David Popovici, premiat de Clubul Sportiv Dinamo. Ce sumă va primi dublul campion mondial6Foto© libertatea.ro

David Popovici, premiat de Clubul Sportiv Dinamo. Ce sumă va primi dublul campion mondial

, 11 știri, 16 vizualizări

Înotătorul David Popovici va primi 500.000 de lei de la Clubul Sportiv Dinamo, unde este legitimat, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, citat de Agerpres. Suma se adaugă la milionul de lei oferit de Guvern din Fondul de Rezervă, prin intermediul Ministerului Sportului.

„Guvernul a aprobat premierea sportivului român David Popovici de către Clubul Sportiv Dinamo, prin hotărâre de Guvern. Clubul Sportiv Dinamo este în subordinea Ministerul Afaceri Interne, iar pentru performanțele sale, David Popovici va primi, ca urmare aprobării Executivului, suma de 500.000 lei”, a precizat Cărbunaru, după ședința Executivului.

David Popovici, 17 ani, s-a întors duminică, 26 iunie, acasă de la Mondialele de la Budapesta cu două medalii de aur, una la proba-regină a natației, 100 de metri liber, cealaltă la 200 metri liber. Este primul înotător după 1973 care a reușit să obțină aurul pentru ambele probe din Campionatul Mondial, dar și primul român care obține aceste performanțe.