Bănci și Asigurări

În România populaţia este cea care împrumută băncile să facă business. Depozitele populaţiei la bănci sunt cu 13 mld. euro mai mari decât creditele

În România populaţia este cea care împrumută...

Autor: Claudia Medrega

13.06.2019, 00:08 2780

Populaţia a fost şi în T1/2019 creditor net faţă de sectorul bancar, iar tendinţa este ascendentă.

Românii au rămas şi anul trecut, precum şi în primul trimestru (T1) din 2019, creditor net în raport cu băncile (lei şi valută), iar tendinţa este ascendentă, în con­diţiile creşterii creditării totale cu un ritm temperat şi a orientării în conti­nua­re a populaţiei spre economisire.

Poziţia de creditor net a popu­laţiei a înregistrat va­loarea de 59,6 mld. lei (13 mld. euro) în martie 2019 în urma unei creş­teri anuale de circa 21,5% faţă de nivelul din T1/2018. În timp ce poziţia de creditor net în valută a populaţiei înregistrează o creş­te­re consis­tentă, făcând un salt de 66,2% faţă de nivelul din pri­mul trimestru din 2018, până la 42,9 mld. lei, poziţia de creditor net în lei a scăzut cu 28,4% în martie 2019 faţă de martie 2018, până la 16,6 mld. lei, deoarece creditele în moneda naţională cresc mai repede decât depozitele în lei.

„Sectorul populaţiei şi-a consolidat poziţia de creditor net faţă de sectorul bancar în primul trimestru al anului 2019. Pe fondul unui ritm de creştere mai accelerat al împrumuturilor faţă de cel al depozitelor, poziţia de creditor net în moneda naţională a scăzut în primele luni ale anului 2019. În contrast, poziţia netă în valută a continuat să se îmbună­tăţească, fiind de circa 1,7 ori mai mare decât cea din aceeaşi perioadă a anului 2018“, se menţionează în Raportul asupra Stabilităţii Financiare.

Populaţia a devenit din anul 2012 creditor net al băncilor, după ce în perioada de boom economic frenezia creditării a făcut ca românii să fie net datori în relaţia cu instituţiile de credit, stocul depozitelor fiind egalat şi apoi depăşit cu paşi rapizi de volumul creditelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO