Antena 3 CNN Externe Lansare reuşită a unei capsule Progress, într-o misiune de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale

Lansare reuşită a unei capsule Progress, într-o misiune de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale

Lansare reuşită a unei capsule Progress, într-o misiune de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale
Sursa foto: Foto: facebook.com / NASA
de S.T.    |    03 Iul 2015   •   12:56

O capsulă cargou Progress a fost lansată vineri de pe cosmodromul Baikonur, din Kazahstan, într-o misiune de aprovizionare a Stației Spațiale Internaționale, transmite AFP.

În imaginile transmise de televiziunea rusă se poate observa lansarea în condiții optime a capsulei de aprovizionare Progress M-28M. La câteva minute de la lansare, capsula s-a desprins de cea de-a treia treaptă a rachetei portante, așa cum era prevăzut.

"Totul s-a derulat normal", conform unui comunicat al Centrului rus de control al zborurilor spațiale.

Capsula Progress M-28M urmează să facă joncțiunea cu ISS duminică, la ora 07:13 GMT. Capsula transportă 3 tone de alimente, echipamente și reactivi pentru experimentele desfășurate pe ISS.

Ultimele două misiuni de reaprovizionare ale avanpostului orbital au eșuat.

×
Subiecte în articol: Statia Spatiala Internationala ISS
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close