Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat, joi, că Ministerul Public deține toate resursele necesare pentru operaționalizarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, subliniind că actul normativ este unul în vigoare întrucât a fost publicat deja în Monitorul Oficial.

Augustin LazarFoto: Facebook/ Ministerul Public

„Este un act normativ care a fost publicat deja în Monitorul Oficial, prin urmare este un act normativ în vigoare. Ministerul Public are asigurate toate resursele necesare pentru operaționalizarea noii secții”, a declarat procurorul general, Augustin Lazăr.

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru operaționalizarea secției privind infracțiunile din Justiție,a anunțat ministrul Justiției, Tudorel Toader, după ședința Executivului de miercuri.

Toader a susținut că motivul pentru emiterea OUG a fost faptul că la 23 octombrie „DNA nu mai are competența de a investiga acele fapte, iar secția, de pe hârtie, nu este operațională”.