Astfel, dintre cele 20 de state membre ale Uniunii Europene (UE), Spaţiului Economic European (SEE) şi Elveţiei care au un salariu minim stabilit la nivel naţional, cel mai mic salariu minim brut pe economie îl are Bulgaria (261 euro), urmată de Lituania (400 euro) şi România (416 euro). 

La polul opus, cele mai mari salarii minime brute pe economie se înregistrează în Luxemburg (1.999 euro), Irlanda (1.834 euro) şi Germania (1.818 euro). 

În anul 2017, România avea al doilea cel mai mic salariu brut (323 euro), după Bulgaria. Această schimbare de poziţie se datorează însă creşterii artificiale a salariului minim brut, ca urmare a transferului contribuţiilor sociale ale angajatorului în sarcina angajatului. Acest lucru este evidenţiat şi de faptul că, din punctul de vedere al sumelor nete, pentru 2018, România are al doilea cel mai mic salariu net (243 euro), după vecina sa Bulgaria (202 euro). 

Cota efectivă de impozitare în România este de 44%, a şaptea cea mai mare cotă de impozitare efectivă dintre cotele înregistrate în cele 20 de state membre ale UE, SEE şi Elveţia care au un salariu minim stabilit la nivel naţional. Extremele sunt reprezentate de Irlanda, cu o cotă efectivă de impozitare de 15%, şi de Franţa, cu o cotă efectivă de 87%. 

Consultanţii KPMG subliniază că, în mod surprinzător, ţările care au un nivel scăzut al salariului minim (inclusiv România) au cote efective de impozitare mari (peste 40%) pe când ţările cu un nivel ridicat al salariului minim (ca Luxemburg, Irlanda sau Marea Britanie) au cote efective de impozitare sub 30%. La calculul cotelor efective de impozitare se iau în considerare cotele de impozit, dar şi cotele de contribuţii, raportate la valoarea salariului brut. Agerpres