ISU a luat cu asalt bisericile! 24 sancţiuni în ultima lună

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea a controlat, în luna în curs, 18 biserici din judeţ, pentru diverse nereguli constatate fiind aplicate 23 de avertismente şi o amendă de 500 de lei. 

'Astfel că, de la începutul lunii aprilie, perioadă premergătoare sărbătorilor de Paşti, acţiunile inspectorilor de prevenire s-au derulat cu precădere la unităţile de cult religios din judeţul şi municipiul Tulcea, fiind controlate un număr de 18 de biserici, iar în urma verificărilor efectuate au fost aplicate 24 de sancţiuni (23 de avertismente şi o amendă de 500 lei)', au informat, printr-un comunicat remis joi Agerpres reprezentanţii ISU Tulcea.

Conform acestora, în timpul controalelor pompierii au în atenţie dotarea cu stingătoare de incendii a lăcaşurilor de cult, menţinerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalaţiilor electrice şi stabilirea zonelor de parcare astfel încât accesul autospecialelor de intervenţie să nu fie afectat.

De asemenea, ISU execută instruiri cu personalul bisericesc, fiind prezentate măsurile care trebuie respectate înainte, pe timpul şi după terminarea slujbelor, astfel încât acestia, la rândul lor, să le transmită şi enoriaşilor. ISU Tulcea va continua controalele la biserici şi mănăstiri până sâmbătă, 30 aprilie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel