Comisia SRI se sesizează după înregistrările lui Vlad Cosma

Claudiu Manda, șef al Comisiei de Control al SRI, a anunțat marți că va trimite o adresă Serviciului prin care va cere detalii despre „Dragoș”, persoana care apare în înregistrările făcute publice de Vlad Cosma și dacă acesta e angajat SRI. Totodată, comisia vrea să știe relația SRI- DNA Ploiești.

„Legat de scandalul sau, mă rog, lucrurile apărute în spaţiul public în ultimele două zile, Comisia s-a sesizat şi am hotărât să trimitem către SRI o solicitare sau o întrebare dacă domnul Dragoş la care făcea referire domnul procuror Portocală este un angajat al SRI şi dacă da, care era natura relaţiilor între SRI şi unitatea de parchet de la DNA Ploieşti. Ne-am sesizat pentru că am văzut inclusiv în spaţiul public o astfel de referire, că Dragoş ar fi fost un ofiţer SRI şi vrem să ştim dacă este adevărat şi care era natura acestor colaborări”, a declarat Claudiu Manda, șef al Comisiei de Control al SRI.

Postul Antena 3 a difuzat, duminică seară, o înregistrare prezentându-l pe Vlad Cosma, care a arătat că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să inventeze dosare în baza unor „probe fabricate” unor oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă. Totodată, fostul deputat a dezvăluit cum procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice anumite documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.

La un moment dat, în înregistrare, Mircea Negulescu vorbește cu un anume Dragos pentru a se identifica dacă un număr de telefon este activ și dacă persoana se află în țară. În spațiul public au apărut informații că acesta este un fost șef din cadrul SRI Prahova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

5 Comentarii

  1. A primit un telefon:” Misca-te si tu,nu sta de lemn Tanase”!Nu a apucat sa spuna „da ,sa traiti!

  2. Atâta lumină produce această comisie parlamentară în cazul SRI încât mulți ani de aici înainte România va putea renunța la importul de energie, gaze, petrol și va închide centrala de la Cernavodă. Pot să bag mâna-n foc că mai informați suntem citind ziare serioase precum Cotidianul decât Raportul final al acestei zbuciumate comisii a inutilității. Și a nulității, bineînțeles…

    • Multa frustrare va creaza aceasta comisie de puteti abera fara simtul masurii. Care ar putea fi motivele unui cetatean oarecare sa se fi enervat de prestatia unei comisii parlamentare care ancheteaza unele din aspectele colaterale ale activitatii SRI? In SUA exista astfel de comisii parlamentare care actioneaza in numele Poporului pentru asanarea posibilelor focare de coruptie si abuz din cadrul structurilor de forta ale Statului. personal nu am auzit ca cineva in SUA sa se arae deranjat de activitatea acestor comisii, in fara celor vizati direct de comisiile de ancheta privind incalcarea Legii. Va numarati printre cei care incalca Legea in Romania?

  3. Eu nu mi-as lasa sotia frumoasa, eleganta, educata si mai ales copiii, pt sora lui Guta!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.