Ambasadele se amestecă din nou. Cum răspunde Puterea

Ambasadele a 12 țări – SUA, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia și Suedia – au transmis o declarație comună  în care cer „să se evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei”, referire la Codurile penale.

„Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României, facem apel la toate părţile implicate în modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei. România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale. Partenerii UE evocă de asemenea concluziile Consiliului European privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, din 12 decembrie 2017, care solicitau României să îşi concentreze eforturile asupra consolidării progreselor obţinute, să evite orice pași înapoi şi să apere independenţa judecătorilor şi procurorilor. Urmărim cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane. Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi să solicite sprijinul experţilor juridici internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei şi Comisia de la Veneţia”, se arată în declarația comună.

Declarația comună, postată pe site-ul Ambasadei SUA la București, este intitulată „Importante ţări partenere fac apel la România să ia în considerare potenţialul impact negativ al amendamentelor la legislaţia penală”

Reacţia MAE 

Ministerul Afacerilor Externe anunță că a luat notă de poziția celor 12 state referitoare la codurile penale, precizând că instituțiile din România au un dialog permanent cu cele europene și internaționale și că procesul de amendare a legislației în domeniul penal reprezintă un atribut al Parlamentului.

„Ministerul Afacerilor Externe a luat notă de poziția exprimată astăzi de cele 12 state partenere cu privire la procesul de amendare a Codului penal și a Codului de procedură penală.

Recunoașterea de către statele partenere a progresului demonstrat de România în combaterea corupției și construirea unui stat de drept eficient, arată, încă o dată, eforturile pe care instituțiile statului le depun în mod constant pentru a asigura respectarea legii și a angajamentelor României, atât în cadru european cât și în cadru internațional. Reiterăm că instituțiile statului au un dialog permanent și transparent cu instituțiile europene și internaționale inclusiv pe Legile Justiției, în vederea facilitării unei cooperări internaționale eficiente și respectării de către România a tuturor angajamentelor în plan internațional.

Procesul de amendare a legislației în domeniul penal reprezintă un atribut al Parlamentului, acordat prin Constituție, iar etapele acestui proces sunt respectate, inclusiv din perspectiva consultării publice și a dialogului cu cetățenii. Reiterăm că procesul de amendare este în curs de derulare, aceste legi urmând a intra în vigoare numai după adoptarea acestora de către Parlament și respectiv promulgarea de către Președintele României.  Subliniem că întărirea statului de drept și lupta împotriva corupției fac parte din prioritățile asumate prin programul de guvernare 2018-2020″, transmite MAE.

Iordache, prima reacţie după anunţul ambasadelor

Preşedintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, crede îngrijorările transmise de 12 ambasade cu privire la modificările aduse legislaţiei penale din România nu au niciun motiv. Iordache a mai spus că modificările la Codul de procedură penală au fost supuse controlului de constituţionalitate, iar dacă se descoperă că acestea nu respectă deciziile CCR, comisia le va modifica.

„Înţeleg că a apărut o scrisoare din partea ambasadelor care îşi manifestă o serie de îngrijorări. Eu consider că aceste îngrijorări nu au niciun fel de motiv. Cei care şi-au exprimat aceste îngrijorări, atât timp cât nu sunt nişte precizări concrete, cele care vizează Codul de procedură penală e supus controlului de constituţionalitate la CCR şi, dacă CCR va constata că anumite articole nu sunt în concordanţă cu Constituţia, fără îndoială le vom modifica. Aşa cum sunt făcute nu dau niciun motiv pentru a fi îngrijoraţi, pentru că în niciun caz prin acel Cod de procedură penală nu am făcut decât să punem în concordanţă”, a spus Florin Iordache.

Ambasadele a douăsprezece state – Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia şi Statele Unite ale Americii – au transmis joi o declaraţie comună în care fac apel la toate părţile implicate în modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei. Acestea îşi exprimă îngrijorarea că mai multe modificări propuse Codurilor penale pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane.

Vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda, a declarat, marţi, într-o primă reacție la mesajul ambasadelor, că este dreptul Parlamentului de a legifera.

„Suntem totuşi Parlamentul României, suntem votaţi de cetăţenii României, este dreptul Parlamentului de a legifera, sunt sigur că modificările şi la Codul de procedură penală şi la Codul Penal şi la celelalte coduri şi la celelalte legi ale justiţiei au ţinut cont de deciziile Curţii Constituţionale, de deciziile Comisiei de la Veneţia şi atunci când au fost articole în care s-au încălcat vreo prevedere a Curţii Constituţionale, au fost duse la Curte, Curtea şi-a exprimat un punct de vedere, probabil acelaşi procedeu va fi şi la modificarea de la coduri”, a spus Manda.

Ce a declarat  şi Şerban Nicolae

Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, consideră că apelul ţărilor partenere transmis joi către România referitor la modificarea legislaţiei penale vine din partea unor reprezentanţi ai ambasadelor pe care nu îi cunoaşte, şi nu din partea şefilor misiunilor diplomatice, reprezentanţii acelor state la Bucureşti.

„Nu-i cunosc. Nu ştiu cine sunt aceşti reprezentanţi, nu ştiu care le este statutul ca să putem dialoga. Dacă e vorba de nişte ziduri, o să vedem dacă putem să le transmitem un mesaj din partea clădirii Palatului Parlamentului. Altminteri, eu m-am săturat de această formulă arogantă de comunicare a unor funcţionari, reprezentanţi incerţi şi anonimi. Cine verifică toată legislaţia în materie de statut al corpului diplomatic şi consular o să vadă că nu există aşa ceva, nu există comunicate ale ambasadelor, reprezentanţi… Nu-mi aduc aminte să fi fost o şedinţă a Guvernului american prezidată de preşedintele Donald Trump care să ia în discuţie o asemenea chestiune, care să transmită un punct de vedere oficial în numele SUA. Oricum, nu cred că ar face aşa ceva, pentru că nu cred că există vreo dispoziţie care să spună că vreun stat se amestecă în procedura de legiferare din România, indiferent de stat partener/nepartener, strategic/nestrategic. N-am ce să comentez, cu zidurile să vorbească zidurile”, a afirmat Şerban Nicolae la Senat.

El a menţionat că Legea fundamentală a României nu prevede în procedura de legiferare consultarea ambasadelor sau a reprezentanţilor unor ambasade.

„Sunt alături de ei în greaua suferinţă care îi încearcă în materie de îngrijorare, să stea liniştiţi, să-şi vadă de treburile lor. Nu există niciun fel de atribuţii, m-am uitat încă o dată în Constituţie. N-am văzut în procedura de legiferare consultarea ambasadelor sau a reprezentanţilor unor ambasade, a birourilor de presă ale ambasadelor. M-am săturat de acest mecanism în care unii din România (…) care caută la Înalta Poartă sau la Stăpânire şi se agaţă de orice fel de prieten al unui subconsilier adjunct, al unui subsecretar care este la cabinetul nu ştiu cui. Nu, aşa ceva nu există şi cred că ar trebui să ieşim din zona de raportare în materie de relaţii internaţionale la licurici. Statele nu spun nimic. Reprezentantul unui stat în România este ambasadorul sau, după caz, alt rang, ca şef al misiunii diplomatice. În chestiunea asta nu există personaje colective, nu există ceaţă. Reprezentanţii statelor sunt acreditaţi pe lângă preşedintele României, dacă preşedintele României care a primit scrisorile de acreditare ale tuturor şefilor de misiuni ale statelor aflaţi la Bucureşti nu reacţionează, înseamnă că doreşte să comunice cu birourile de presă ale ambasadelor, cu reprezentanţi, cu clădiri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Ioana Radu 8515 Articole
Author

46 de Comentarii

  1. Cu MAE plin de limbisti, e normal ca strainii sa faca in capul nostru. Sa-l vezi pe MARELE ESCROC IMOBILIRA DOVEDIT DE JUSTITIE cum o sa-i aplaude.

  2. Romania a fost la discretia puterilor europene de cca 300 de ani!Am scapat de Estul mongol dar am ramas cu Vestul! Daca cineva din Romania isi imagineaza ca poate face ce vrea obrazul gros,in dispretul legilor elementare europene,ca Romania e Venezuela sau Cuba,se insala amarnic!Factura la plata va veni mai repede decat cred taranii si carciumarii din teleorman!

    • mandria de a fi sluga este inegalabila la tine tine Herr Kodosch! mandria de a fi randas, vechil, administrator de bordel,satrap de provincie, stand calare pe grumajii Natiei din care te tragi este infinit orgasmica pentru nemernici.

    • ca tu vrei sa ramai un sclav legat indisolubil de fundul anumitor tradadori de tara si neam este evident, nu te stradui sa mai demonstrezi… orice caporal de sri isi poate spune parerea pe net ca nu e greu, netul suporta orisice marsavii

    • lili@lili. „Restart Romania ” 2012 este crezul tau(vostru) si in baza lui esti/sunteti platiti. Cu acelasi crez ati huiduit-0 si pe marea campioana Simona Halep pe Arena Nationala, sunteti cu Adidas(merkel) nu cu Nike(Trump).Atuul vostru e ca multi se uita in gura voastra dar habar n-au de continutul programului sus mentionat. Pt voi USA e St. Dep. – Obamahilarsorosgittenst !

  3. in nicio tară din cele 12 procurorii nu sunt”independenti”. dar să vedem ce vor zice procurorii când vor deveni independenti de ei judecătorii.( deja sunt achitări pe bandă- in curând vor fi condamnări pe bandă dar în sens invers.)

  4. Apelul asta desantat e la o zi dupa ragetul cucuvelei pe la Oslo.
    Nu a deschis bine gura pe acolo ca au si scheunat ambasadele.
    Nu trebuie bagati in seama.

  5. Dragi ambasadori,pe unde ati fost pana acum?v-am dus doru’,dar si grija!Ce s-ar face draga de ea LCK fara sprijinul vostru plin de ingrijorare?Dar firmele voastre ,ce s-ar face fara orbirea faraoancei si implicit orbirea ANAF? Caci la Soare te poti uita,dar la registrele firmelor straine,BA!Dar altfel, aveti mare dreptate! Un stat in care Abuzul in Serviciu este dezincriminat de la Legea Penala (asa cum este in UE !!!), un stat in care procurorii nu mai pot cere anchetarea si arestarea judecatorilor in dosarele in care EI sunt parte,ar avea MULT de suferit daca procurorii vor fi supusi anchetelor unei Inspectii Judiciare Independente si nu uneia aflate in subordinea DNA(???),iar procurorii ar fi subordonati ierarhic Ministrului Justitiei, cum era si pe vremea Monicai Macovei.Este grav, foarte grav ca v-ati unti fortele ca sa impuneti in Justitia din Rumanistan organigrama Republicii lui Orwell. O in trebare simpla, daca sunteti pe receptie: si lui VVP i-ati trimis un asemenea ravas intre momentul anuntarii motiunii de cenzura din noiembrie 2015 si momentul Colectiv ? Sankiu veri muci.

  6. tu Editat nu se amesteca, parca-l citezi pe Ceausescu, poate vrei sa nu mai avem relatii externe cu nimeni de dragul idolului tau infractor

    • Treburile interne ale unei tari suverane nu-i privesc pe straini. PUNCT. Daca ambasadorul rus ar fi emis opinii similare, tu ai fi inceput sa te dai cu capul de pereti ca aoleo, vin rusii si ne fura tara! Ceea ce se intampla pe plan intern in Romania NU-I PRIVESTE PE AMBASADORI.

  7. Diktatul celor 12! Pe ce lume trăim!? La 100 de ani, în loc să celebrăm prin realizări de top, noi abia acum observăm care e mecanismul ce ne-a injugat şi ne-a ingenunchiat, după reţete de mult cunoscute de ALŢII, ca, de pildă, „statul din umbra guvernării” sau statul paralel al binomului! Până mai ieri, vezi „cazul Ghiţă”, au lucrat împreună, dar, după peste un sfert de secol, s-au prins şi mafiociocoii noştri că-s traşi pe sfoară de mafiocroncanii corporatişti, cu reduta alogenă infiltrată în „servicii” şi la Cotroceni! Şi binomul s-a spart în lotrii locali şi gangsterii multinationali, ce #rezistă la orice insecticid! Lobyul dictaturii celor 12, ce-o vor pune pe LCK PREŞEDINTA la Cotroceni, dacă enterese străine o cer, NU consilieră imună la penibile insecticide, marca „SEXI-pharma”!

  8. Interventii si luari de pozitii de acest gen in probleme strict interne de legiferare nu fac altceva decat sa creasca numarul celor nemultumiti de UE si sa il ingroasa pe cel al sustinatorilor de genul Polonia sau Ungaria.Dau apa la moara extremistilor. Exprimari de genul sa fie bine sa nu fie rau pot aduce si cei dinPapua Guinee.

  9. Asta e rostul ambasadelor, sa transmita semnale privind relatiile bilaterale. Ambasadele transmit semnale ca daca Romania continua pe linia edificarii marii coruptii in Romania, relatiile bilaterale cdintre rRomania si statele lor sau UE vor avea de suferit. Tarile respective nu pot avea relatii de prietenie cu hotii, este sub demnitatea lor. Asa cum au condamnat regimul dictatorial ceausescu in ultima lui parte, tot la fel condamna si regimul coruptocrat Dragnea-Tariceanu-Dancila. nu este amestec in treburile interne, Romania face ce vrea dar si tarile lor vor proceda la fel, se vor considera dezlegate de oa serie de acorduri dintre tarile lor si Romania. E simplu, sa nu zica apoi Dragnea si Dancila ca n-au stiut. Asa zisul amestec al ambasadelor este de fapt un indemn prietenesc: prieten, daca vrei sa mergi pe calea asta, atunci noi ne despartim, fiecare sa-si vada de drumul pe care l-a ales. Asta e diplomatia.

    • Ma, nene, dar tu stii serios ce e diplomatia. Unde ai facut studii, la Moscova?

    • Si daca ambasada Rusiei ar fi „transmis semnale” despre coruptia din Romania, tu ai fi tipat ca din gura de sarpe ca rusii vor sa controleze Romania. Ambasadele straine nu au niciun motiv sa emita opinii despre TREBURILE INTERNE ale unui stat SUVERAN. Politicile din Romania nu-i afecteaza nici un pic pe „ieuropeni”, ei n-au niciun motiv sa comenteze despre ce se intampla in Romania atata timp cat e vorba de treburi interne. Dupa faza din Ucraina, unde ambasadorul american a fost prins cum planifica lovitura de stat la telefon cu Victoria Nuland, zau ca nu mai am incredere deloc in vestici. Ambasadele straine nu au niciun rol in politica interna a unui stat suveran. Deci sa ne scuteasca de comentarii.

    • @Juju Eroare, stimate domn. Nu acesta este rolul ambasadelor intr-un stat. Ambasadele reprezinta INTERESELE statului care i-a desemnat pe functionarii diplomatici din cadrul ambasadei in tara in care au fost acreditati. Chiar daca staff-ul ambasadei este preocupat de o problema INTERNA a tarii in care este acreditat, raportul se face catre tara care i-a trimis la post, nu prin anunturi publice in tara unde se afla. Pe baza rapoartelor primite de la ambasadele proprii conducerea unei tari poate adopta o pozitie oficiala sau poate contacta conducerea tarii unde se afla ambasada care a raportat problema. In toate cazurile raporturile intre personalul diplomatic aflat la post si facorii de raspundere din tara gazda se desfasoara exclusiv prin intermediul cadrelor de conducere ale ambasadei respective, cadre recunoscute de tara unde sunt acreditate ca reprezentand statul strain. Afirmatia d-tale cum ca: ” … Tarile respective nu pot avea relatii de prietenie cu hotii, este sub demnitatea lor. …” reprezinta o obraznicie sfruntata la adresa Romaniei, tara d-tale, si cred ca ar treui sa-ti ceri scuze ca te-ai lasat furat de avantul tiping-ului. Totodata, as dori sa te intreb de ce oare ambasadele respective n-au condamnat si regimul dictatorial al basescului? Sau asta nu se pune? Iar in privinta unei ipotetice „dezlegari” de acorduri, linisteste-te. Nu-i nici un pericol. Acordurile sun incheiate la nivel de conduceri statale, nu la nivel de tiriplici „diplomatici”. Si, indiferent cum ti se pare d-tale gestul celor 12, acesta tot un AMESTEC IN TREBURILE INTERNE ale Romaniei ramane. Adica UN GEST NEPERMIS si, mai ales, NEPRIETENESC.

  10. se amestecă, tocmai pentru că pesedeaua la dă apă la moară, prin impunerea modificărilor cu dedicaţie. Pesedeaua nu stă nici în grenadă, nici în ciordache sau nicolicea, dacă nu vor să îngroape ţara definitiv. Oricum, modificările în forma actuală nu vor trece de ccr…

  11. postaci pesedisti, locul nostru este alaturi de urss, china, corea de nord.

    • Securitatea-pașa este prooccidentală. Cele 12 ambasade tocmai au spus că firmele ale căror interese le reprezintă au probleme cu legalitatea în România. Deci, ar fi bine să mai stea Kovesi cu fundul pe dosarele lor.

  12. Ei si…..Chiar Trump a spus ca in SUA „deep estate” se manifesta si actioneaza… Normal ca Klemm face parte din deep estate… Coalitia sa faca ce trebuie si fara intarziere….

  13. Multumim din inima ambasadelor, in frunte cu mult iubita si stimata lor stea conducatoare, cea americana! Nu stiam ce mai inseamna sa fii roman zilele astea, dar ne-au amintit. Gata, baieti, am bagat la cap si va aducem prinosul recunostintei noastre, in aceasta epoca de aur a diplomatiei pentru urmasii dacilor si romanilor. Avand incapabili la carma, toti cu obrazul gros, indiferent de culoarea politica si trecatoarele functii, toti uniti de pupincurism sub flamura arzatoare a interesului personal, suntem mandri de istoria si prezenul nostru, de conducatorii geniali ce au pus mana pe tara. PS. Bai, astia de la cantoane, inainte sa ne dati noua bobarnace, faceti naibii o echipa nationala de fotbal! Daca nu, lasati kosovarii sa joace sub culorile proprii. Prea umblati cu crampoanele vopsite, bata-va cucu din ceas sa va bata! Si pe voi, si pe restul de excelente.

  14. „FACEM APEL..!!!” ca legile justitiei din Romania sa fie ABSOLUT LA FEL CA LEGILE DIN TARILE LOR! Adica fara articolul sovietic”abuzul in serviciu! Sper ca dl. ministru al Justitiei sa le spuna ca exact asa vor proceda.

    Daca nu cumva si apelul asa este la fel de adevaraT PRECUM ALTE MIZERII MINCINOASE SPUSE INCLUSIV DE UNA CE MANANCA BANII DIN ROMANIA SI minte pe la UE.

  15. Premierul Viorica Dăncilă susţinea in feb. 2018 că preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a asigurat-o că până în 2019 România va fi în spaţiul Schengen şi va scăpa ce MCV, cu toate că Juncker subliniase că realizarea celor două obiective, cândva în viitor, ţine şi de forma finală a legilor Justiţiei…
    „Domnul preşedinte Juncker m-a asigurat de susţinerea dumnealui“, zicea triunfatoare Viorica într-un interviu la Antena 3. Jalnic si penibil.

    • Lasă, că o rezolvă jupânul de la Cotroceni, care a zis că e cel mai tare din parcarea afacerilor externe. „Jalnic și penibil”.

    • Nu stia cu cine a discutat, credea ca-i un partener de dialog corect. Il dure-n basca pe nea Jean de drepturi si libertatile din romanica. Pe alde astia, nu-i intereseaza decat daca marchezi banu’, mai ales in avans!
      Schengen doar pentru turism, racolare de forta de munca, ieftina si calificata, tranzit de marfuri nefiscalizate si multa, multa „faina”. Cand in tara or sa ramana doar ciobani, vacari, paznici si vanzatoare, tfl-istii se vor intreba unde sunt cei calificati pentru munci pe care ei nu pot aplica, fiind „nvatzatzii” neamului! Atunci vor dori sa le creasca salariile si celorlalti, la fel ca la doctori si profesori. Doar atunci cand le va curge apa-n casa, gunoiul va sta morman, pentru masina stricata nu vor gasi un mecanic, etc. Da, de la tastatura, viata pare superba, dar vine si dimineata.

  16. Protocoalele secrete probabil au întărit „statul de drept”. De aceea, ambasadele nu suflă o vorbă despre ele.

  17. De fapt ambasadele astea sunt doar trompetele celor care spoliaza linistiti Romania si distrug firmele romanesti cu protectia DNA, pai de ce nu se zbat asa tare si pentru seful DIICOT, SRI, etc? De ce e asa importanta Kovesi pentru ei? Pentru singurul motiv ca nu ancheteaza de coruptie firmele straine, crede cineva ca tarile respective nu au probleme cu coruptia? Nu exista una dar e mai usor sa spui despre altii si sa te ascunzi pe tine, de ce nu cer ambasadele respectarea Constitutiei Romaniei de catre Kovesi si Johannis daca sunt asa mari aparatori ai statului de drept, cum sa ceara asa ceva cand ii afecteaza direct, ambasadorul Olandei cum mai mergea la ANAF sa ceara rambursare ilegala de TVA pentru o firma care facea evaziune, cum s-ar mai fi inchis marile dosare de coruptie Microsoft, EADS si altele in care sunt implicati cei care ii trimit sa ambasadori sa urle la luna cum ca e nasoala coruptia asta a romanilor ca fura numai ei fara sa dea si coruptilor straini, corupatorii astia sprijiniti de ambasadele straine cum ar putea sa fure anual zeci e miliarde de euro daca DNA nu ar fi lucrat cu dubla masura, cum sa acuzi afaceristii si politicienii romani fara probe, doar pe baza unui denunt a penalilor sustinuti de DNA, cum sa mai acuzi unul fara probe doar pe baza unei halucinatii a procurorilor numita abuz in serviciu, doar se stie ca este folosit abuzul in serviciu peste tot din lipsa de probe, neputatand sa dovedeasca fapta, ci doar sa fie bagat la puscarie fara probe, pe baza de protocoale. De ce nu iau ambasadorii astia jegosi modelul DNA si sa il implementeze la ei daca sunt asa cinstiti? De ce firmele straine dau spaga peste tot ca sa castige licitatii daca nu mai pot de statul de drept, nemtii de la Siemens cati bani au dat in Grecia spaga dupa care sa iasa nazista Merkel sa spuna ca Grecia e corupta?

  18. Minunat. Uite asa vor creste si sentimentele anti-UE. Multumim ambasadelor! Faceti o treaba excelenta!

    • „Vor creste sentimentele anti-UE” la Teleorman, poate, NOI in ARDEAL Jubilam cand Europa si Lumea civilizata ne trag de maneca pentru ca Romania o ia pe aratura de la Teleorman!
      JUBILAM, multumim UE!!!!!!!!!!!!!

  19. Suntem pe drumul bun! Cu cat sustin coruptia ambasadele colonistilor cu atat trebuie aduse modificari pana reusim sa decapitam statul mafiot.
    Noi prin legile actuale scapam de sultani, vezi cazul Erdogan: el numeste tot: procurori, judecatori, 12 din 15 judecatori de la CCR, a desfiintat postul de premier.(asa cum isi doreste Iohanis).

  20. Ambasadorul Norvegiei, mesaj pentru Romania: “Mai, romanilor, sunteti intregi la cap?”

    Am citit cea mai dura,transanta, nemiloasa dojana meritata transmisa poporului meu de un ambasador strain.
    Un fel de ma, mai romanilor, sunteti intregi la minte?
    O spune nu un neica nimeni, ci ditamai ambasadorul Norvegiei la Bucuresti.
    Omul asta, diplomat venit dintr-o tara in care nu prea creste nici graul, nici patlagica, nici floarea soarelui, nici leusteanul, nu pricepe cum o tara cu un asemenea pamant, toata traversata de garle si izvoare si izvorase, capabila sa hraneasca fara probleme, cu indestulare, 80 de milioane de oameni, nu-i in stare sa hraneasca o populatie de cinci ori mai mica.
    E un urias paradox, zice ambasadorul, exprimandu-si astfel perplexitatea.
    E, citesc eu pe dedesubtul ragnetului dojenitor, o idiotenie.
    Cum sa importi tu, Romania, cirese din Africa de Sud, usturoi din China, fasole din Etiopia, praz din Egipt, mere din Polonia, laptuci din Brazilia? Cum sa cumperi struguri cand ai podgorii care produc cele mai diverse soiuri de masa si de vin incat sa umpli toate mesele princiare ale lumii?
    Cum sa cumperi mai Romania, nu ti-e rusine, struguri de masa din soiul Italia veniti chiar din Italia cand si nesapata o vie de la Dragasani sau Pietroasele sau Valea Calugareasca sau Odobesti iti poate da struguri de masa la fel de buni, daca nu mai buni decat cei cumparati din Cizma si stropiti abundant cu pesticide?
    Se mira ambasadorul Norvegiei, azi, intr-o conferinta publica si o suta de politicieni si oameni de afaceri si de gura casa prezenti in sala ii dau tamp dreptate si apoi pleaca acasa linistiti.
    Alo, dle Guvern, ai vreo solutie sa nu mai cumparam praz din Egipt fiindca se ridica Nea Marin din mormant, fiindca-i insulti nu doar Bailestii, ci si opera umoristica?

    https://turism.bzi.ro/ambasadorul-norvegiei-mesaj-pentru-romania-mai-romanilor-sunteti-intregi-la-cap-70130

  21. Pentru habarnisti de meserie SOFER de interlop, din fost tinichigiu la Mecanica Fina Sinaia: Romania la Aderarea la UE s-a ANGAJAT ca va RESPECTA principiile Statului de Drept, printre care: Separatia Puterilor in Stat si Independenta Procurorilor si a Judecatorilor!
    De la Serban Nicolae NU astept nici macar sa pronunte aceste expresii, el din Tinichigiu NU e evoluat desi la vreo 30 de ani spune in CV ca a absolvit Dreptul(cred ca mai degraba STANGA comunista!), la „celebra” Facultatea de Drept a Universității Româno-Americane(Universitate la care a absolvit si EBA!!).
    În singura clasificare a domeniilor de studiu din România, apărută în 2011, Facultatea de Drept a Universității Româno-Americane este inclusă în categoria D (a patra din cinci), adica intra cine vrea!
    Spre comparație, în anii ’90, la Facultatea de Drept din București – cea mai bună în domeniu – concurența era de 20 pe un loc.
    Ce sa astepti de la Serban Nicolae, fost Sofer al interlopului Catalin Voicu?!
    Astfel de semianalfabeti FAC Legile in Roamnia!
    Cititi cine a Redactat Constitutia SUA, cea mai veche din Lume, care Functioneaza PERFECT si azi, TOTI unul si UNUL, Oameni de exceptie ai SUA!

    Cum sa-i compari cu Serban Nicolae, un NO NAME adevarat pericol public pentru Romania?

    • Ca toti semi-doctii tu ai facut facultatea la Universitatea „Google” si ne intoxici cu mesaje aiurite. SUA, Norvegia si Canada NU SUNT IN UE. Ce treaba au ambasadorii americani si norvegieni cu politica din UE? Numai Romania singura are dreptul exclusiv sa decida daca procurorii sunt independenti sau nu, sau daca separarea puterilor in stat a fost sau nu afectata. Membria la UE nu inseamna renuntarea la suveranitate. Iar Constitutia Americana a fost modificata de vreo opt ori; jumatate din document in 2018 nu are nimic in comun cu versiunea originala.

  22. Dar ambasadorii astia au vazut in ultimii 29 de ani ca exact statele pe care le reprezinta jefuieste Romania in mod barbar si tiranic dar cu acte in regula asadar democratic ?!!? In cazul acesta ce ziceti ” dragilor ” ambasadori deschidem si noi si rezolvam frumos dosarele gen Bechtel Microsoft etc etc etc asa in numele statului de drept si anticoruptiei ??? Pai cine a tot santajat Romania si a slabit-o ? Cine a exportat coruptia in Romania ca doar nu a venit dinspre Nepal ori Malawi.In fond aveti cam toata Romania aveti si aurul argintul uraniul wanadiul germaniul de la Rosia Montana iar noi primim redevente doar pe aur cateva procente asadar un pic mai mult decat nimic in rest aveti voi totul ca doar sunteti si calici.Mai vreti portul Constanta hidrocentralele daca se poate sa fie distruse si firmele de transport romanesti singurele care mai face o anemica concurenta calicilor din vest si cam asta ar fi. Corect ?

  23. Asemenea TUPEU, nerespectarea legilor diplomatiei, lipsa informarilor privind aceste legi si hotararilor CCR ( adica nici nu le citesc, sarcina lor este sa mentina ce le convine si sa ne loveasca ,noi fiind vinovatul permanent de serviciu ) lipsa respectului fata de parlamentul RO si implicit fata de RO ,folosirea santajului ca nu vom mai primi fonduri europene,ca strica relatiile cica de ,,prietenie” cu noi ,plus vreo doi ambasadori fotografiati cu steagul secoiesc ,ma fac sa ma indoiesc foarte serios ca sunt niste democrati ,de fapt se comporta ca niste stapani de sclavi pe plantatie. Credeam ca in spiritul lor de ,,mari” democrati si de respect pt.legi si adevar ,ar fi avut ceva de comentat si despre protocoalele semnate in justitie ,de dosare fabricate ,de oameni trimisi in puscarie fara dovezi clare si motivate ,dar nu au. Sa spunem ca pozitia exprimata de mine in acest comentariu ar fi subiectiva ,atunci de unde atatea achitari aparute in procesele din RO, in ultima vreme ,la care se adauga si procesele pierdute la CEDO, pe hotarari definitive emise in justitia noastra. I-mi doresc legi clare si pedepse pt.toti cei dovediti, care incalca legile.
    Cat despre acesti diplomati care sa baga cu bocancii peste noi ,le transmit ca-mi produc scarba si sila si ma fac sa ma gandesc daca si comisarii sovietici erau tot asa sau mai pitici fata de astia de astazi.

  24. Urla MULTINATIONALELE prin lacheii lor angajati ca ambasadori!
    In ROMANIA nimeni nu mai asculta de stapini!
    PERVERSIUNEA a ajuns la cote astronomice!
    PLatesti esti servit! Nu platesti … salutare taica si un praz verde!
    TRAIASCA ROMANIA LIBERA … de limbrici de tot felul!
    AVEM CEEA CE SUNTEM!

  25. ambasada României de la Washinton a transmis un mesaj de îngrijorare în legătură cu problemele penale ale dni Hilary, dlui Trump, Clinton şi Obama, întrucât niciunul nu este în puşcărie….

  26. Serban Nicolae „nu cunoaste reprezentantii celor 12 tari, nu stie cine sunt”.Nici n-o sa-i cunoasca.Ambasada USA e consiliata de Basescu,ei neavind alt om de incredere in Romania.”Cei 12″ e de fapt unul, ceilalti 11 chiar daca sunt implicati fara voia lor n-au de ce sa protesteze, nu e convenabil.

  27. Am ramas la povestea cu „neamestecul in treburile interne”. Ca acum 30 de ani. Mandri si rupti in cur. Niste oameni care fac rau propriilor lor copii si ii fac sa plece din tara, sa plece tocmai in statele astea occidentale a caror parere ni se pare un „amestec in treburile interne”…

    • Nimeni nu-i forteaza pe „copiii” de 40-45 de ani sa plece la spalat WC-uri in Franta. Cand s-au amestecat ambasadele romane in treburile interne ale Olandei sau Frantei? Daca ambasada Rusiei ar fi exprimat o nemultumire despre statul roman, tu ai fi facut spume la gura ca aoleo, rusii vor sa controleze Romania. Dar din moment ce stapanii tai „ieropeni” se amesteca, tu te prefaci ca totul e in regula.

  28. Cred ca si Tariuceanu, aflat la Brussels, a vazut Documentul asta, cred ca a dat deja de pamant cu Frans Timmermans, acolo la Brussels!
    NU credeti?!
    S-a dus Taricenau la Brussels sa le dea Lectii de democratie celor de la Brussels!
    Pai, la cata Democratie colcaie in Romania, abia il asteptau, nu?!

  29. aceste ambasade i-au cerut si lui JOHHANIS sa aplice decizia CCR de demitere a lui Kovesi ? Daca nu atunci, hai pa!Foarte bune luarile de pozitie ale PSD ALDE, si uite asa se duc la minus cei dela PNL USR, parca nu ar fi tot romani!

  30. luxemburg, oraselul cu 500.000 de locuitori, mai mare rasul, mai ales ca se pricep la …paradisuri…parca am citit ca marele Sam a introdus taxe vamale serioase, in curand vor avea de calculat cand intra in recesiune, credeam ca 2019 este iesirea din criza, dar se pare ca-i intrarea…cat despre problemele de la noi…vine o zi importanta cu efectele semanaturilor…fiecare culege ceea ce a semanat…nu numai oamenii si tarile, am auzit niste ”cititori” in stele sau in geologie si tectonica, ca in urma unei catastrofe unele tari pot ”intra la apa” asa ca este bine ca avem prieteni…maine putem ramane doar cu marea…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.