Călan

Învăţătoare cercetată de Poliţie, după ce ar fi agresat un elev în timpul orelor

O învăţătoare din Călan este cercetată de poliţie după ce, vineri, ar fi agresat un elev de 10 ani. Copilul s-a rănit la buză după ce s-a lovit cu capul de bancă. Incidentul a avut loc în timpul unei ore de curs. Copilul a fost dus apoi de bunica sa la Unitatea de Primiri Urgenţe din Călan, pentru acordarea de îngrijiri medicale. „În cauză, poliţiştii vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, în vederea stabilirii împrejurărilor comiterii faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu. Cazul este în atenţia Inspectoratului Şcolar Hunedoara, care a anunţat că luni va trimite o echipă la şcoala din Călan.  „Vor fi verificate toate aspectele sesizate, vor fi cercetate faptele şi se vor lua măsuri în conformitate cu legislaţia în vigoare. Este extrem de important să gestionăm corect aceste cazuri de violenţă. Regretăm foarte mult, pentru că nu ar fi trebuit să aibă loc un asemenea eveniment, într-o unitate de învăţământ”, a arătat inspectorul şcolar general, prof. Maria Ştefănie, citat de Agerpres. Ministerul Educaţiei a fost informat despre acest incident.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.