Firea-Bușoi, proces. Primarul Capitalei îl dă în judecată pe Cristian Bușoi

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a dat în judecată pe președintele PNL București, Cristian Bușoi, pentru o declarație în care vorbea despre beneficiile obținute de un grup de interese ca urmare a noului Regulament referitor la activitatea de taximetrie.

"Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a luat decizia să-l acționeze în judecată pe președintele PNL București, Cristian Bușoi, pentru afirmațiile potrivit cărora 'Singurul motiv real al deciziei primarului (referitoare la noul Regulament privind activitatea de taximetrie) este un lobby puternic, mulți bani și beneficii câștigate de un grup de interese apropiat primarului general'", potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului București (PMB).

Firea a declarat că Bușoi va trebui să producă dovezi ale apropierii ei de vreun grup de interese, în caz contrar urmând să suporte rigorile legii.

"Înțeleg, până la un punct, adversitatea politică și nevoia organică a domniei sale de a mă ataca pentru a se valida în funcția pe care o deține, dar nu pot accepta la nesfârșit ca astfel de alegații, iresponsabile și agramate, să fie lansate în spațiul public fără consecințe. În plus, precizez că declarația mea nu a făcut referire la nicio companie și la niciun sistem alternativ de transport, ci doar la aducerea la zi a regulamentului privind taximetria, având în vedere exclusiv respectarea legii și protejarea intereselor cetățenilor. Încercând să mă acuze pe mine că acționez în mod partizan, fără să menționeze măcar în interesul cui anume, domnul Bușoi este cel care are de fapt o atitudine partizană, făcând lobby în favoarea unor beneficiari precizați explicit", a adăugat Firea.

PMB informa luni că Gabriela Firea va promova în următoarea ședință a Consiliului General un proiect de hotărâre ce va stabili norme și reguli "clare" pentru toți taximetriștii din Capitală, urmând ca prin noul regulament să fie interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile legislației în domeniu.

"Nu există niciun motiv real al interzicerii Uber și Taxify. Nu au existat plângeri de la nivelul cetățenilor, nu au existat încălcări ale legii de către companiile respective, ba dimpotrivă, chiar companiile contribuie la bugetul local și la îmbunătățirea condițiilor de transport din Capitală. Singurul motiv real al deciziei primarului este un lobby puternic, mulți bani și beneficii câștigate de un grup de interese apropiat primarului general", a afirmat Bușoi marți, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel