Meci între fotbaliştii români ai generaţiei de aur şi legendele FC Barcelona

Un meci între fotbaliştii români ai generaţiei de aur şi legendele FC Barcelona va avea loc pe 16 iunie la Cluj-Napoca, în cadrul primei ediţii a Sports Festival, printre jucători numărându-se Gică Popescu, Gheorghe Hagi, Ioan Ovidiu Sabău sau Mendieta, Pujol şi Stoichkov.

Fostul component al echipei generaţiei de aur a României Gică Popescu, fost căpitan al FC Barcelona, a declarat luni, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că va juca atât în echipa generaţiei de aur, cât şi în cea a legendelor Barcelonei.

„Prima ediţie a Sports Festival va avea loc între 14 – 17 iunie la Cluj-Napoca, iar în cadrul acestui eveniment va avea loc un meci de fotbal între membrii Generaţiei de Aur şi legendele Barcelonei, în data de 16 iunie. Eu fac parte şi din legendele Barcelona şi voi juca în prima parte pentru echipa Generaţiei de Aur şi, dacă voi mai putea, voi juca şi pentru Barcelona. Meciul este un moment important pentru iubitorii fotbalului din România. Niciunul dintre colegii mei din Generaţia de Aur, care au jucat în 1994, nu va lipsi, printre ei şi Gică Hagi şi Ioan Ovidiu Sabău, iar în plus vor mai juca Chivu, Marica, Adrian Ilie. De la Barcelona ar putea juca Stoichkov, fraţii de Boer, Mendieta sau Pujol, jucătorii sunt încântaţi să vină să joace“, a spus Popescu.

Primarul Emil Boc a declarat la rândul său că membrii generaţiei de aur ar trebui să fie un imbold pentru noua generaţie de fotbalişti români, deşi va fi greu.

„Clujul a fost, este şi va fi un susţinător necondiţionat al sportului, avem titlul de Oraş European al Sportului în acest an, iar prin meciul Generaţiei de Aur şi legendele Barcelonei, va fi pus pe harta mondială a sportului“, a spus Boc.

Organizatorul Sports Festival, Mirel Alexa, a afirmat că în cadrul evenimentului vor fi promovate peste 20 de sporturi, printre care fotbal, baschet, volei, oină, handbal, atletism, urmând să fie creată o punte între cluburile sportive şi publicul larg.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.