Coloana Infinitului a fost vandalizată de un turist care și-a scris numele pe opera lui Constantin Brâncuşi. Polițiștii din Gorj au întocmit un dosar penal in rem pentru distrugere și îl caută pe autor, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit reprezentanților Poliției Gorj, o persoană care a vizitat parcul care găzduieşte Coloana fără sfârşit a scrijelit pe Coloana Infinitului prenumele „Andi”, cu un obiect ascuţit.

”Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Gorj s-au autosesizat cu privire la deteriorarea Coloanei Infinitului, fiind întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru infracțiunea de distrugere”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Nu este primul incident de acest fel. În 2017, Coloana Infinitului a fost vandalizată de două ori. Mai întâi, o fată 12 ani, din Slatina, în prezenţa părinţilor săi, a inscripţionat mesajul ”S+S=BFF”, cu un obiect ascuţit, pentru a-i transmite unei amice că vor rămâne prietene pentru totdeauna. În aceeași lună, o adolescentă de 16 ani și-a scris numele pe opera lui Constantin Brâncuşi. Tânăra din Drobeta-Turnu Severin a primit o amendă pentru încălcarea regulilor referitoare la protejarea operelor de artă.

Ulterior, autorităţile locale au anunţat că vor monta camere de supraveghere şi senzori în jurul operelor, pentru depistarea celor care comit astfel de fapte. Deși au fost montate, surse din anchetă afirmă că aceste camere nu sunt funcționale.