Regizorul Lucian Pintilie, în stare gravă

Marele regizor român de teatru şi film, Lucian Pintilie, se află internat, în stare gravă, la spital. Pintilie, care are 84 de ani, este internat la Spitalul Elias, la secţia de terapie intensivă, relatează Antena 3.

Lucian Pintilie suferă de complicaţii la plămâni, potrivit sursei citate. Regizorul se află sub atenta supraveghere a medicilor, care speră să îl stabilizeze.

Lucian Pintilie s-a născut in 1933 la Tarutino, judeţul Cetatea Albă, azi Ucraina. „Sunt român, născut într-o Românie monarhică, în sudul Basarabiei (azi, parte din Ucraina), într-un orăşel german, dintr-o regiune populată de un adevărat mozaic etnic: români, ruteni, găgăuzi, turci, tătari, evrei şi, bineînţeles, ucraineni şi ruşi.”, obişnuia să spună Pintilie.

Este absolventul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. A montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din Bucureşti, printre care se pot enumera câteva spectacole antologice precum „Copiii soarelui” (1961), „Proştii sub clar de lună” (1962), „Cezar şi Cleopatra” (1963), „Biedermann şi incendiatorii” (1964), „Inima mea e pe înălţimi” (1964), „D’ale carnavalului” (1966), „Livada cu vişini” (1967), „Revizorul” (1972) – spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentaţie. După scandalul interzicerii piesei „Revizorul”, Lucian Pintilie a primit un paşaport şi a fost lăsat să plece din ţară. Acesta a plecat la Paris în 1973. În 1973, a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul „Salonul nr. 6”, după nuvela omonimă a lui Cehov.

În 1979 a filmat în România „De ce trag clopotele, Mitică”, după un scenariu propriu pornind de la piesa „D’ale carnavalului”, film interzis vreme de peste zece ani, până în 1990.

După 1990, revine în ţară şi realizează o serie de filme, proiecte mai vechi, pe care nu le dusese la bun sfârşit din pricina intervenţiei cenzurii. Toate sunt coproducţii româno-franceze precum „Balanţa” (1992), adaptarea romanului omonim al lui Ion Băieşu, a doua ecranizare după un alt film, „Mere roşii”, în regia lui Alexandru Tatos, „O vară de neuitat” (1994), adaptare a nuvelei „Salata” din romanul fluviu „Cronică de familie”, de Petru Dumitriu, „Prea târziu” (1996), scenariul de Răzvan Popescu, „Terminus Paradis” (1998) , „După-amiaza unui torţionar” (2000), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (titlul francez: „Niki et Flo”), scenariul şi dialogurile Răzvan Rădulescu sau „Tertium non datur”(2006), un scurt metraj realizat prin adaptarea nuvelei lui Vasile Voiculescu, „Capul de zimbru”.

Lucian Pintilie a fost omagiat în iulie 2008, la Varşovia, printr-o secţiune de autor, în cadrul Festivalului internaţional de film „Vara Filmelor”. Astfel, în cadrul festivalului, a fost prezentat un portret artistic „Lucian Pintilie”, iar timp de o săptămână, la cinematograful de artă „Luna” din centrul Varşoviei, au fost prezentate majoritatea peliculelor regizorului: „Duminică la ora 6”, „Reconstituirea”, „De ce trag clopotele, Mitică”, „Balanţa”, „O vară de neuitat”, „Prea târziu”, „Terminus Paradis”, „După-amiaza unui torţionar” şi „Tertium non datur”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Din cate stiu Revizorul a fost suspendat ptr indecenta. Iar de ce trag clopotele a fost un film prost. Si ala cu Vara de neuitat e de-a dreptul kominternist.

    Pintilie a avut talent insa talentul singur nu este suficient mai ales. daca este poluat de exibitionism (deficienta comhna in jurul anului 1968)

    Si in film a debutat cu Duminica la ora 6. Comunisti, ilegalisti, Siguranta bestiala tot tacamu …. Insa ca tehnica regizorala bun. Mai bun ca Reconstituirea care era cam pastisa dupa filme italiene ;( nu subiect ci regie) cu ceva trimiteri la pictura mizerabilista rusa sec XIX

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.