Triumf pentru România la Balcaniada din Bulgaria

Triumf românesc la Judo la Balcaniada din Bulgaria. Sâmbătă, în prima zi de concurs, sportivii români au obținut opt medalii din opt posibile, dintre care patru din aur. 

În cele 8 finale, românii au mai obţinut o medalie de argint si 3 de bronz, clasându-se pe primul loc detașat între țările participante, în faţa Turciei și Bulgariei.

Balcaniada continuă la categoriile superioare de greutate, unde România are şi alte șanse de medalii.

Cozmin Guşă, preşedintele Federaţiei Române de Judo, a vorbit despre performanţa judokanilor români, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV: ”Acest rezultat înseamnă mult, dar poate însemna şi puţin. Înseamnă mult la nivel de speranţă, rezultate obţinute de juniori într-o competiţie tare, la care au participat ţări consacrate, şi cu o bază de selecţie mai mare decât a noastră, cu atât rezultatul este mai merituos. Vorbim de ţările din fost Iugoslavie, Grecia, Turcia, Albania, ţări foarte puternice, alături de Bulgaria, ţara gazdă, puternică şi la lupte.

De ce spun că acest rezultat ar putea să nu fie important? Vreau să explic asta la nivel de sport. Pentru că aceşti tineri, pentru că sunt în vârstă de până în 20 de ani, dacă nu vor fi susţinuţi în continuare, cu finanţare corespunzătoare, dacă nu vor exista antrenori pricepuţi...se vor pierde. Am avut multe cazuri de tineri cu rezultate bune, nu doar la Judo, care s-au pierdut.

[citeste si]

E o problemă de responsabilitate naţională. Dintre aceşti tineri se vor alege câţiva, unii care ne vor reprezenta la Tokyp în 2020, iar ceilalţi la următoarea Olimpiadă de la Paris, apoi Los Angeles.

Mâine sunt categoriile mai grele de greutate, unde avem de asemenea speranţă de medalii. Aici toată lumea e entuziasmată, în două ore s-a cântat imnul de patru ori, am văzut spectatori care, plecând de la arenă, intonau imnul României.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel