Mircea Sandu, ANUNŢ DEVASTATOR pentru fotbalul românesc

Mircea Sandu, fostul şef al FRF, crede că România va lipsi mulţi ani de acum înainte din grupele competiţiilor europene. Anul acesta, România a pierdut tate cele patru echipe înscrise în preliminarii şi play-off.

31 aug. 2015, 07:26
Mircea Sandu, ANUNŢ DEVASTATOR pentru fotbalul românesc

„Pe continent se fac investiţii enorme, din Occident până în ţări precum Kazahstan. Atâta timp cât la noi nu se aduc bani în fotbal, n-avem nicio şansă să facem faţă acestor rigori. Lipsa echipelor noastre din competiţiile europene va deveni o obişnuinţă dacă investitorii nu se vor mişca rapid. Nu vreau să comentez mai mult, dar această stare de spirit trebuie să le dea de gândit nu numai celor care se ocupă cu organizarea în cadrul cluburilor”, a declarat Mircea Sandu pentru Ring.

„Poziţia naţionalei (n.r. – locul 7 în clasamentul FIFA) este, clar, întâmplătoare, pentru că nu jucăm atât de bine. La echipe de club vom vedea implicaţiile acestor coeficienţi peste doi ani. Oricum, coeficienţii contează doar înaintea tragerilor la sorţi, unde putem întâlni adversari mai buni sau mai slabi”, a mai spus Mircea Sandu.