Companiile aeriene rusești încep să își dezmembreze avioanele pentru piese de schimb4Foto© stirileprotv.ro

Companiile aeriene rusești încep să își dezmembreze avioanele pentru piese de schimb

, 10 știri, 50 vizualizări

Companiile aeriene rusești, inclusiv transportatorul de stat Aeroflot, au început să își dezmembreze avioanele pentru a obține piesele de schimb pe care nu le mai pot cumpăra din străinătate din cauza sancțiunilor occidentale, au declarat pentru Reuters mai multe surse din industria aeronautică.

Aceste măsuri sunt în linie cu sfaturile furnizate în luna iunie de Guvernul rus companiilor aeriene pentru a utiliza o parte din avioane pentru piese și a asigura astfel că restul avioanelor produse în străinătate vor continua să zboare, cel puțin până la finele lui 2025.

Sancțiunile impuse Moscovei după ce Rusia a invadat Ucraina la finele lunii februarie au împiedicat companiile aeriene rusești să obțină piese de schimb sau să facă lucrări de mentenanță la avioane în Occident. În aceste condiții, experții în aviație estimau că este probabil ca liniile aeriene rusești să înceapă să dezmembreze o parte din avioane pentru ca restul aparatelor să poată zbura în continuare, însă acum au apărut și primele dovezi concrete ale acestui fenomen.