Antena 3 CNN Actualitate Justiție Tudorel Toader: Ce face președintele este cel mai periculos precedent pentru statul de drept

Tudorel Toader: Ce face președintele este cel mai periculos precedent pentru statul de drept

Tudorel Toader: Ce face președintele este cel mai periculos precedent pentru statul de drept
13 Iun 2018   •   08:48

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, consideră că modul în care acţionează preşedintele Klaus Iohannis, după decizia Curţii Constituţionale privind revocarea procurorului-şef al DNA, reprezintă "cel mai periculos precedent pentru statul de drept". 

"În lunga mea experienţă în sistemul judiciar, cred că ceea ce face preşedintele astăzi este cel mai periculos precedent pentru statul de drept. Este cel mai periculos precedent pentru că este prima dată când un demnitar de rang înalt, să nu spun la cel mai înalt nivel, pune în discuţie respectarea şi aplicarea Legii fundamentale, aplicarea şi respectarea unei decizii a Curţii Constituţionale", a declarat Toader, miercuri, la un post de televiziune.

În opinia sa, în cazul nerespectării deciziei CCR se va ajunge la un diferend între puterile statului, care vor trebui să găsească soluţii de rezolvare. 

"Ministrul Justiţiei reprezintă o autoritate în sens constituţional, dar de data aceasta nerespectarea Constituţiei capătă dimensiunea unui diferend de rang constituţional între puterile statului şi puterile statului urmează să caute soluţia acestei nerespectări a deciziei", a precizat Toader. 

Întrebat dacă rolul CSM în revocarea procurorilor de rang înalt a fost diminuat în urma deciziei CCR, ministrul Justiţiei a răspuns: "CSM are rol consultativ, avizul pe care îl dă e un aviz consultativ, ceea ce înseamnă că rolul CSM nici n-a crescut, nici n-a scăzut".

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close