Atac dur la procurorul general

Lazar mandat Horodniceanu
Foto Agerpres

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi seară, într-o emisiune televizată, că delegarea fostei şefe a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, la Parchetul General reprezintă un „gest de aroganţă şi sfidare” din partea procurorului general Augustin Lazăr.

„Decizia pe care a luat-o de a o numi pe Kovesi într-o funcţie la Parchetul General este un gest de aroganţă, de sfidare. Adică, este revocată pentru nişte motive foarte serioase, printre care două decizii clare şi lipsite de orice echivoc ale Curţii Constituţionale care o priveau direct, plus alte motive prezentate în cererea de revocare a ministrului Tudorel Toader şi tu o numeşti în altă funcţie’, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu la Antena 3.

Acesta a afirmat că a observat de mai mult timp la procurorul general Augustin Lazăr o „apetenţă pentru politică”, ceea ce denotă că nu-şi cunoaşte statutul şi atribuţiile.

„De multă vreme am văzut că procurorul Lazăr are apetenţă pentru politică. A devenit un om politic, face declaraţii politice tot timpul. Tot timpul ne atrage nouă atenţia ce trebuie să facem, cum trebuie să facem politica penală şi cum nu trebuie să o facem, asta ca să vedem că nu-şi cunoaşte bine statutul şi atribuţiile pe care le are. Deci, gesturile astea şi atitudinile astea mie mi se par cu totul şi cu totul anormale şi nu am văzut în alte ţări ca procurorul general să se interfereze în aceste chestiuni care ţin de latura politică”, a spus Tăriceanu.

În opinia sa, atitudinea procurorului general demonstrează, de asemenea, că „nu înţelege ce înseamnă statul de drept într-o ţară democratică” şi că, probabil, vede statul de drept „aşa cum era în perioada comunistă”, în care Lazăr „s-a format ca profesionist şi ca mentalitate”.

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a fost delegată de procurorul general Augustin Lazăr la Ministerul Public, în funcţia procuror la Serviciul de îndrumare şi control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 11 iulie, unde va avea atribuţii în implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie pentru perioada 2016-2020.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

9 Comentarii

    • Ramane de vazut daca un procuror cu abaterile lui K poate conduce si controla oarece, de orice fel, la Procuratura Generala.

  1. tariceanu nu vrea sa mai faca nimeni politica in afar de el:))Saracu

  2. Mă așteptam din partea lui la o analiză la nivelul Președintelui Senatului. Despre ce „apetenţă pentru politică” vorbiţi Lazăr aparţine unei structuri încă activă, rămasă din tenebrele regimului comunist, și nu are „apetenţă pentru politică”. Are cu totul altceva, odihniţi-vă. Ieșiţi din ceaţă.

  3. Lazar asta este un caz rar de humanoid care nu are nevoie sa scoata vreun sunet pt a putea fi calificat. N-are nici-o tangenta cu nici-o valoare umana. Hraparet, mincinos cu tupeu, iute de mana, preocupat EXCLUSIV de interesele lui personale, printre care NU se regaseste nimic legat de calitatea muncii lui.

  4. @ana: dar tu ce faci, daca nu propaganda politica (si-nca de foarte proasta calitate?) sau nu stii ca procuratura exista-n toate tarile de pe pamânt, si ca-n schimb DNA e un organism de exceptie, un fel de politie politica, totalitara?

  5. Multumim, dle Augustin Lazar!
    Sa fiarba penalii Dragnea si Taricenau, apoi sa ajunga de mana la Jilava!
    Multumim, dle Augustin Lazar!

  6. Pe acest personaj , Gusty , nici tractorul perioadei comuniste , U650 , nu-l suportă în cabină … !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.