Iurie Leancă va cere vineri votul parlamentului moldovean pentru învestirea noului guvern

Iurie Leancă, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, urmează să se prezinte vineri în fața deputaților pentru a solicita parlamentului de la Chișinău învestirea noului guvern, relatează Unimedia.

03 feb. 2015, 09:49
Iurie Leancă va cere vineri votul parlamentului moldovean pentru învestirea noului guvern

În acest moment nu există certitudinea că Leancă va aduna numărul necesar de voturi, având în vedere că parlamentarii comuniști au anunțat că nu-l vor susține, iar Partidul Liberal (PL) ezită să facă publică o decizie definitivă și pune în continuare condiții, potrivit Agerpres.

Leancă a fost desemnat candidat la funcția de premier de către președintele Nicolae Timofti la 28 ianuarie, după consultarea facțiunilor parlamentare.

Conform legislației în vigoare, din momentul desemnării de către șeful statului, candidatul la funcția de prim-ministru are la dispoziție 15 zile pentru a-și forma cabinetul și formula programul de guvernare. Pentru învestirea guvernului în parlament sunt necesare 51 de voturi.

Iurie Leancă, desemnat de preşedintele Timofti candidat la funcţia de premier al Republicii Moldova

Alianța pentru o Moldovă Europeană (minoritară) dispune deocamdată de doar 42 de voturi și mizează, în special, pe votul liberalilor. Comuniștii au declarat deja că nu vor vota pentru un guvern minoritar condus de Iurie Leancă.

‘Guvernul, în formula cu Iurie Leancă în funcția de prim-ministru, nu va fi susținut de noi’, a declarat Vladimir Voronin, președintele Partidul Comuniștilor.

De cealaltă parte, liberalii spun că sunt gata să voteze pentru Iurie Leancă, dar vor să vadă mai întâi candidaturile propuse de Partidul Liberal Democrat (PLDM) și Partidul Democrat (PD) la fotoliile de miniștri.

Luni seara, însă, la o emisiune televizată, liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, a sugerat că PL nu va vota un guvern minoritar susținut din umbră de comuniști. Partidul său este dispus să revină la masa negocierilor cu PLDM și PD pentru formarea unei coaliții de guvernare proeuropene.