Dacian Cioloș, atac la noua coaliție: Ridicol și iresponsabil acest spectacol oferit de alianța PSD-PNL-UDMR© libertatea.ro

Dacian Cioloș, atac la noua coaliție: Ridicol și iresponsabil acest spectacol oferit de alianța PSD-PNL-UDMR

, 7 știri, 88 vizualizări

„Ne învârtim deja de aproape trei luni în jurul aceleiași cozi. Și o facem în timp ce ne-au murit cam tot atâția semeni ca într-un război. Auzim de trei luni cum nu se poate guverna decât cu Cîțu. Sau poate cu Ciucă sau cu Vîlceanu, dar nu știm niciodată sigur, pentru că nu a venit mesaj de la Cotroceni.

Domnul Kelemen Hunor visează modificări constituționale după model unguresc, iar de aproape o lună a intrat în scenă și trupa PSD, cu aceleași «modele”» economice și sociale de înglodare a bugetului de stat și, bineînțeles, cu ochii mari căscați pe grămada de euro «de la Bruxelles» pe care pesediștii și-o doresc acum renegociată pentru a o canaliza, își imaginează dumnealor, către suveicile care au ținut timp de 30 de ani România în semimodernitate.

Ridicol și iresponsabil acest spectacol oferit de alianța PSD-PNL-UDMR. Trei partide care-și oglindesc unul într-altul propriile defecte și care acum ne țin pe toți pe loc, pentru că nu știu cum să își fure unul altuia scaunul de dedesubt”, a scris Dacian Cioloș, miercuri pe Facebook.