George Soros: „Cei care încearcă să distrugă UE nu-și dau seama ce ar pierde dacă reușesc”

Rezultatul viitoarelor alegeri va depinde în mare măsură de cum va răspunde UE frământărilor din acea țară. În Europa există o puternică înclinație de a folosi orice ocazie pentru a da o lecție Italiei. Dacă UE urmează această linie, își va săpa singură groapa provocând o reacție negativă din partea electoratului italian, care ar realege atunci Mișcarea Cinci Stele și Liga cu o majoritate sporită.

 

Decât să dea o lecție Italiei, UE ar trebui să-și pună întrebarea: „Ce poate învăța Europa din revolta italiană?” Istoricește, Italia a fost întotdeauna cel mai mare sprijinitor al UE pentru că italienii nu aveau încredere în propriile guverne. Și pe bună dreptate: guvernele Italiei au avut tendința să fie corupte și să urmeze politici care nu serveau intereselor poporului. Dar UE nu trebuie să pedeapsească poporul italian pentru păcatele guvernelor sale.

 

Care au fost doleanțele legitime ale italienilor care i-au făcut să voteze pentru Mișcarea Cinci Stele și Ligă? În primul rând, politica defectuoasă a Europei cu privire la migrație, care a impus o povară nedreaptă asupra Italiei. UE nu are o politică comună a migrației. Fiecare stat are propriile sale politici care adesea intră în conflict cu cele ale altor state membre.

 

Dar UE are așa-zisul Regulament Dublin III care se aplică tuturor. Regulamentul spune că refugiații sunt responsabilitatea țării unde ajung prima oară. Aceasta a avut un impact disproporționat asupra Italiei din cauza normelor internaționale care cer ca vasele care salvează refugiați de pe mare să-i debarce în cel mai apropiat port sigur, ceea ce în practică înseamnă Italia.

 

Până recent, cei mai mulți refugiați puteau să se deplaseze în nordul Europei, acolo unde doreau să meargă. Dar de la sfârșitul lui 2015, atât Franța cât și Austria și-au închis frontierele iar migranții sunt blocați în Italia. Această situație nu a fost doar nedreaptă, dar și foarte împovărătoare financiar într-o perioadă în care Italia este în urma celor mai multe țări europene din punct de vedere economic. În opinia mea, acesta a fost motivul principal pentru care Liga, în special, a avut rezultate bune la ultimele alegeri.

 

mai multe, pe DIGI24

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed