Video Noi detalii despre intenţiile Guvernului privind despre Pilonul II de pensii. Teodorovici: Nu se suspendă nimic, în iunie-iulie vom ieşi cu un concept nou

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri că la Pilonul II de pensii „nu se suspendă” nicio contribuţie, publicarea proiectului pe site-ul Guvernului a fost „o sincopă”, iar Executivul va ieşi „la final de iunie sau început de iulie” cu un nou concept privind pensiile private.

632 afișări

„Contribuabilii trebuie să ştie astăzi că nu se suspendă nimic. Va cunoaşte fiecare în parte la ce concluzii s-a ajuns. Spre final de iunie sau început de iulie va fi momentul în care vom ieşi cu un proiect concret, cu un concept nou”, a spus Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a menţionat că „în zilele următoare sau într-o săptămână-două” va avea loc o discuţie amplă pe tema Pilonului II de pensii. „Va fi o discuţie cu toate datele pe masă, că sunt de la ALDE, de la PSD, de la nivelul Guvernului sau din administraţie, partea tehnică, vom discuta cu toţii la masă şi vom ieşi public cu o concluzie. La discuţii vor lua parte şi cei care sunt administratori de pensii private, vor fi toţi actorii implicaţi”, a precizat Teodorovici.

Intervenţia oficialului a venit după ce pe site-ul Guvernului au apărut - chiar în programul legislativ pe 2018 - o serie de măsuri privind Pilonul II de pensii, printre care suspendarea contribuţiilor în perioada 1 iulie – 31 decembrie şi o cotă fixă de contribuire, în urcare de la 84 la 125 de lei, pe care ar urma să o plăteasă în mod egal şi angajatul, şi angajatorul. Teodorovici a spus despre această publicare că a fost „o sincopă”.

Anterior, şi premierul Viorica Dăncilă a precizat că o analiză privind Pilonul II de pensii se face la Ministerul Muncii, dar că exclude desfiinţarea acestuia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici