Ștefan Iordache. Actorul – Rege „cu un înger pe umăr…”

„- O carieră de peste patru decenii, fără eşecuri. Eşti un învingător. Va veni momentul în care va trebui să părăseşti această scenă…Ţi-e frică?

– Da, mi-e frică. Mulţi oameni îşi doresc să moară în somn. Dar eu aş vrea să ştiu când mor, chiar dacă m-aş chinui. Poate mai există o şansă. Vreau să lupt cu moartea. Vreau să o văd, să o simt.

Am să plec, totuși, cu regretul că nu am copii. Eu am considerat că înainte de toate e arta mea. Acum, îmi dau seama că aș fi avut timp și pentru artă și pentru copil. Dar e prea târziu. Oi vedea cum m-oi descurca. Vorba ceea: fiecare moare singur. Kazantzakis spunea: “Pământul e femeia care așteaptă să fie fecundată de ploaie, de apă. Și deasupra tuturora – măria sa Soarele”. Probabil că, atunci când voi fi pământ, voi simți și mai bine mângâierea apei și mângâierea Soarelui…” – este mărturisirea actorului, cu care am încheiat cartea Regele Scamator – Ştefan Iordache.

Aşa cum a dorit, şi-a privit moartea în faţă. A cerut să i se aprindă o lumânare. A plecat la Domnul într-o zi mare – 14 septembrie 2008. Înălţarea Sfintei Cruci. O zi a durerii, a Răstignirii, dar şi a Luminii, a bucuriei Învierii.

Când l-am cunoscut am descoperit un om „cu o inimă caldă şi un cap rece“. Un artist cu multe ascunzişuri, cu un labirint interior foarte special, greu de definit. Un actor care nu poate fi disecat. Nici măcar de prieteni sau parteneri. Ştia să se uite la un copil, la o femeie, la o floare, să trăiască fericit într-o curte cu iarbă şi pomi. Se închidea repede când nu-i plăcea un lucru. Când se deschidea, ochii, felul cum râdea te urmăreau. Avea un rictus fermecător, numai al lui. Obsedat de singurătatea sa, avea o nevoie disperată de solidaritate şi prietenie. Uneori era greu de înţeles şi de suportat. Am fost alături la câteva petreceri. De ani buni, împreună cu absolvenţii-teatrologi, obişnuiam să facem „banchetul de adio“ la Gruiu. Cadoul, atât de aşteptat, al amfitrionului Ştefan Iordache – lăutarii de la „Şarpele Roşu“ şi muzica lor – fac amintirea de neuitat.

„Bre, muică, tu scamatoriu o să te faci!”

Băiatul plecat din Rahova şi ajuns în „jilţul“ lui Hamlet avea aristocraţia în sânge. În escapadele bahice, era un „Crai de Curtea Veche“. Alcoolul îl elibera, nu-l îmbăta. Camera în care dormea era plină de icoane. Pe scenă l-a întruchipat pe Iisus în Maestrul şi Margareta. O trăire extraordinară, ca şi credinţa, despre care prefera să vorbească prin tăcere. Tot ce era mai bun în el aduna pentru scenă. Spusele bunicii, care l-a iubit cel mai mult, mi se pare că-l definesc perfect: “Bre, muică, tu scamatoriu o să te faci!”

Sceptic la vorbele mari, un entuziast introvertit, un personaj enigmatic, plămădit din contradicţiile care-i desemnează aura. Este magnetul care ne atrăgea, ne fascina, ne făcea să întoarcem capul după el pe stradă sau spre rampă.

Văzându-l la începutul carierei, la Nottara, Liviu Ciulei nota: „Bravo pentru debutul bucureştean al tânărului Ştefan Iordache!“. Admiraţia marelui om de teatru avea să fie confirmată de o biografie care va da splendoare regală profesiunii de actor. Ștefan Iordache figurează printre creatorii unor spații de elită ale culturii românești: Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Național din Craiova, Teatrul Național din București, Studioul Casandra.

Un nume emblemă: Stephanos – „coroană” în limba greacă

Timp de patruzeci de ani nu a fost previzibil, nu a fost repetabil. A înfruntat mitul unor interpretări intrate în istoria teatrului. A creat un cu totul alt Richard III, alt Hamlet, alt Petru Rareş, alt Rică Venturiano, alt Caţavencu. A impus efigii greu de depăşit unor roluri din marea dramaturgie: Shakespeare, Brecht, Ghelderode, Pirandello, Caragiale. A dat strălucire unor genuri ca: musical, teatru-dans, one-man-show. A fost un instrument ideal pentru regizori; actor-fetiş, în teatru, pentru Cătălina Buzoianu şi, în film, pentru Dan Piţa şi Şerban Marinescu. O răscruce artistică pentru Silviu Purcărete şi Dinu Cernescu. Recitalul din Hamlet îl propulsează în elita marilor actori shakespearieni, presa din străinătate comparându-l cu Laurence Olivier şi Innokenti Smoktunovski. A fost o întâlnire fastă pentru colegul său din studenție, Emil Boroghină, autorul miracolului „Teatrul Național din Craiova – pelerin în marele teatru al lumii”. Performanţa interpretativă a lui Ștefan Iordache din Titus Andronicus va fi hotărâtoare în obţinerea „Premiului Criticii pentru cel mai bun spectacol străin“ la Festivalul de Teatru al Americilor de la Montréal. Arta sa consacră breasla actorilor, fiind primul dintre ei încununat cu Premiul Academiei Române.

„Cu un înger pe umăr şi un diavol în buzunar”, senzual şi spiritual, exercita o fascinaţie aproape erotică asupra celor din jur: public, parteneri, prieteni. Numele lui este o emblemă. Acelaşi cu al Arhidiaconului Ştefan, întâiul mucenic creştin. Stephanos – în limba greacă – înseamnă „coroană“, cea cu care erau încununaţi învingătorii.

În jocul cu viaţa, în jocul cu arta, în jocul cu moartea a rămas Actorul – Rege.

Reverență pentru Actorul – Rege

La Teatrul Național, în sala unde a jucat ultimul rol, oameni de teatru și de film, personalități ale vieții publice, prieteni și simpli admiratori s-au întâlnit să-i celebreze viața și opera la 10 ani de la trecerea în neființă.

Un film document cu secvențe antologice din spectacole și filme a depus mărturie despre arta marelui actor. S-au rostit cuvinte de prețuire și aduceri aminte tulburătoare. Autorii lor au fost: Ion Caramitru, George Banu, Silviu Purcărete, George Ivașcu, Emil Boroghină, Maia Morgenstern, Ilinca Tomoroveanu, Valeria Seciu, Sanda Manu, Carmen Galin, Monica Andronescu, Șerban Marinescu, Dan Pița, Ileana Iordache – sora actorului, doctorița Dana Safta – prieten de suflet, cea care a fost alături de cuplul Ștefan Iordache – Michaela Tonitza Iordache până în ultima clipă.

Editura Nemira a lansat în colecția Yorick cartea Ștefan Iordache – Regele Scamator, aflată la a treia ediție. Amfitrionii și organizatorii evenimentului au fost, alături de TNB, Centrul de Cultură și de Tineret „Ștefan Iordache” al Primăriei Sectorului 5, UNITER, Nemira, TVR, Radiodifuziunea Română, UNATC „I.L. Caragiale”, FNT – mișcarea de rezistență, ICR.

Daniel Florea, primarul Sectorului 5 (unde Ștefan și-a petrecut tinerețea), a povestit cum l-a întâlnit pe actor în copilărie – o întâmplare fericită care l-a urmărit și care a dus peste timp la nașterea Centrului „Ștefan Iordache”. Un loc ales (director Rareș Hopincă), ce oferă burse și inițiază tinerii în artele spectacolului și care se implică în creația unor producții artistice de elită. Un semn emoționant de perenitate a fost darul membrilor Centrului, elevi de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” (unde Ștefan a fost elev) și Liceul „Gheorghe Lazăr”. Ei au realizat, îndrumați de profesorul Adrian Popescu, un imens portret din lego-uri. În aplauzele asistenței, ultimele „piese” au fost puse de Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Ileana Iordache și primarul Daniel Florea.

Cei prezenți au fost invitați la un festin cu șampanie, așa cum îi plăcea lui Ștefan Iordache să își primească oaspeții.

Întâlnirea cu Actorul – Rege a fost o bucurie împărtășită, cu toții am rămas seduși de arta de a seduce a lui Ștefan Iordache, care s-a păstrat nealterată peste timp.

Emblema unei generaţii

«Marele actor, orice joacă, atrage neîncetat privirea sălii. El nu se dizolvă într-o comunitate. Destinul său se numește însingurare, însingurare de poet. Pe Ștefan Iordache, pe o scenă, nu l-am văzut decât singur. Față în față cu sine însuși».

George Banu

«Iordache a fost un actor magnific. Cel mai mare din ultimele generații. În rolul lui Richard III căruia amândoi, pe rând, i-am dat viață pe scenă, a fost mai bun decât mine. Mi-a plăcut mult mai mult de el decât de mine».

Radu Beligan

«Nu puțini au fost aceia care l-au asemuit cu Laurence Olivier și cu Peter O`Toole… El a fost, însă, Ștefan Iordache, unicul, unul dintre cei mai mari actori români. Un actor planetar. Cu siguranță, rămâne cel mai strălucit produs al promoției și generației noastre și este un privilegiu să poți avea un reper, să existe un actor la care să te referi, să te raportezi, să poți spune: eu am fost coleg în studenție cu…»

Emil Boroghină

«Nimic nu era imposibil pentru el. Ștefan a fost întotdeauna foarte corect față de actul de creație, față de condiția lui de artist. Era plin de o fericire de a juca, pe care am întâlnit-o la puțini actori».

Cătălina Buzoianu

«Știu că, dacă nu exista, trebuia inventat. Și, dacă nu ai un Ștefan Iordache în generație, îl cumperi cum spun bătrânii. Pentru noi, el este o stea și o mână întinsă, o mână puternică, fermă și adevărată. Liniște, că ne privim în ochi – spunea Marin Sorescu, care i-a fost prieten. Cu Ștefan Iordache ai marea bucurie să te poți privi în ochi».

Ion Caramitru

„Rolul vieții lui a fost să fie perfect! Asta și-a dorit. Această perfecțiune în tot ce face”.

Dinu Cernescu

«Avea ceva absolut unic. Întâlnirea cu Ștefan Iordache era terapeutică. Avea o fascinație asupra publicului, care merge cu el din prima secundă».

Dana Dogaru

„Ștefan era un om bogat pe dinăuntru și asta se vedea. Apariția lui impunea. Vocea, modul de a fi, de a se mișca, în rol, pe scenă și pe ecran, ținea și de ceea ce a câștigat din viață. Și viața lui a fost bogată și clară. De asta este un mare actor”.

Gheorghe Dinică

«Când scriu muzica unui film, dimensiunea actorilor devine cheia care deschide dimensiunea muzicii. Ștefan Iordache redimensiona miraculos imaginea actorilor, și în film, și pe scenă, și în viață… »

Adrian Enescu

„A fost cel mai bun, cel mai mare actor al nostru, din toate timpurile. Actorul – Nepereche în teatru și film”.

Carmen Galin

 „În generația noastră, Ștefan înseamnă tinerețe fără bătrânețe, un pedagog extraordinar, fără să ai sentimentul că îți dă lecții, că îți predă. El te atrăgea, cu o discreție rară, către performanță. Când îl vedeai pe scenă sau aveai norocul să îi fii alături, te îmbrăca în aura lui”.

Vladimir Găitan

«Când a venit la Craiova, toți s-au așteptat să vadă o mare vedetă. Or, el a muncit ca un student și a impus tuturor această stare de studenție, totală și fără menajamente ».

Tudor Gheorghe

«Cânta, dansa, plângea, urla, povestea cu umor și durere despre necazul românului, despre prostia conducătorului, despre țara asta, o țară tristă. Ultima replică din Astă seară stau acasă, la care am colaborat, era: Nu mă miră, mă-ntristează! Ștefan era un artist curajos ».

Toni Grecu

«Unul dintre motivele mele de admirație pentru Ștefan, ca lider de generație, este faptul că a știut să pună o barieră între profesiune și bucuria de a trăi. El impunea o disciplină absolut molipsitoare. Când repetăm, repetăm! Când bem, bem! »

Emil Hossu

«Născoceam tot felul de jocuri în care Ștefan era întotdeauna personajul principal. El era preferatul bunicii, care îl iubea și spunea că o se facă scamatoriu. L-am admirat întotdeauna. Când l-am văzut prima oară pe scenă am fost atât de copleșită, încât m-a podidit plânsul și după aplauze nu m-am mai putut ridica de pe scaun ».

Ileana Iordache

«A fost un interpret ideal pentru teatrul de avangardă. El continuă să rămână pentru mine un actor utopic, care îmi bântuie fanteziile artistice ».

Petrică Ionescu

«Intra în relație firesc cu noi, tinerii. Ne proteja, lângă el înfloreai, aveai curajul să încerci, să cauți – pentru că maestrul e acolo, îți dădea siguranța că e bine. Și, dacă greșeai, te ajuta discret, delicat, ca și cum nu ar fi fost Marele Iordache ».

George Ivașcu

«Dintre toți prietenii, el este sufletul meu. E mai mult decât actorul, e familia mea. Ne lega o frăție pe profesie, dar și pe viață ».

Șerban Marinescu

«Ștefan face parte dintr-o speță rară. El nu a făcut curte publicului, partenerilor. Totdeauna oameni au venit spre el, el n-a întins o  mână, o privire ca să cucerească. Nu știu să fi dat vreodată pe cineva la o parte. El a avut întotdeauna locul lui, care a fost numărul unu ».

 Sanda Manu

«Tot ce a făcut pe scenă sau pe ecran poartă marca Ștefan Iordache. Un uriaș actor al generației noastre! »

Mariana Mihuț

“Este, neîndoielnic, una dintre puținele personalități emblematice pentru noi. Forța talentului, patima profesiei și energiile lui neobișnuite sunt de-a dreptul copleșitoare ».

Ovidiu Iuliu Moldovan

“Eram studentă și m-a tulburat profund felul său de a fi. El a dat sens profesiunii pentru care mă pregăteam. Pe platou și pe scenă, mi-a întins o mână afectuoasă. Mă simțeam egalul Domniei Sale și asta a fost important pentru mine și îi sunt recunoscătoare ».

Maia Morgenstern

„Fănică Iordache era, pe scenă, un hohot al florilor, un faun și un crâng înverzit pentru bucuria spiridușilor. Teatrul a fost crucea răstignirii lui, dar și pragul peste care se trece în nemurire”.

Fănuș Neagu

«Timpul pe care l-am trăit îl regăsim în arta lui. Când juca, totul, în jurul lui Ștefan, se afla la temperatura cea mai înaltă ».

Virgil Ogășanu

„Când ne-am întâlnit, aveam, amândoi, 23 de ani. Eu și Ștefan am fi fost acel cuplu posibil, care s-a întâlnit la bătrânețe și s-a iubit timp de patru zile. Diferența e că noi nu eram bătrâni, ci în plină tinerețe. Dacă ar fi fost mai mult, ar fi fost un dezastru, dacă ar fi fost mai puțin, nu ar fi fost nimic. Am totuși un regret: că nu am reușit să fim împreună pe scenă”.

Irina Petrescu

„Ștefan lucra ca un bijutier rolul până devenea o nestemată. Iar cariera lui e un drum presărat cu nestemate”.

Dan Pița

«Pentru Ștefan, nu existau spectacole de serviciu. Nu îi plăcea să fie bine de unul singur. Pentru el, un spectacol este mare atunci când actorii sunt toți buni ».

 Mitică Popescu

«Este un mare artist, dar ceea ce mi se pare mie unic față de ceilalți, a fost modul lui de oficiere a acestei profesii. Era genul de actor care lăsa o bucată din carnea lui în fiecare rol. La propriu ».

Silviu Purcărete

«Face parte din familia lui Fred Astaire sau Toshirō Mifune sau De Niro, actori prin care arta corpului a strălucit ».

Miriam Răducanu

«Frumusețea relației noastre era dată de rolurile care se desfășurau în niște situații teribil de senzuale ce magnetizau spectatorii. În contrast cu relația de zi cu zi, unde aproape ne-am spus domnule și doamnă. O legătură castă și austeră în viață, senzuală și erotică pe scenă. Ștefan are un loc ales în existența mea ».

Valeria Seciu

«Avea puteri miraculoase în relațiile cu oamenii, cu actorii. De ziua mea, pe 11 iunie, mi-a dat un plic: Ăsta e cadoul meu pentru tine. Era un talisman cu o cruce, care lui i-a purtat noroc, iar acum mi-l oferea mie ca să mă ocrotească. De atunci îl port mereu ».

Marius Stănescu

«Ne lega un sentiment profund tinerețea pe care am trăit-o împreună, meseria, idealurile, aspirațiile, felul de a vedea teatrul. Oameni ca el sunt rari ».

Traian Stănescu

«Reprezenta pentru noi experiența trăită. Juca alimentat de acest spirit rebel, anarhic, exploziv, periculos. El era într-o lume a lui, solitară, de un romantism sumbru, primul actor existențialist al generației noastre ».

Andrei Șerban

«Părerea mea este că a fost în adâncimea lui un om îngrozitor de lipsit de defecte, un om care sub aparența lui flegmatică și uneori chiar vag disprețuitoare, ascundea o ființă de o curățenie și de-o puritate care nu sunt reale în lumea noastră ».

Alexandru Tocilescu

«Ștefan era damnat să fie actor. Când juca, aveai impresia că o face pentru prima oară în viață, dar și pentru ultima oară ».

Ilinca Tomoroveanu

«Cel mai iubit dintre pământeni, pentru că este genial, cel mai iubit dintre pământeni pentru că iubește viața, cel mai iubit dintre pământeni, pentru că este cel mai  bun dintre cei mai buni, pentru că a știut întotdeauna asta și n-a arătat-o niciodată, cel mai iubit dintre pământeni, pentru că a făcut din fiecare rol marele rol, cel mai iubit dintre pământeni, tocmai pentru că este nepământean… »

Marius Tucă

«Într-un turneu în Israel, am avut revelația a ceea ce ne apropie de fapt. Eram amândoi la Grădina Ghetsimani, lângă măslinul unde s-a rugat Iisus. Ștefan a stat mult timp acolo, tăcut. La un moment dat, m-a strigat: Olga, îți dai seama că aici și lui Iisus i-a fost frică? Doamne, în momentul acela l-am iubit, l-am cunoscut, am înțeles cine este. Omul acesta, care pe dinafară este ca și mine un cactus, în ființa lui este atât de profund! A fost între noi ca o atingere de suflet ».

Olga Tudorache

«Când îl vedeam, aveam emoții. Am încercat să revin la realitate. Îl respectam, îi cunoșteam familia. Cu timpul, această stare s-a transformat în admirație și prietenie. Dar cred că lucrul cel mai frumos pe care-l pot spune despre partenerul Ștefan Iordache: pentru câteva zile am fost îndrăgostită de el”.

 Tora Vasilescu

«Exista în el bucurie și teamă, atracție și îndoială, dorință de a comunica și, în același timp, frână. Tot ceea ce făcea era neliniște. Prin felul lui de a trăi, de a juca. Succesul îl bucura pe Iordache doar pentru că mereu o putea lua de la capăt ».

Alexa Visarion

«Pentru încercările și deziluziile prin care trece generația de actori de astăzi, Iordache este un model necesar. Când spui Ștefan Iordache, spui teatru înseamnă viață și speranță. De aceea tinerii îl iubesc, îl adoră, îl consideră un maestru ».

Florin Zamfirescu

Epilog

„Ce bogat ești când ai asemenea prieteni! Acesta este ȘTEFAN: un om, un prieten, un suflet uriaș, cu generozitate și cu blândețe, cu dojană și fermitate, cu modestie și firesc, cu hotărâre și principii, cu dragoste și multă grijă pentru Michaela. Și ce îngrozitor pentru mine – medicul – că nu am putut face nimic să trăiască Ștefan – prietenul…”

Dana Safta

„Când mi l-a prezentat George Banu, coleg în vremea aceea cu mine, la Institutul de Teatru, mi s-a părut frumos și foarte nobil ca prezență. Auzisem multe lucruri despre viața lui aventuroasă. Senzația a fost, însă, a întâlnirii cu un om sfios și cu foarte mult bun simț. M-am îndrăgostit. Nu avea nicio legătură cu faptul că era actor. Putea să aibă orice altă profesie. Am simțit pentru el o atracție foarte puternică și, se pare, definitivă”.

Michaela Tonitza Iordache

O boală necruțătoare a frânt liniștea și fericirea cuplului.

Vestea morții lui Ștefan a fost un șoc pentru toți. Iată cuvintele prin care, după 40 de ani petrecuți împreună, Michaela Tonitza Iordache a anunțat în presă dramaticul eveniment:

Sufletul și viața mea – nu m-a părăsit. Ne întâlnim curând, Ștefane, așteaptă-mă. Fără tine nu am niciun rost. Te iubesc! Michaela

O coroană în formă de inimă din trandafiri albi purtând o eșarfă pe care scria: Așteaptă-mă! l-a însoțit spre cimitirul din Gruiu. E locul în care Ștefan și Michaela se odihnesc acum împreună.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.