Business Internaţional

Brexitul, din ce în ce mai departe: Parlamentarii britanici acceptă amânarea Brexit până pe 30 iunie

Brexitul, din ce în ce mai departe: Parlamentarii...

Autor: Mihai Draghici

09.04.2019, 20:25 368

Membrii Camerei Comunelor au aprobat marţi seară un proiect prin care îi acordă premierului Theresa May mandatul de a cere amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană până pe 30 iunie, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Proiectul a fost aprobat cu 420 de voturi pentru şi 110 împotrivă.

Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. Bruxellesul a amânat producerea Brexit până pe 12 aprilie în cazul în care Camera Comunelor nu va adopta proiectul de acord. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă pe 22 mai.

Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan iniţial al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO