Toader, despre declaraţiile unor politicieni privind justiţia: O problemă de delimitare a puterilor, trebuie o discuţie riguroasă

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, consideră că, în ceea ce priveşte echilibrul puterilor în stat, există "o tentaţie" a fiecăreia de "a se extinde", drept dovadă stau conflictele de natură constituţională cu care a fost sesizată CCR, adăugând că este necesară o discuţie "riguroasă" cu privire la declaraţiile unor politicieni la adresa justiţiei.

RomaniaTV.net
14 iun. 2018, 10:20
Toader, despre declaraţiile unor politicieni privind justiţia: O problemă de delimitare a puterilor, trebuie o discuţie riguroasă

UPDATE. CSM a amânat, la propunerea ministrului Justiţiei, discuţiile privind atacurile la adresa justiţiei. Toader: O problemă care nu poate fi discutată la foc automat, o problemă de delimitare a puterilor care trebuie dezbătută riguros

„Este o problemă foarte importantă care trebuie dezbătută şi pregătită în prealabil. Astăzi s-a suplimentat ordinea de zi fără să fi primit materialele în prealabil pe baza cărora să ne putem exprima. Eu, probabil aţi văzut, am opinat că sunt cele două probleme cele mai importante de pe ordinea de zi, dar adăugate pe lista suplimentară şi ele trebuie analizate, dezbătute riguros, cu argumente, contra argumente. (…) Aici, problema este de fond. Este, până la urmă, o problemă de delimitare a puterilor statului. Trebuie să vedem şi într-o parte şi în alta, dacă discutăm despre echilibrul celor trei puteri, să nu discutăm numai dintr-o anumită perspectivă, să discutăm dacă nu cumva din fiecare – şi asta este o realitate – există o tentaţie a puterii, indiscutabilă, de a se extinde. Uitaţi-vă la conflictele juridice de natură constituţională cu care a fost sesizată Curtea. De fiecare dată, o putere a sesizat, a reclamat că cealaltă, celelalte puteri au intrat în zona ei de competenţă”, a răspuns Tudorel Toader, la ieşirea de la CSM, întrebat cum vede recentele declaraţii ale liderului PSD, Liviu Dragnea, la adresa procurorilor DIICOT şi dacă este îngrijorat de poziţiile unor politicieni.

Legat de afirmaţiile politicienilor la adresa Justiţiei, Toader a subliniat că este nevoie de o discuţie riguroasă la nivelul CSM pe această temă.

„Prin urmare, am propus CSM. Mă bucur că s-a votat şi s-a aprobat ca să se distribuie materialele cum este necesar, ca să avem un timp de reflecţie, un timp în care să notăm şi să venim cu contraargumente. Am primit deja materialele. Mă aştept ca într-un termen relativ scurt să se convoace o şedinţă de CSM, să discutăm riguros, aplicat, dacă şi cine a greşit”, a susţinut Toader la finalul şedinţei de joi a CSM.

Magistraţi de la instanţe din toată ţara au transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) o adresă prin care spun că îşi însuşesc cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar formulată luni de Forumul Judecătorilor în urma atacurilor la adresa justiţiei de la mitingul PSD şi în urma declaraţiilor lui Liviu Dragnea, iar ordinea de zi a şedinţei CSM a fost suplimentată cu acest punct, însă au fost amânate dezbaterile, la propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. El a susţinut că este o problemă foarte importantă, care nu trebuie discutată „la foc automat”, ci trebuie pregătită în prealabil şi discutată într-o şedinţă pe care CSM urmează să o stabilească pe acestă temă. Ministrul Justiţiei a mai susţinut că în ceea ce priveşte echilibrul puterilor în stat există „o tentaţie” a fiecăreia de „a se extinde”, iar drept dovadă stau conflictele de natură constituţională cu care a fost sesizată CCR, astfel că este necesară o discuţie „riguroasă” cu privire la declaraţiile unor politicieni la adresa justiţiei.

„Subsemnaţii, judecători, procurori, magistraţi-asistenţi şi auditori de justiţie, declarăm că ne însuşim în nume propriu cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar formulată de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România. Apreciem necesară suplimentarea ordinii de zi a şedinţei plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 14 iunie 2018 cu prezenta cerere, şi solicităm să dispuneţi admiterea acesteia şi apărarea independenţei sistemului judiciar pusă grav în pericol de acţiunile concertate ale celorlalte două puteri ale statului, legislativă şi executivă”, se arată în cererea înaintată CSM şi semnată de peste o mie de magistraţi.

Ordinea de zi a şedinţei de joi a CSM a fost suplimentată cu acest punct, dar dezbaterile au fost amânate la propunerea ministrului Justiţiei. „Este o problemă de sistem pe care nu o discutăm noi acum la foc automat”, a declarat ministrul Justiţiei în şedinţa CSM, propunând ca această problemă să fie discutată într-o altă şedinţă.