Mișa, la sfat cu Dragnea

Noul șef al ANAF, Ionuț Mișa, a avut, miercuri, o întâlnire cu președintele PSD, Liviu Dragnea, la biroul acestuia de la Camera Deputaților.

Mișa a susținut că unul dintre subiectele abordate a fost legat de declarația unică.

”(Am discutat – n.r.) aspecte strict tehnice despre declarația unică, de exemplu, astfel încât să funcționeze cât mai bine și să nu avem niciun fel de probleme. La nivelul formularului unic, din câte știți, e o decizie pe care o ia ministrul prin Direcția de Legislație. ANAF este cel care trebuie să pună practică toate aceste decizii și acest formular și să se asigure că nu există probleme la funcționalitate, la declarare, la numărul de contribuabili…”, a declarat Ionuț Mișa.

Mișa a stat în biroul lui Liviu Dragnea aproximativ 40 de minute.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. S-a plans si el la tovarasu educator ,ca toti il bate!Nu se mai poate juca nici la nisip!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.