Efectele în lanț ale unei inflații tot mai mari

lei, inflatie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,2% în luna aprilie 2018, de la 5%% în luna precedentă, pe fondul scumpirii gazelor naturale – 4,26%, ţigărilor – 2,4%, fructelor proaspete – 2,66%, fructelor şi conservelor din fructe – 1,23%, și a altor legume şi conserve de legume – 1,46%. Faţă de decembrie 2017, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în aprilie, la fructe proaspete (13,91%), citrice (11,32%) şi gaze naturale (10,19%).

Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, în aprilie faţă de decembrie, cu 3,9%. Este cea mai mare inflație din ultimii cinci ani. Consumul în creștere are la bază creșterile salariale ”inevitabile”, conform guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, dar care se vor reflecta în preţuri. Banca Centrală se așteaptă ca la finalul acestui an, România să atingă o inflație de 3,6% în condițiile în care în 2016 aceasta era pe minus. Inițial, estimarea BNR a fost de 3,5%.

România a ajuns în această situație pentru că că deficitele bugetare și comerciale au crescut continuu în ultimii ani. Se cheltuie mai mult decât încasează și în 2016 și 2017 s-au consemnat deficite bugetare aproape de nivelul maxim admis de UE, de 3% (2,41% și, respectiv 2,88%). Conform datelor operative prezentate de Ministerul Finanțelor, execuția bugetului general consolidat pe primul trimestru al anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 4,46 miliarde lei, respectiv 0,48% din PIB. În anii anteriori, în primele luni, România avea excedent. Totodată, în primul trimestru s-a raportat un deficit comercial de 2,715 miliarde de euro, mai mare cu 416,2 milioane de euro faţă de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, pe fondul unei creșteri mai mari a importurilor în raport cu exporturile. Asta înseamnă că românii consumă tot mai multă marfă produsă de alții și din această cauză iese valută din țară.

Intervențiile BNR

Tabloul macroeconomic din aceste zile arată că în piață sunt prea mulți bani și prea puține investiții. Guvernul susține că în aceste luni de început de an a realizat investiții record însă cea mai mare parte din cele 5,2 miliarde de lei au mers către achiziția de echipament militar american, nicidecum în drumuri, poduri, spitale etc. Banca Centrală a luat la începutul anului trei decizii de mărire a dobânzii de politică monetară, ducând-o la 2,5%, de la 1,75% cât era la începutul anului, pentru a stăvili creșterea prețurilor. Rata dobânzii de referință este rata medie a dobânzii la care BNR atrage depozite de pe piața interbancară în cursul unei luni. Aceasta se folosește ca reper în cazul contractelor care prevăd ajustarea dobânzii. Măsurile luate de către BNR duc, teoretic, la creșterea dobânzilor plătite de bănci la depozitele populației, dar și la cea a dobânzilor la creditele acordate de bănci.

Astfel, cererea de credite din partea populației ar putea să se tempereze și în felul acesta consumul, principalul motor de creștere economică din ultimii ani, să urce într-un ritm mai scăzut. De altfel, consumul alimentat de diversele politici fiscale ale ultimele guverne (tehnocrat și PSD) a supraîncălzit economia, în condițiile unor investiții aflate la niveluri infime (2,3% din PIB în 2017) iar creșterea aceasta este nesustenabilă, pe termen lung.

Presiuni pe patroni

Inflația în continuă creștere va duce la o presiune tot mai mare a angajaților pe patroni pentru mărirea salariilor, inclusive din partea bugetarilor, categoria cea mai fericită în aceaste luni. În acest moment, piața muncii din România este într-o criză serioasă pentru că nu se mai găsesc muncitori calificați. Mulți români sunt atrași de salariile de afară.. Astfel costurile celor care plătesc salarii vor crește, veniturile angajaților vor fi și mai mari iar banii se vor îndrepta spre consum. Rezultatul final va fi un salt și mai mare al prețurilor.

Leul se va deprecia și mai tare

Temerile privind creșterea deficitului bugetar (statul cheltuie mai mult decât colectează), ca urmare a măririi de salarii și pensii, pun presiune pe cursul de schimb. Aproximativ 80% dintre analiștii Chartered Financial Analyst România (CFA) anticipează o depreciere a leului (față de euro) în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7106, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7540. De asemenea, analiștii CFA se așteaptă să crească și rata medie a ROBOR cu scadență la 3 luni anticipată peste 12 luni la 3,2%. Acum, ROBOR cu scadență la 3 luni este la peste 2,7%. Cu cât este mai mare, cu atât costurile celor care s-au împrumutat în lei cu dobânzi variabile vor fi tot mai mari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

7 Comentarii

  1. A zis dl Dragnea ca o sa fie BINE, „in scurt timp, va fi bine”:

    Aseara, la Romania TV, la Denisa Pascu, mare moderatoare la Ghita TV: „La același post TV, Dragnea s-a declarat convins că rezultatele guvernării PSD vor fi resimţite în SCURT TIMP, ceea ce, în opinia lui, i-ar genera temeri preşedintelui.

    „Părerea mea care nu este finalizată, dar începe să se contureze, este că există o temere din ce în ce mai mare, o supărare din ce în ce mai mare generată de faptul că în foarte scurt timp adevărul economic, social și fiscal, va ieși în evidență încât nu va mai putea fi folosit pentru a manipula oamenii și încearcă să folosească orice mijloace pentru ca aceste acțiuni să fie blocate”, a opinat L. Dragnea.

    O sa fie bine si la vara cald, stati linistiti!!!
    Inflatia NU a omorat pe nimeni, ar spune filozoful Tariceanu!

  2. E BINE:
    „Comisarul C. Crețu, Scrisoare DURA către ministrul Transporturilor pe tema Intărzierii Proiectelor pe Fonduri europene: „Sunt extrem de îngrijorată / E nevoie ca proiecte noi să fie lansate urgent pe teren”. PLUS: Probleme pentru autostrada Sibiu – Pitești.
    Actualul exercițiu financiar european se apropie de jumătatea perioadei de programare, iar România absoarbe fonduri europene pe proiecte de infrastructură în mare parte doar din proiectele începute în trecut, în perioada 2007-2013, atrage atenția Crețu într-o scrisoare adresată Ministerului Transporturilor.
    Crețu se declară „extrem de ingrijorată” de situația actuală, de proiectele noi pregătite Insuficient sau care Riscă să se Blocheze, este dat exemplul Autostrăzii Sibiu-Pitești care este scoasă la licitație în grabă, pe loturi, deși NU este studiat Impactul asupra mediului.

    Ea spune:
    „Sunt extrem de îngrijorată cu privire la planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport” pe fondurile europene.
    Pentru perioada 2014-2020, 5.1 miliarde EUR au fost rezervate pentru investiţiile în domeniul transportului, dar proiectele fazate, începute în exercițiul financiar trecut, însumează 1,7 Miliarde Euro.
    „Este nevoie ca Proiecte NOI să fie lansate urgent pe teren, proiectele aflate în a 2-a fază se vor apropia de finalizare, iar noile proiecte riscă a fi încă în faza de demarare, fără să genereze cheltuielile necesare”
    „Pregătirea şi prezentarea de proiecte noi pentru perioada de programare actuală a fost mult întârziată, în acelaşi timp îmi exprim îngrijorarea faţă de nivelul scăzut de maturitate” al proiectelor.

    Ea atrage atenția că se perpetuează aceleași greșeli care au dus la întârzieri de proiect şi depăşiri de costuri în trecut, cum ar fi începerea procedurilor de licitaţie INAINTE de Evaluările Impactului asupra mediului.

    • Mai ai un pic si ai sa incepi sa zbieri halatul, halatul, cat e halatul.

  3. Nu e nici o inflatie,e un atac mafiot al statului perpendicular…ca din statul parallel ne-am convins ca faceau parte guitar,dragnea,coldea,maior,…hai cu miting impotriva inflatiei,scoateti milionul pina nu se face mie.

  4. Încă nu s-au văzut efectele guvernării pesediste. Urmează să se vadă în scurt timp. Vă mai amintiți perioada 1992-1996 când în fiecare lună se indexa salariul cu un sfert din valoarea lui nominală? La guvernare era FDSN. La modă e moda retro fdsn-psd. Urmează lansarea pentru sezonul de vară.

    • Si PNL si USR ce fac? Au avut guvernul un an de zile. N-au facut nimic.

  5. E un plavan (acum sunt bland) care crede ca PNL si USR au „avut guvernul un an de zile”. Plavane, ala a fost guvern de tehnocrati, nu guvern PNL si nici USR. Se chema Guvernul Ciolos, adica un guvern galactic pe langa adunaturile astea de motostivuitoare agramate pesediste. Toti plavanii pesedisti, si nu numai, trebuie sa afle urmatoarele (SI NU-S VRAJELI PESEDISTE DIN „PROGRAMUL DRAGNEA”): ”Evoluţia fluxurilor financiare dintre România şi Uniunea Europeană (Balanţa Financiară netă) la 30.11.2016”, este un document oficial al statului român şi al Comisiei Europene, aflat şi la Bruxelles şi la Bucuresti. Acest document arată că în 2016, România condusă de Guvernul Dacian Cioloş a accesat fonduri europene în sumă de 7.025.007.000 euro, cu peste 600 de milioane în plus faţă de 2015, cu peste 1 miliard faţă de 2014 şi de aproape trei ori !!! mai mari decât în 2008, când guvernul era condus de către „liberalul” socialist Călin Anton Popescu Tăriceanu. In 2016, creşterea economică a fost cu 4,8 % mai mare fata de anul anterior, 2015, dar inflaţia a fost pe minus comparativ cu aceeaşi perioadă: adică – 0,4 %, CEA MAI MICA DIN ISTORIA RECENTA A ROMANIEI. În 2017, LA PSD inflaţia a fost de 3,2 %, record în Uniunea Europeană, RECORD IMBUNATATIT IN 2018 APRILIE – 5,2% (RECORD IN ULTIMII 5 ANI), ROBOR-UL AJUNGAND LA 2,75%, CEL MAI MARE DIN ULTIMII 5 ANI. Ciolos a organizat primele alegeri „electronice” in care nu s-a mai furat un vot! V-ati lamurit? Daca nu: 1. sunteti de rea credinta 2. sunteti de o prostie irecuperabila!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.