România, președinție Consiliu UE. Negrescu: Trebuie să fim primii care conștientizăm

Victor Negrescu
Victor Negrescu

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, susține că că Uniunea Europeană reprezintă "un proiect de succes", care însă este "ameninţat" de forţe politice care cred că acesta nu ar trebui să mai continue, context în care, a opinat demnitarul, este important ca ţările proeuropene, precum România, să vină cu un nou tip de mesaj. 

"Astăzi, mai mult ca oricând există forţe politice care caută să pună sub semnul întrebării această construcţie comună, să spună că nu funcţionează, să spună că Estul Europei poate îngreunează ceea ce înseamnă această construcţie comună. Sunt aceste voci. Ori noi trebuie să fim primii care conştientizăm ca proeuropeni, românii, în general, sunt proeuropeni, să conştientizăm că avem nevoie să venim cu un mesaj", a declarat Victor Negrescu.

El a participat la un nou eveniment din cadrul "Consultărilor cetăţeneşti pentru viitorul Uniunii Europene", organizat în parteneriat cu Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia şi care a abordat tematica "Europa convergenţei: inovare şi digitalizare".

În timpul preşedinţiei României la Consiliul UE va fi organizat un summit dedicat viitorului UE

Victor Negrescu a amintit că, pe perioada preşedinţiei României la Consiliul UE, va fi organizat un summit dedicat viitorului UE. "Sper că acest summit să vină în faţa cetăţenilor cu o declaraţie, cu un mesaj privind acest viitor comun în aşa fel încât cetăţenii europeni să recapete încrederea în ceea ce este construcţia europeană. Mai mult decât atât, această declaraţie trebuie să fie ulterior urmată de adoptarea unui document, Agenda liderilor europeni pentru următorii ani, document care urmează să fie adoptat, de asemenea, pe perioada preşedinţiei noastre la Consiliul UE în iunie anul viitor şi este important ca şi acel document să preia mesajul central al preşedinţiei noastre, acela prin care este nevoie de politici europene apropiate de cetăţeni, politici concrete, politici pe care oamenii le pot înţelege", a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Se va discuta foarte mult despre viitorul buget european

"Sunt state care spun că nu ar mai trebui să contribuie atât cât contribuie acum la bugetul comun european. Sunt state care spun că politica de coeziune nu a fost eficientă. Sunt state care spun că politica agricolă şi de dezvoltare rurală nu este una de succes. În consecinţă, este important pentru noi să venim cu un mesaj, un mesaj care pe perioada preşedinţiei avem ocazia să-l reiterăm şi să spunem foarte clar, foarte precis, nu doar pentru noi, ci şi pentru întreaga Europă", a susţinut oficialul.

Negrescu a amintit că motto- ul României pe perioada preşedinţiei la Consiliul UE este "Coeziunea, o valoare comună europeană".

Demnitarul a reiterat că România este "în grafic" cu procesul de pregătire. "Când spun în grafic mă refer la o serie de aspecte extrem de precise. Avem experţii care vor lucra pe perioada preşedinţiei, peste 1.500 de persoane care au fost pregătite, formate în acest sens de experţi europeni. Avem o agendă de evenimente (...), avem tot ceea ce înseamnă detaliile logistice stabilite, inclusiv pentru reuniunile ministeriale, dar mai ales pentru summit-ul de la Sibiu, din 9 mai (...). România ştie ce are de făcut. (...). Sunt convins că, la 1 ianuarie, România va începe cu brio această preşedinţie şi va demonstra că suntem pregătiţi pentru astfel de responsabilităţi", a conchis Victor Negrescu.

Vezi și: Negrescu, reacție după discursul lui Juncker

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel