managerul unităţii, Lucian Eva.

Potrivit sursei citate, cele zece cadre medicale sunt asimptomatice.

"E un accident regretabil din punctul nostru de vedere. Pe tot parcursul acestei epidemii am luat toate măsurile necesare pentru protecţia pacienţilor şi a personalului medical. Am luat în calcul şi posibilitatea infectării personalului medical, astfel că, pentru protecţie, am dispus ca personalul medical să lucreze în ture de 14 zile, urmând să fie retestat la revenirea în tură. În momentul în care s-au făcut testarea, un cadru medical, o asistentă, a ieşit pozitiv. Au fost testate toate cadrele medicale care au fost în serviciu în acea tură. Au fost zece cadre medicale infectate, majoritatea lor fiind asistente medicale. Au fost şi infirmiere şi un medic rezident. Cel mai probabil infectarea s-a făcut în exterior", a precizat Lucian Eva, potrivit Agerpres.

Conform acestuia, în unitatea medicală a fost declanşată o anchetă epidemiologică.

"S-au luat toate măsurile necesare pentru izolarea focarului. Sunt în curs de testare toate cadrele medicale, toţi pacienţii s-au luat măsuri să fie izolaţi, urmând să se facă şi decontaminarea spaţiilor", a spus Eva.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri