O seară bucureşteană convertită la poezie. Celebrul scriitor portughez António Lobo Antunes, premiat la FIPB

„Cred că Dumnezeu există! Dacă Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea sa, atunci dovada este că l-a creat pe Brâncuși!” – António Lobo Antunes

Cel mai important festival al poeziei din România, ajuns la a IX-a ediţie şi organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi-a deschis porţile la Biblioteca Centrală Universitară « Carol I » din Capitală.  Festivalul Internaţional de Poezie (FIPB) se desfășoară în perioada 14 – 20 mai 2018, în peste 12 spații culturale din Bucuresti, unde vor fi găzduiţi peste 150 de poeţi din 30 de ţări.

De câteva ori propus pentru premiul Nobel, cel mai mare scriitor portughez și unul dintre cei mai cunoscuți romancieri de talie mondială, António Lobo Antunes, a fost prezent la deschidere în calitate de invitat de onoare.

Ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, a apreciat că, și de această dată, festivalul a găsit calea pentru ca o manifestare culturală de elită să nu devină una elitistă, deoarece poezia iese din biblioteci și instituții rigide şi înviorează spațiile cu simțire autentică. „În lumea noastră, de sateliți și rețele virtuale, avem nevoie de poeți mai mult ca oricând. Pentru că doar ei vor putea primeni cuvintele, ajutându-ne să regăsim magia și misterul vieții. În cadrul acestui festival sunt puse în valoare şi casele memoriale și liceele capitalei. Vă mulțumesc pentru că, în prag de Centenar al unității naționale, clădirile și străzile capitalei noastre vor răsuna de versuri, rostite nu doar în română, ci în multe limbi. Așa vom celebra cum se cuvine bucuria de a fi cu toții împreună. Și acum este timpul ca ministrul să tacă, pentru că au sosit poeții”, a spus George Ivaşcu.

Președintele Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu, a înmânat scriitorului portughez António Lobo Antunes, Distincția de Onoare, ca semn de apreciere pentru creațiile sale dar și pentru simpatia pe care acesta o poartă culturii române, pe care o consideră foarte apropiată de cea portugheză.

Ne aflăm în anul Centenarului, în care celebrăm întregirea teritorială a României. Dacă o patrie înseamnă un spațiu, o cultură e indisolubil atașată de o limbă. Iar vitalitatea unei limbi este legată prin fire văzute și nevăzute de poezia care se scrie în ea… Traducerea poeziei este, trebuie s-o recunoaștem, o sarcină care poate părea, nu de puține ori, imposibilă. Dar îmi vine în minte, acum, un celebru slogan apărut în urmă cu o jumătate de secol, în altă lună mai, pe un zid din Paris – „Fiți realiști, cereți imposibilul.” Cel puțin în ce privește traducerile de poezie, cred că acest imperativ e cât se poate de pertinent. Vă asigur, așadar, că și în această privință suntem și vom rămâne o instituție realistă, pe agenda căreia poezia își are un loc binemeritat”, a declarat Liliana Țuroiu.

Directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu, a accentuat că festivalul aduce o perspectivă de ansamblu asupra poeziei contemporane din întreaga lume și că publicul se poate bucura de diferitele forme de expresie poetică. „Festivalul Internațional de Poezie și-a propus să stea timp de o săptămână sub semnul unității, deoarece unitatea este cuvântul în care credem. Ne dorim ca în anul Centenar acestui cuvânt să i se dea dimensiunea cuvenită în societate”. Directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române a oferit o plachetă scriitorului António Lobo Antunes, în semn de omagiu din partea instituției pe care o conduce.

Scriitorul Dinu Flămând l-a acompaniat pe scenă pe prietenul și „maestrul” său António Lobo Antunes, spunând că acesta i-a schimbat viața, ajutându-l să iasă dintr-o Românie comunistă și arătându-i lumea liberă a condeiului. „Era primul scriitor pe care îl vedeam muncind la el acasă, de dimineață până seara. Scria pe bucăți mici de hârtie, pe care le rescria a doua zi pentru că știa că nevoia de literatură a lumii trebuie luată în serios, ca pe o profesie pe care să o aperi din principiu. Antunes a căutat toată viața esențialul, de aceea nu a scris niciodată literatură de consumație”, a apreciat Dinu Flămând.

Un moment emoționant a trăit și invitatul de onoare, António Lobo Antunes, care a mărturisit că, de fiecare dată se întoarce în România cu sentimentul unei „frății” mai ales, că a cunoscut țara noastră în anii comunismului, dar și în calitate de „creator de lumi literare”. „Cred că Dumnezeu există! Dacă Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea sa, atunci dovada este că l-a creat pe Brâncuși!”, a spus António Lobo Antunes,  care a subliniat că «les extrêmes me touchent» (extremele mă emoționează) și că a învățat de la tatăl său că cea mai frumoasă meserie este aceea a creației. „La ce servește arta? Arta dă demnitate omului. Cred că literatura ne ajută să combatem tristețea, deoarece dă intensitate și bucurie vieții. Pentru mine, fiecare carte este un miracol. Nu am făcut nimic altceva în viața mea decât să scriu și atunci când nu scriu mă simt vinovat. Este ca și cum aș trăda darul ce mi-a fost dat. Noi eram șase frați și tata, medic neurolog, ne obliga să citim. În fiecare seară, tata ne citea cu voce tare o carte în portugheză, franceză sau spaniolă, germană, italiană sau engleză. Când s-a apropiat de sfârșit, fratele meu Miguel l-a întrebat pe tata: «Ce ați dori să lăsați copiilor dumneavoastră?», iar Tata a răspuns «L’amour des belles choses» („Iubirea pentru lucrurile frumoase”). Trebuie să rămâi umil, încercând ca viitoarele cărți să le depășească pe cele precedente. Anii mei de scris reprezintă o călătorie minunată, care m-a schimbat enorm”, a mărturisit scriitorul.

António Lobo Antunes a scris peste 30 de romane și schițe, traduse în numeroase limbi printre care şi în limba română. Experiența războiului, cu traumatismele lui individuale și naționale, a constituit tematica primei sale trilogii, care l-a impus repede pe plan național și internațional, prin romanele: Memorie de elefant, La Dracul în praznic (varianta românească: Sărutul lui Iuda) și Cunoașterea Infernului. Numeroase universități de prestigiu i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa, cel mai recent fiind cel decernat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în octombrie 2014. În 2003 a fost cel de-al doilea laureat al Premiului Internațional „Ovidius”, precedându-i pe Mario Vargas Llosa și pe Orhan Pamuk în această distincție.

În sală au fost prezenți scriitorul portughez Antonio Lobo Antunes, invitat de onoare al Festivalului de Poezie, E.S. Ambasadorul Portugaliei, Fernando Teles Fazendeiro, George Ivașcu ministru al Ministerului Culturii și Identității Naționale, Liliana Ţuroiu, Președinte al Institutului Cultural Român, scriitorii Matei Vișniec și Dinu Flămând, academicienii Răzvan Theodorescu, Eugen Simion, Maia Simionescu, Mircea Martin, Mircia Dumitrescu, Denisa Comănescu, director Humanitas, viceprimarul capitalei Tomnița Florescu și alți invitați…

 

«La ce servește arta? Arta dă demnitate omului »

 

Ieri, a avut loc, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu o întâlnire cu António Lobo Antunes, prilejuită de lansarea romanului Pe râurile ce duc…, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“.

Seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe.

„Eu caut să transform arta romanului, povestea e mai puțin importantă, e numai un vehicul de care mă folosesc, ceea ce contează e să transform această artă, și există o mie de căi de a o face, însă fiecare trebuie să o găsească pe a sa proprie. Pe mine intriga nu mă interesează, nu vreau să mi se citească, vreau să mi se trăiască romanul”, mărturisea António Lobo Antunes.

Pe râurile ce duc se construiește pe parcursul a 15 zile de spitalizare ca un jurnal ficțional de o voluptuoasă imprevizibilitate narativă: domnul Antunes este adultul bolnav, bărbatul neiubit și însingurat care trebuie să se refugieze din fața morții; Antoninho este băiatul care învață să meargă pe bicicletă, descoperă izvoarele râului Mondego, școlarul pe care-l derutează cuvântul „obraji“ și, mai ales, copilul care-și ascunde fața în dantelele de la pieptul mamei. Scriitorul orchestrează o proză derutantă, cu un sens propriu: nu există o direcție a narațiunii, ea se ramifică într-un labirint al amintirilor, iar logica și fraza antuniană sunt divagante, amăgitoare. Emoția este însă răvășitoare, pură, dozată cu o precizie dureroasă: ni se amintește că suntem, în fiece clipă, tot ceea ce am fost. Memoria anulează timpul, nu există nici trecut, nici viitor, totul este prezent, iar romanul agoniei devine romanul vieții.

“În tragica densitate a acestui roman, care este doar parțial autobiografic, funcția taumaturgică apare ca o glorificare a puterii literaturii, victorioasă asupra durerii. I se recomandă cititorului adevărat, cel care, cu mari exigențe, la rândul lor repetitive, își cercetează propria interioritate”, afirma Dinu Flămând

António Lobo Antunes s-a născut în 1942 la Benfica, acum un cartier al Lisabonei. Este de formație medic psihiatru, urmând tradiția familiei, dar din 1985 s-a dedicat exclusiv scrisului. În timpul războiului colonial a fost înrolat între 1971 și 1973 în Angola ca medic militar, experiență traumatizantă, care a devenit o temă predilectă a prozei sale. Debutează în 1979 cu romanul Memória de Elefante. Urmează o serie de romane care îl consacră drept cel mai important autor contemporan portughez, printre care: Os Cus de Judas (1979), Conhecimento do Inferno (1980), Fado Alexandrino (1983), Întoarcerea caravelelor (As Naus, 1988), Ordinea naturală a lucrurilor (A Ordem Natural das Coisas, 1992), A Morte de Carlos Gardel (1994), Manualul inchizitorilor (O Manual dos Inquisidores, 1996), O Esplendor de Portugal (1997), Cuvânt către crocodili (Exortaçăo aos Crocodilos, 1999), Năo Entres Tăo Depressa Nessa Noite Escura (2000), Que Farei Quando Tudo Arde? (2001), Bună seara lucrurilor de pe aici (Boa Tarde às Coisas Aqui em Baixo, 2003), O Meu Nome é Legiăo (2007), Arhipelagul insomniei (O Arquipélago da Insónia, 2008), Pe râurile ce duc… (Sôbolos Rios Que Văo, 2010), Năo É Meia Noite Quem Quer (2012), Caminho Como Uma Casa Em Chamas (2014), Para Aquela que Está Sentada no Escuro à Minha Espera (2016), Até Que as Pedras Se Tornem Mais Leves Que a Água (2017).

În 2014, Humanitas Fiction a publicat Inima inimii, o selecție din cronicile antuniene. Opera lui António Lobo Antunes a fost recompensată cu prestigioase premii și distincții literare internaționale, printre care Premiul France Culture (1996 și 1997), Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură (2000), Premiul Uniunii Latine și Premiul Ovidius (2003), Premiul Ierusalim (2005), Premiul Camões (2007), Premiul Juan Ruflo, Premiul José Donoso și Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice (2008), Premiul Internațional Nonino (2014). Cărțile sale sunt traduse în peste 30 de limbi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.