Victor Ponta, despre înregistrările cu Kovesi: Ies la iveală lucruri pe care unii le ştiam

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a declarat duminică seară că înregistrările apărute în spațiul public, în care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, pare să dea ordine procurorilor din subordinea sa ''să ajungă la premier'', scot la iveală faptul că anumite dosare penale "sunt făcute în scop politic".

18 iun. 2017, 20:27
Victor Ponta, despre înregistrările cu Kovesi: Ies la iveală lucruri pe care unii le ştiam

Victor Ponta a spus, în context, că și el a fost ‘executat’ de către unul dintre procurori, respectiv de Jean Uncheșelu, care, potrivit acestuia, și-ar fi îndeplinit ‘zelos’ ordinul primit.

‘În cazul meu, domnul Uncheșelu a executat ordinul și mi-a înscenat dosarul. (…) Nu știu dacă (înregistrările cu șefa DNA — n.r.) se referă la Grindeanu, dar știu, într-adevăr, și voi spune acest lucru în instanță, că Uncheșelu a executat zelos un ordin în ce mă privește. (…) Ies la iveală lucruri pe care unii le știam. Eu aveam interes din 2015 să iasă la iveală că Uncheșelu a făcut la ordin dosar penal ilegal, dar uite că a ieșit acum’, a declarat Victor Ponta.

El a mai spus că ‘toată lumea vrea să luptăm împotriva corupției, toată lumea vrea să îi vadă pe corupți prinși și pedepsiți’, inclusiv el, dar atunci când dosarele penale ‘sunt făcute în scop politic’, lucrurile trebuie îndreptate.

Potrivit acestuia, cei care ar putea rezolva problema sunt președintele Iohannis și Parlamentul, ministrul Justiției, Tudorel Toader, CSM și procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Ponta a mai spus că apariția înregistrărilor în acest moment demonstrează că Sorin Grindeanu nu e „protejat’ de sistem și a adăugat că nici „PSD-ul lui Dragnea’ și nici „PSD-ul lui Grindeanu’ nu puteau realiza aceste înregistrări, ele fiind, probabil, rezultatul unor „bătălii interne în sistem’.

ÎNREGISTRĂRI incredibile. Kovesi, către Uncheşelu: Ştiţi ce-mi doresc? Să ajungem la domnul premier. REACŢIA DNA VIDEO