97% dintre contestațiile depuse după titularizare au dus la schimbarea notelor inițiale3Foto© libertatea.ro

97% dintre contestațiile depuse după titularizare au dus la schimbarea notelor inițiale

, 5 știri, 64 vizualizări

Procentul celor care au obținut mai mult de nota 7 la examenul de titularizare a crescut la 46% după contestații, spune Sorin Cîmpeanu, ministrul educației. Înainte de publicarea rezultatelor contestațiilor, rata notelor peste 7 obținute de candidații care au susținut proba scrisă era de 44,47%.

„Procentul de promovare al celor care au obținut mai mult de nota 7 a crescut la 46%, unul asemănător cu cel înregistrat în anul 2019 și mult sub cel din 2020. Doar puțin peste 11.000 de candidați au reușit să obțină peste nota 7 necesară pentru titularizare. Este un puternic semnal de alarmă“, a declarat Sorin Cîmpeanu în cadrul unei conferințe de presă organizate de Ministerul Educației.

La examenul de titularizare de anul acesta s-au înscris 34.000 de candidați, dintre care 27.000 de candidați au reușit să ajungă la proba scrisă. Au fost înregistrate 25.000 de lucrări scrise care s-au corectat, dintre care 6.045 au avut nota schimbată în urma contestațiilor. „Este un procent de 97%, unul greu de explicat în condițiile în care este nevoie de încredere în evaluare. Mai mult decât atât, avem un număr de 130 de contestații care s-au soldat cu diferențe mai mari de 2 puncte, avem diferențe de până la 5 puncte, diferențe pe care le apreciez ca fiind inadmisibile.“