Demers major PSD-ALDE, în linie dreaptă

Deputații și senatorii urmează să se reunească în plen comun miercuri, de la ora 13.00, pentru a vota înființarea a două comisii speciale, una dintre acestea fiind cea vizând legile serviciilor, au decis, marți, membrii birourilor permanente reunite ale Parlamentului.

Astfel, pe ordinea de zi a şedinţei figurează constituirea comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale şi constiturea comisiei speciale pentru elaborarea codului administrativ.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat recent decizia privind înfiinţarea unei comisii speciale privind legislaţia legată de securitatea naţională  precizând că se vor ocupa de identificarea actelor normative care trebuie modificate Gabriel Vlase şi Claudiu Manda.

Dragnea a spus că este vorba de circa 15 legi care vizează domeniul.

La rândul său, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu afirma că este utilă o comisie specială pentru aceste legi.

„Cred că e util să avem o comisie care să analizeze propunerile de modificare legislativă, având în vedere că sunt multe legi care datează, cred că de la începutul anilor ’90, şi ele trebuiesc puse în acord cu noile realităţi politice şi cu noile ameninţări la care România, la fel ca şi alte ţări din Uniunea Europeană şi membre NATO, trebuie să facă faţă”, a declarat Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8515 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Comisii peste comisii….dar rezultatul final se tot lasa asteptat.

    Asa ca am ajuns la concluzia ca atunci cand nu vrei sa faci ceea ce trebuie si pt care poporul are mari asteptari, te invarti intre niste comisii… speciale…sau nu.

    Mizerabil cum se actioneaza.

    Ce cauta ca serviciile asta parazitare si pline de protocoale sa aiba propriile lor firme pe care nimeni nu are dreptul sa le controleze !!?? Astia traiesc in alta lume ? De ce ii mai subventioneaza DE LA BUGETUL TARII, DIN MUNCA NOASTRA?

    De ce intreprinderi ale guvernului – platite din banii nostri – spre ezxemplu cei de la gaze saU ENERGIE ELECTRICA NU MAI FOLOSESC POSTA romana, institutie a statului, si au dat serviciile unora ce hartuiesc oamenii si care cred ca sunt cu umerii lasati…numiti editat?

    Au intrebat ei pe cei ce aavem contracte daca sunt de acord ca datele lor personale sa UMBLE PE LA CINE VREI SI CINE NU? In plus facsturile nu mai ajung, sunt aruncatre prin fata blocurilor…

    Cand se maresc redeventele la petrol, gaze, ape minerale etc?

    Se imprumuta mereu guvernul, se pune mereu problema platii pensiilor sau salariilor dar nimeni nu vrea sa deranjeze acolo de unde se pot lua BANI MULTI.

    Poate se asteapta la comisioane din ce in ce mai mari si nicidecum la redevente…

  2. zicerea asta cu ” trebuiesc puse în acord cu noile realităţi politice şi cu noile ameninţări ” numai mie imi da fiori ? suna ca si cum ar fi iseit din Maior sau Coldea. Adica sa marim si mai mult giganticele bugete ale securistilor. de autostrrazi ne ocupam altadata…

    • Adică legile elaborate de cele două înțelepte comisii ” trebuiesc puse în acord cu noile realităţi politice şi cu noile ameninţări”. Sună foarte frumos. Și îmi imaginez că în cele două comisii vor fi cooptați și specialiștii în domeniu, chiar dacă mai puțin înțelepți, dar profesioniști. Nu se va face o lege a serviciilor de inteligență numai de către cei care înțeleg doar de tăiatul și pârlitul porcului. Altfel, serviciile secrete se vor transforma în posturi de televiziune, emițând în direct și foarte transparent întreaga activitate. La liber. Este de la sine înțeles că personaje precum don Livache, domnul Tăriceanu, doamna premier care se poate exprima doar citind cuvânt cu cuvânt din ciornă sau LOV de la muncă cu a sa revoluție a echității totale, în nici un caz nu vor fi trecute la categoria „noi amenințări” ci, cel mult, la „amenințări cunoscute”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.