Zegrean: ”Cineva se grăbește să-i ancheteze pe judecători și pe procurori ”

Guvernul a stabilit, prin ordonanţă de urgenţă, cum va fi organizată selecţia primilor procurori ai secţiei speciale care-i va ancheta pe magistraţi. Noua structură trebuie să fie funcţională în două săptămâni, a explicat ministrul Justiţiei.

Ordonanţa de urgenţă a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial ieri, în contextul în care CSM deja anunțase că astăzi are pe ordinea de zi subiectul concursului pentru secţia specială. Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, spune ironic că era nevoie de această OUG „ca să fie harababura completă”.

„Ordonanța, din cate înțeleg eu la o lectură rapidă, are doar rolul de a urgenta organizarea acestei secții, pentru că înființarea ei a fost stabilită deja prin lege, legea a fost publicată în MO în 13 septembrie, dar se pare că cineva se grăbește foarte tare să-i ancheteze pe judecători și pe procurori”, a spus Zegrean.

În opinia sa, „e gata creat haosul, pentru că o parte din procurorii mebri ai acestei secții vor fi aleși de urgență, vor trebui să fie aleși în termen de 5 zile, să-și depună candidatura, să fie aleși, să fie numiți, trebuie să intre în atribuții pentru că vor prelua și dosarele de la DNA și celelalte parchete, e o grabă foarte mare”.

Zegrean spune că oricum nu vede rostul acestei secții speciale, pentru că în Constituție spune că toți oamenii sunt egali în fața legii, iar magistrații nu ar trebui să aibă alte structuri care să-i cerceteze.

„Și inchiziția avea secție specială pentru cardinali. Probabil de acolo ne-am inspirat”, a mai spus el.

Zegrean amintește că autoritățile au promis că vor respecta recomandările Comisiei de la Veneția. „În schimb, văd că se insistă și se grăbește lumea cu această secție de cercetare a infracțiunilor comise în justiție”, a spus el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

24 de Comentarii

  1. ….dar de ce le-ar fi frica, daca au respectat intocmai legea,daca sunt profesionisti 100%,daca isi fac datoria cinstit,cu respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti ,pe care speram sa nu le considere un LUX…
    Toti oamenii sunt egali in fata legii ?! Probabil,dar nu in Romania ! Vreti exemple ? Basescu,Iohannis,Kovesi…
    Este cumva o fuga de raspundere?! pe lefurile babane pe care le au…este normal sa mai fie si controlati.
    Cumva le convine mai mult sa le tremure genunchii nestiind ce dosare mai au prin sertarele colegilor din DNA ?!
    Normal ca Zegrean nu vede rostul acestei secții speciale…pentru ca si el are niste bube-erate…de la basescu !
    Frica,domnule Zegrean ?!

    • exemple? zi si dragnea, nastase, severin,mazare, constantinescu, etc,etc

    • Ceacarului ii e frica, ca o sa fie luat la…ochi! Despre Inchizitie stie strictul necesar folosit cat a fost mare mahar cand l-a dat jos de pe rug pe Basescu(inainte de a face explozie concentratia excesiva de gaze!). Dar cea mai cretina zicere a viitorului inculpat se refera la „egalitatea in fata legii” stiind ca l-a scapat pe Basescu incalcand legea, dar si avand alt aspect in vedere: DE FAPT SE TRANSFERA O SECTIE EXISTENTA DE LA DNA LA PICCJ!!! Acest poltron putea fi „egal cu el insusi” daca cerea desfiintarea sectiei respecrive din DNA imediat dupa ce fusese infiintata, caci vorba lui, toti oamenii sunt egali in fata legii…

  2. Zegrean este de serviciu! De fiecare datà cînd Parlamentul actual legifereazà el acordà calificative de profesor nemultumit, note proaste , deturneazà atentia de la necesitatea legii la oportunitatea legii! Ceea ce este un mod curios de a gîndi din partea unui jurist! Pentru a nu spune CIUDAT!

    • Cata vreme concluziile lui sunt in mare parte identice cu ceea ce, mai apoi, a spus Comisia de la Venetia, nu stiu cine este mai „ciudat” in ceea ce sustine: un fost presedinte CCR care isi spune parerea despre modificari legislative sau un actual condamnat penal care face Legile Justitiei pentru romani…

  3. Asta se întâmplă când țara este condusă de infractori: cei care trebuie să aplice legea, adică dușmanii infractorilor, ajung la pușcărie. Nu m-aș mira dacă mâine PSD – ALDE ar scoate o lege în care s-ar spune nu numai că este ilegal să nu furi dar s-ar putea să fie infracțiune să-i vorbești de rău pe hoți.

    • Mai, „Papara”, depasesti in Editat cretinism toata floarea prostacilor securisti!!! Sau poate am inteles eu gresit si te referi la Natzimann si sleahta de consilianti securisti, ca si la sefii institutiilor securiste de forta care nu sunt numai infractori, ci si tradatori de tara, anticonstitutionali si viitori penali?

  4. Fiti bunghiul pe CCR pentru ca a devenit o institutie care se scapa pe ea in pantaloni de cate ori vine cate un lobby distopic precum CpF si se face ca nu intelege cuvantul „soti”. Nu-i nici o neclaritate, o spune cutuma, nu poti sa te prefaci ca ar putea insemna si altceva; interpetarile legale nu se fac semantic. Sa iasa in fatza cine a fost initiatorul proiectului de lege in parlament, faptul ca niste oameni au semnat o petitie nu te obliga, puteau sa ceara luna de pe cer. Hai, un pas in fatza.
    PS: Mi-o amintesc pe Melamina cum se ruga…

  5. Zegrean s-a tâmpit de tot. „Toti oamenii sunt egali in fata legii”. Iar militarii sunt judecati de instante militare, nu civile. Ei nu sunt tot egali? Zegrene, du-te si te plimba in parc pentru ca ai lampile arse complet.

    • Nu, nu domnul Zegrean s-a tâmpit, prea stimată doamnă. Da, militarii este sănătos pentru armată și pentru țară să fie judecați de instanțele militare, nu civile. Urmările delictele militare au altă dimensiune la fel ca și pensiile militare din întreaga lume care însă îi deranjează pe civili. La fel și munca cu arme de foc, cu explozivi, cu muniție de război, cu documente având caracter secret, cu exercițiile de supraviețuire mai lungi de trei zile, cu paza înarmată, etc. Se pare că pentru unii romanele despre viața militară și războaie sunt doar sciece fiction iar militarii sunt buni să intervină doar la înzăpeziri. Fals. La fel și domnii magistrați au o altfel de muncă și viață. Pe cei mai mulți dintre ei, infractorii i-ar linșa în miezul zilei. Dvs. puteți trăi cu asta?

    • adriane,militarii,armata n-au facut nimic pentru tara si neamul carora le-au jurat credinta,am fost subjugati,furati si vanduti strainilor fara ca armata,militarii sa faca ceva pentru poporul asta care le plateste lefurile si pensiile,pardon,s-au dus sa lupte pentru altii in razboaie care nu erau ale lor,adica mercenari si nu e vorba de semantica

    • @trăznea – Din câte se știe, țara noastră e condusă de oameni politici civili, cinstiți, onești, patrioți, mari iubitori de țară și popor și aleși democratic pe deasupra. Cum e domnul Dragnea, spre exemplu… Sau domnul Băsescu. România are înțelegeri, alianțe și tratate pe care trebuie să le respecte. Am vaga impresie că Dvs îndemnați militarii disciplinați la răzmeriță. Aveți grijă, reformulați, vă rog!

  6. Nu erau „toti oamenii egali in fata legii” cand DNA avea exact aceleasi atributiuni, de anchetare a magistratilor?! Unde era Zegrean cand peste 60% din judecatori aveau dosar la DNA, deschis „pentru orice eventualitate” si judecatorii erau sub imperiul „mapei galbene”?! Ati auzit de cazul vreunui judecator recuzat ca are in lucru cauze DNA, desi mai mult de jumatate erau judecati, fix, de parchetul asta?! Ipocrizia e boala endemica in Romania, poate sectia asta nu-si are rostul intr-un stat ca un stat, dar, in Romania, unde procurorul e magistrat si unde magistratii fac politica, unde interesele la varful justitiei coincid cu aspiratiile politice ale unei parti din Parlament, unde mare parte din magistrati se complac in rolul de sluga la SRI au/si argat la presedinte, da, e nevoie de aceasta „sectie”, macar pana ne-o trece boala castelor alese, sovietizarea asta securist-procurareasca de care nu se atinge nimeni…

  7. Zegrean fost Ceausescu pe numele lui real,arunca vorbe in vant! ,,Cineva se grabeste..” Pai nu ! abuzurile sa nu fie pedepsite in Romania! sa asteptam sa moara de batranete procurorii si judecatorii care au facut abuzuri si au bagat oameni nevinovati la puscarie ca asa a vrut Basescu sau altii(ambasade straine,serv. de spionaj straine,Ciolannis).Unul ca Mustata judecator omorat in puscaria in care a fost inchis nevinovat nu mai are zile sa-si vada dreptatea ! Ti-ar place Zegrene sa fi fost in locul lui??

    • Confuzie totala ! Zagrean a fost tot Zagrean si tot crucis se uita ! Cel de care vorbesti dumneata, ca s-a numit adinioara Ceausescu, e Lazaroiu Petre ! Nene documenteza-te, ca te faci de rusine !!!!

  8. OUG era necesară pentru că CSM nu își dorește așa ceva, pentru că ei se cred „semizei” care nu greșesc niciodată și nici nu „calcă strâmb”, legea se aplică celorlalți, lor nu ! De „tăierile” lui Băsescu au scăpat ei și BNR pentru că aparțineau Uniunii, „prostimmea” nu !

  9. tovarasul zegrean (cu minuscule) in caz ca nu te-ai prins legea de creare a acestei sectii a fost promulgata din 20 iulie si a intrat in vigoare pe 23 iulie. onor procurorii din csm trebuiau sa lucreze pt concursurile pt posturile procurorului sef si adjunct dar nu au facut decat sa blocheze. Nu-mi spuneti ca nu stiati asta ca macane. Tot ceea ce sefii dna si secu (prietenii matale de pe vremea in care unul ca dta devenise sef al curtii constitutionale) nu vor sa piarda sunt dosarele magistratilor ca nu cumva sa nu mai poata sa-i santajeze. Nu mai mintii mestere ca NU TINE

  10. Dacă cetățenii sunt egali în față legii, text “pentru neghiobi și gură cască” atuncii DNA ce rost a avut și are?

  11. Mon cher,domnule fost presedinte CCR,va aduceti aminte de motivarea deciziei CCR privind referendumul din 2012 ?Atunci ati facut adaugire la CONSTITUTIE !Pentru a va lua in considerare,rog sa va inscrieti la un curs post universitar,poate putin mai dificil fata de cel de jurist-consult,pentru ca asta ati ramas !Pentru informare si documentare,cititi articolul scris de Adrian Severin pe sit-ul”Lumea justitiei”cu privire la referendumul din 6 si 7 octombrie …..

  12. @Remarcați și faptul că aceia care comentează au spus că magistrații nu sunt nici militari nici civili, fiind judecați și de CSM, probabil ar fi firesc și la ÎCCJ, așa cum reglementează textul Constituției pentru magistrații judecați în CSM, deci unii dintre cei ce comentează susțin anchetarea lor de alte secții ale Parchetului General, decât cele ce anchetează civili și militari ?

  13. Cineva se grabeste…

    „Cineva se grabeste”, Zegrene ? Dupa numai … 28 de ani ? Ati supervizat distrugerea Romaniei ! Codul Penal nu cuprinde suficiente incadrari pentru magistratii care nu au facut, ci au impartit „dreptate” !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.