Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, mesaj pentru Dragnea: Și-a luat o pălărie prea mare. Discuția despre suspendarea mea este o obsesie

Klaus Iohannis, mesaj pentru Dragnea: Și-a luat o pălărie prea mare. Discuția despre suspendarea mea este o obsesie

Klaus Iohannis, mesaj pentru Dragnea: Și-a luat o pălărie prea mare. Discuția despre suspendarea mea este o obsesie
12 Iul 2018   •   15:23

Klaus Iohannis a avut o primă reacție după ce liderul PSD Liviu Dragnea a afirmat joi seară că Președintele este implicat direct în condamnarea sa.

"Nu sunt implicat şi apucături dictatoriale nu am avut niciodată şi nici nu îmi propun să am. Nu l-am ascultat, nici nu cred că v-aţi aşteptat, dar am citit anumite ştiri. E îngrijorător. Este, între timp, mai mult decât evident că omul şi-a luat o pălărie prea mare, nu face faţă, cu această pălărie prea mare lui Dragnea i s-au terminat argumentele politice şi începe cu atacuri la persoană, cu atacuri la familie. O abordare inadecvată. Dacă ar fi un simplu politician, l-aş lăsa aşa la inadecvată, dar este foarte îngrijorătoare, fiindcă acest om conduce cel mai mare partid, este preşedintele Parlamentului şi conduce prin interpuşi Guvernul", a afirmat Iohannis.

El a catalogat drept "obsesie" faptul că Liviu Dragnea vorbeşte de suspendarea sa din funcţie.

Președintele a răsouns și acuzațiilor lansate de Dragnea privind tergiversarea legilor justiției și variantei în care acestea să fie adoptate prin ordonanță de urgență.

"Nu tergiversez, eu îmi exercit prerogativele constituţionale şi trebuie să fac acest lucru fiindcă sub conducerea acestui Dragnea se legiferează prost. Aşa simplu este, iar în continuare o să fac ce am făcut şi până acum, exact ce este scris în Constituţie. Nu sunt un preşedinte extraconstituţional, sunt dimpotrivă un preşedinte care respectă Constituţia, dar asta înseamnă că voi folosi toate instrumentele constituţionale, toate în continuare", a spus Iohannis.
 

 

×
Subiecte în articol: reactie Dragnea Iohannis Klaus Iohannis
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close