Incidente între protestatari și forțele de ordine la ambasada SUA din Liban

Forțele de securitate libaneze au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva protestatarilor strânși în apropierea ambasadei Statelor Unite de la Beirut, după decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, privind Ierusalimul, informează site-ul postului BBC News.

Un număr mare de persoane au participat în ultimele zile la manifestații în diferite țări musulmane pentru a protesta după ce președintele SUA a transmis că recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Cel puţin doi palestinieni au fost ucişi, iar alţi 300 au fost răniţi, vineri după-amiază, în urma confruntărilor cu serviciile de securitate israeliene în cursul protestelor desfăşurate în Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Protestatarii, unii dintre ei fluturând steaguri palestiniene, au aruncat proiectile în direcția forțelor de securitate care au blocat drumul principal spre ambasada SUA de la Beirut.

Potrivit presei locale, unii protestatarii au încercat să pătrundă în incinta complexului unde se află ambasada.

Demonstranții au scandat sloganuri anti-Trump.

În Liban locuiesc câteva sute de mii de refugiați palestinieni, inclusiv descendenți ai celor care au fugit în momentul în care a fost fondat statul Israel, în anul 1948.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Salbatici. Nu prin violenta (fiindca asa-zisii „manifestanti” sunt violenti, Coranul instiga la violenta, tot restul – crestini, evrei -, sunt pentru el, apostati, necredinciosi, de omorât) se contesta o decizie politica. Numai Trump e-n masura sa decida unde sa-si plaseze ambasada. Plus ca Ierusalimul s-a musulmanizat numai de la otomani încoace, care-au si facut-o programat, prin deplasari masive de populatii, mameluci, turci, arabi. Si locurile de cult de-acolo ale musulmanilor tot din sfidare s-au construit, la mii de ani dupa ale evreilor si la sute de ani de la ale crestinilor. Provocarile (cu iataganul, înclusiv si mai ales) fac parte integranta din cultura si civilizatia arabe. Grav e ca „Europa”, liderii politici, le cedeaza lobby-urilor musulmane, care, dupa ce-au facut imposibilul sa colonizeze Ierusalimul, colonizeaza si Europa. Rusine lor, si ipocriti, si lashi. Mai ales ca fanaticii din Orientul Mijlociu urla de moarte, asta vor, moartea restului din regiune si cotropirea Europei prin numar. Leaganul Palestinei e-n Sinai, nu la Ierusalim. Spalarea creierelor si hotia nu-i pot lua locul istoriei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.